Postări

Se afișează postări din 2009

Sarbatori fericite

Va doresc tuturor sarbatori fericite, liniste, lumina si intelepciune. Observ ca spiritele se incing pe blog, uneori dincolo de limita decentei. Asa cum am facut-o si pina acum, voi sterge mesajele care contin cuvinte de insulta. Constat cu o oarecare mahnire incapacitatea multor comentatori de a se alinia la standardul de decenta pe care am incercat sa il exprim pe acest blog. Atacurile lor nejustificate nu ma afecteaza pe mine, care m-am obisnuit cu viata publica. Ii derajeaza pe cei dragi mie, carora le cer scuze pentru ca uneori sufera datorita expunerii mele mediatice .

Audiere şi viitor

Audierea de astăzi a fost destul de lejeră pentru că deputaţii şi senatorii din comisie au considerat că mi-am făcut datoria bine data trecută... Nu e nimic mai mult de spus decât ceea ce s-a spus în fluxul MEDIAFAX. Se pare că presa a fost şi foarte interesată de maşinile mele. Mai interesată decât sunt eu! M-a bucurat votul unor deputaţi PSD şi PNL pe care îi apreciam. Imediat după audiere am coborât la sala grupuului parlamentar unde am avut un grup de colindători de la casa de copii din Oneşti-Bacău. M-au emoţionat aceşti copii. Trebuie să fim realişti. Anul care vine va fi foarte greu dar vă asigur că îl vom trece cu bine. Va trebui să găsim resurse într-un an de criză şi să facem reformă în acelaşi timp. Dacă la finalul mandatului meu principiile cu care intru în minister se vor fi împământenit acolo va fi un mare câştig.

Desemnare

Aşa cum se ştie astăzi am fost desemnat de premierul Emil Boc pentru funcţia de Ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Se pare că marţi vor fi audierile din Parlament. E puţin probabil să mai postez până atunci. Mulţumesc celor care m-au sprijinit cât şi celor care m-au criticat. Greul acum începe cu adevărat, aşteptările în domeniile educaţiei, cercetării, sportului şi tineretului sunt enorme. Sper să reuşesc să îndeplinesc cât mai multe dintre ele. În ceea ce priveşte bugetul, putem discuta despre acesta atunci când avem primul proiect de buget finalizat, ceea ce acum nu este cazul. Cunosc necesităţile bugetare ale educaţiei şi cercetării, cunosc şi lipsurile cu care se confruntă sportul şi domeniul tineretului. Voi lupta pentru ca aceste necesităţi să fie cât mai bine satisfăcute. Anul care vine nu este uşor, cred însă că vom reuşi să trecem cu bine. Pe de altă parte, dificultăţile economice ale unui an nu justifică stagnarea reformelor. Lipsa de performanţă a...

Scurt comentariu despre guvern: UPDATE

Stiu ca multi cititori ai acestui blog se asteapta sa vorbesc despre componenta guvernului, in special despre domeniul educatiei si cercetarii. Tot asa cum am spus ca voi vorbi despre legea educatiei atunci cind ea va fi promulgata (lucru care nici astazi nu s-a produs) voi discuta despre guvern atunci cind vom avea un guvern votat in parlament. Pana atunci, sa profitam de zapada de afara. E unul dintre putinele lucruri imaculate din Romania. Pacat ca e de scurta durata. PS: Vad in presa interpretari de genul "candidatura lui Funeriu nu a fost validata de Colegil Director PDL". Fals: in Colegiul Director a intrat la vot o lista pe care numele meu nu figura. Rezultatul votului pe domeniul educatiei a fost de 34 pentru propunerea facuta la 32 impotriva.

Când au început Traian Băsescu şi PDL să preia cu adevărat iniţiativa

Scriam acum vreo două luni că Trian Băsescu, impunînd (cu ocazia demiterii lui Nica) PSD un comportament normal şi instituţional, a reuşit să facă PSD-ul Knock Out . Logica argumentaţiei spunea că PSD, fiind un partid care este obişnuit să navigheze în ape tulburi, nu va reuşi să se adapteze unui comportament transparent şi corect din punct de vedere instituţional. Punerea PSD şi a candidatului său în faţa oglinzii revelatoare a adevărului a arătat că acest partid se bazează pe trucarea adevărului, pe minciună, lipsă de transparenţă şi, ceea ce e şi mai grav, pe necunoaştere. Mai spuneam atunci că dacă Traian Băsescu a demonstrat că poate să domine PSD, PDL avea, începând din acel moment şansa să o demonstreze. Modul în care s-a mişcat PDL în turul doi ne-a demonstrat că PDL are resursele organizatorice necesare să conducă România. PDL, aşa cum îl percep eu acum, este un bun amestec de experienţă politică, cadre noi bine integrate şi mult, foarte mult entuziasm. Stabilitatea organizat...

Când a început coaliţia pro-Geoană să piardă

Am observat, la multi oameni care au obţinut mai tot ce şi-au dorit în viaţă, o căutare a estetismului în orice gest. O justificare estetică a unor vanităţi, uneori mărunte. Nu sunt convins că un trabuc tăiat cu o foarfecă de aur e mai savuros ca unul rupt cu dinţii. Nu sunt convins că un coniac băut într-un pahar de 1000 de Euro pe un iaht plin cu invitaţi faimoşi aduce mai multe plăceri papilelor decât acelaşi coniac băut cu prietenii la pescuit de exemplu. Uneori însă, căutarea excesivă a estetismului în vanitate poate costa scump. Poate costa îndepărtarea prietenilor, îndepărtarea de micile plăceri ale vieţii de zi cu zi sau, mai grav, poate costa scufundarea iahtului. Cred că un astfel de gest l-a costat soarta alegerilor pe Dl. Patriciu. În ziua în care Crin Antonescu a anunţat susţinerea pentru Mircea Geoană Dl. Patriciu a ieşit pe televiziuni spunând, printre altele, că are ceva personal cu Traian Băsescu. Când toată lumea se aştepta ca Dl. Patriciu să spună că îi impută lui Tr...

Sunt un capsunar!

Tot mai multi membri PSD, inclusiv lideri precum Nastase, sunt revoltati de votul diasporei. Plevusca de partid ii tine isonul. In viziunea PSD diaspora, care habar nu are ce e in Romania, l-a facut presedinte pe Basescu, luand decizia gresita. Asadar, spun ei, pe viitor trebuie invatata minte aceasta diaspora nesimtita, iar votul ei trebuie sa aiba o greutate mai mica. Pentru Nastase ei sunt o clasa inferioara, ei sunt constructorii din Spania, femeile de serviciu din Italia, care pentru o spaga de 5 Euro se deplaseaza 100 de km pana la sectia de votare sa puna stampila pe Basescu. Ei, capsunarii, au tradat Romania lui Iliescu si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Nu merita dreptul la vot! Iata, astazi ma declar si eu un capsunar. Traian Basescu a fost facut presedinte de fiecare vot care i-a fost acordat. Din Vaslui, Timisoara, Constanta, Roma sau Dabuleni. Astazi abia vedem cat de sincera a fost dorinta lui Geoana de coeziune. Din fericire aceasta dorinta nu mai conteaza acum. Ac...

România de azi: rezultate, tensiuni şi perspective

Rezultatele alegerilor prezidenţiale sunt clare. Decepţia lui Mircea Geoană, a PSD şi a PNL este enormă. Decepţia susţinătorilor lor este cel puţin tot atât de mare. Castigarea alegerilor de catre Traian Basescu distruge hatisul de interese intre oamenii care au tinut Romania in loc foarte multi ani. Intr-adevar, cel mai important lucru acum este coalizarea natiunii. Atat Traian Basescu cat si Mircea Geoana au propus un proiect de coeziune. Mircea Geoana a propus o coeziune in jurul a doua partide si a unui om, un fel de "deus ex machina", Klaus Johannis. Traian Basescu a propus un proiect de coeziune in jurul unui proiect: reforma statului si consolidarea democratiei. A castigat proiectul de coeziune in jurul reformei statului, iniţiat de Traian Băsescu şi susţinut de PDL. Alegerile prezidenţiale au arătat că adevărata majoritate din Romania de astazi este majoriatatea in jurul proiectului de reforma a statului, proiect asumat de PDL şi Traian Băsescu. Aceasta trebuie să fie...

Rezultatul real al alegerilor prezidenţiale din România

După centralizarea tuturor secţiilor de votare din ţară cât şi a majorităţii secţiilor de votare din străinătate (mai sunt 47 de sectii din diaspora) Traian Băsescu are un avans de 60 301 de voturi. Deci Traian Băsescu a câştigat alegerile. Aud că BEC a centralizat deja 74% dintre voturi şi Traian Băsescu are un avans 50.6-49.4. UPDATE 6:13 am: Hrebenciuc iese pe Realitatea TV şi da din colţ în colţ, nu prezintă decât pe fugă rezultate parţiale, la 80% din voturi numărate. Vorbeşte despre iregularităţi (!) şi despre o întîlnire cu PNL pentru a decide acţiuni politice ulterioare. UPDATE 6:50 am Pentru sceptici: numărătoarea PDL a fost făcută pe baza PROCESELOR VERBALE şi nu pe baza estimărilor. Realitatea TV a început să dea rezultatele finale pe judeţe. Astfel la jud. Braşov şi jud. Cluj datele nostre sunt EXACT cele date de Realitatea TV (30 334 voturi mai multe pentru Traian Băsescu la Braşov şi 88 135 voturi în plus la Cluj). Deci nu aveţi niciun motiv de dubiu.

14 Intrebari catre Romani

Am vazut aceste intrebari pe net. Ca raspuns la intrebarea Traiti Bine? Le postez si pe blogul meu. 1) Ce maşină aveaţi în noiembrie 2004? Ce maşină aveţi în noiembrie 2009? 2) Cu ce vă duceaţi la muncă în 2004? Cu ce mergeţi la serviciu în 2009? 3) Cîte maşini străine şi-au cumpărat românii între 2004-2009? (sînt aproape sigur că de peste 10 ori mai multe decît în primii 15 ani scurşi de la revoluţie) 4) Cîte maşini străine vedeaţi în Bucureşti în 2004? Cîte acum? (Eu în 2004 făceam un sfert de oră pînă la serviciu, acum fac o oră jumătate fiindcă a crescut enorm numărul de maşini, repet, majoritatea străine) 5) Cîţi tineri dintre cunoscuţii dvs. stăteau cu chirie în 2004? Cîţi dintre ei stau acum în casa lor, luată în rate? 6) Cîte concedii v-aţi făcut în străinătate în perioada 1989-2004? Cîte concedii v-aţi făcut în străinătate în perioada 2004-2009? 7) Unde anume (Londra, Paris, Madrid, Milano) v-aţi făcut concediile între 2004-2009? Unde (Paralia Katerini, Chişinău, Velico Tîrnov...

De ce a plecat Johannis?

Imediat ce dezbaterea a luat sfârşit Johannis a plecat, vizibil supărat. În locul lui Johannis foarte supărat aş fi şi eu. Pentru că astăzi a înţeles, şi el şi Crin Antonescu că s-au asociat cu un om slab. Foarte slab. Care alaltăieri declara despre Sorin Ovidiu Vântu că este un om malefic iar ieri mergea la el la miezul nopţii pentru că era tensionat şi dorea să se relaxeze. Care era total neinformat cu privire la chestiuni fundamentale privitor la statul pe care vrea să-l conducă. Care era şovăielnic şi slab pregătit. Cred că Klaus Johannis ar da dovadă că este un adevărat om de stat dacă ar spune franc ceea ce crede despre prestaţia lui Geoană. Pentru că un adevărat om de stat îşi serveşte naţiunea şi nu şeful. PS: Azi am înţeles şi eu şi mulţi alţii de ce Geoană refuza dezbaterile.

Stăpânul meu de Ziua Naţională: Cristian Herbei

Cristian Herbei: un băiat sfios, foarte bun la fotbal şi alergare. Singurul care era mai rapid ca mine. Un băiat care locuia în satul Stejar, şi cu care mergeam uneori acasă după şcoală. Un băiat blând, cald şi care împărţea cu mine oul fiert pe care părinţii săi îl puneau la pachet pentru pauza mare la şcoala generală din Săvârşin. Pe scurt, primul meu coleg de bancă. De ziua naţională am vizitat monumentul dedicat morţilor de la Revoluţie. Modul meu de a îi onora pe ei a fost să citesc, unul câte unul, numele celor morţi la Revoluţie. Am fost şocat să văd numele lui Cristian Herbei printre ele. Ajuns în birou, am primit un SMS de la un proaspăt fost liberal care mă anunţa că el va merge la un protest în Piaţa Universităţii. Intuind încărcătura politică a acestui moment precum şi riscurile asociate cu acesta am şovăit să merg. Foarte repede însă mi-am ascultat conştiinţa şi am făcut exact ceea ce simţeam în acel moment. Era un minim de ce puteam eu face după ce am aflat că primul meu ...

Mistificarea mistificărilor

Am crescut 11 ani în Timişoara. De la 6 la 17 ani. M-am simţit agresat în fiinţa mea de român de trei ori în viaţă. Prima dată la mineriade. Atunci decisesem să mă pregătesc să lupt pe termen lung. A doua oară când, în Japonia fiind, mi-a sărit în ochi diferenţa dintre şansa educaţională care li se oferă copiilor din ţările avansate faţă de copiii din România. Şi am decis să încerc să schimb ceva în acest sens. A treia oară acum. Când singurul lucru care lipsea tabloului a fost prezenţa lui Ion Iliescu în balconul Operei din Timişoara. Este cu atât mai umilitoare pentru noi scena din Timişoara cu cât ea a fost concepută în laboratoarele echipei de campanie americane a lui Mircea Geoană. Care a încercat să exploateze o triplă încărcătură emoţională: Timişoara, Ziua Naţională şi 20 de ani de la Revoluţie. Au încercat să exploateze acest lucru mizând pe faptul că dacă vor fi proteste spiritul pacificator al lui Geoană va fi astfel subliniat. Un calcul, rece, matematic corect, dar făcut de...

Informaţia cea mai importantă despre Johannis

Klaus Johannis a declarat astăzi că va solicita PSD şi PNL prelungirea perioadei legale în care să aleagă între funcţia de primar şi cea de premier. Nu aceasta este cea mai importantă informaţie. Ci aceea că Realitatea şi Antenele nu au dat ştirea, ceea ce mă face să fiu sigur că au embargo pe această ştire, cel puţin până acum. Semnificaţia este clară pentru toată lumea. Avem de-a face aşadar cu următoarea construcţie: se ia una bucată om controlabil cu sete de putere (Mircea Geoană) se ia una bucată pseudo-rebel (Crin Antonescu) se adaugă una bucată neamţ credibil se demonizează omul de bătut timp de minim 6 luni pe toate canalele media la dispoziţie se amestecă omul controlabil cu pseudo-rebelul şi cu neamţul într-o poză. Speranţa celor care au pus la cale această construcţie este că în timpul care a mai rămas până la alegeri Românii să nu înţeleagă acest lucru. Deci echipa lui Geoană îi ia pe Români de proşti în această chestiune. Observ din interior tot ceea ce se întâmplă acum. N...

Adevărul despre film

Singurul adevăr cu care toată lumea este de acord în ceea ce priveşte filmuleţul care intoxică viaţa publică în aceste zile conţine următoarele elemente: un copil de 10 ani a interacţionat cu Traian Băsescu în 2004. Interacţia respectivă nu l-a speriat, nu i-a provocat teamă, el afirmînd chiar că ar vota cu Traian Băsescu dacă ar avea vârsta. În 2009, acelaşi copil, de 15 ani acum, a interacţionat cu trusturile Realitatea, Antena şi ziarul Gardianul. Acum este traumatizat. Trăgînd linie, fiecare ajunge la concluzia sa.

Mincinoşi şi falsificatori

Cred că lucrurile sunt simple: PSD prin toate declaraţiile din presă dar, mai grav, prin toate demersurile făcute la Bruxelles a minat la propriu eforturile preşedintelui pentru obţinerea portofoliului agriculturii. Mircea Geoană şi toţi cei din jurul său au spus că preşedintele nu are nici o trecere în cercurile occidentale. Traian Băsescu nu a făcut practic nici o declaraţie publică pe acest subiect, făcând în schimb exact ceea ce trebuie să facă: a negociat extraordinar de bine, şi a fost unicul negociator pe această temă. Dacian Cioloş a făcut la fel: s-a comportat exemplar şi acest lucru reiese din declaraţia lui Barroso. Traian Băsescu a dus la capăt acest dosar împotriva multor ţări care şi-ar fi dorit acest portofoliu, dar, mai ales, împotriva unei extraordinare opoziţii interne din partea PSD. Din informaţiile mele, pentru a avea şanse să îşi păstreze portofoliul, nici Ludovic Orban şi nici PNL nu au susţinut acest demers. Concluzie: în cele două dosare pe care le cunosc bine,...

Manipularea predictibilă a PSD

Exact aşa cum am spus-o anterior , imediat după desemnarea Înaltului Reprezentant pentru Politică Externa, PSD prin vocea lui Năstase l-au acuzat pe Traian Băsescu pentru faptul că nu l-a sprijinit pe Severin pentru acest post. Severin nu a avut niciodată nici cea mai mică şansă pentru acest post pentru că nu a fost niciodată susţinut de liderii socialişti din Uniunea Europeană. Liderii PSD ştiau foarte bine acest lucru pentru că negocierea s-a dus la nivelul premierilor socialişti din Consiliul European, a căror unică propunere a fost Ashton. Traian Băsescu a procedat exact aşa cum trebuia , în aceast dosar al Comisarului European şi cred că în final mulţi vor fi surprinşi de eficacitatea demersului său. Regret că Adrian Severin şi PSD s-au pretat la acest joc ieftin prin care au încercat să-i impresioneze pe cei care nu cunosc realitatea. E păcat că presa a preluat pe nemestecate informaţii false. E păcat că un politician cu experienţă, care ar trebui să fie un model, dă un astfel de...

Europa, Francois Fillon, Jean-Claude Juncker şi România

La congresul Partidului Popular European de la Varşovia din acest an m-au impresionat două discursuri. Cel al lui Francois Fillon (premierul Franţei) şi cel al lui Jean-Claude Juncker (premierul Luxemburgului). Ambele discursuri au avut doza ideală de anvergură, idei noi, generozitate şi realism. Un plus de anvergură pentru Juncker şi un plus de precizie pentru Fillon. Am avut impresia atunci că ambele discursuri sunt mai mult decât circumstanţiale şi că de fapt ele reprezintă "une profession de foi". Fillon mi-a părut că se pregăteşte ca o alternativă la Barroso iar Juncker se poziţiona clar pentru postul de "Preşedinte UE". Admiraţia mea pentru Juncker mă face să sper că el va avea un rol proeminent în noua arhitectură UE . Aştept cu nerăbdare şi numirea "Ministrului de Externe" al UE, cărţile fiind în acest moment foarte amestecate. Europa are nevoie de figuri noi care inspiră cetăţenii Uniunii şi nu de figuri expirate care caută sinecuri politice...

Interesul naţional

Atunci când comentatori politici sau oameni politici care nu sunt direct implicaţi în procesul desemnării Comisarului European din partea României se exprimă pe acest subiect, valoarea părerilor lor este în fapt valoarea unui comentariu mai mult sau mai puţin informat (în funcţie de cine emite comentariul). Aşa este şi cazul comentariului meu despre zvonul lansat de Adrian Severin privind posibila sa nominalizare ca "Ministru de Externe al UE". Am afirmat că Severin are exact zero şanse. Dacă ar fi avut o şansă oricât de mică sunt convins că ar fi avut toată susţinerea din partea României. Dar el a greşit pentru că demersurile pentru a deveni Comisar European trebuie să înceapă în România, într-un proces de coerenţă naţională. Nu pe holurile Parlamentului European. Se pare că servirea interesului individual înaintea interesului naţional a devenit prima caracteristică a eurodeputaţilor PSD, probabil la ordinul lui Geoană. Am citit cu stupefacţie ieri un comunicat al Daciane...

Geoană nu poate organiza o dezbatere şi vrea să organizeze o ţară

Mesajul lui Mircea Geoană în această campanie este bazat pe ideea de a reuşi împreună să organizăm România. Remarc astăzi că Mircea Geoană nu este capabil nici să unească, nici să organizeze. Iată de ce: Mircea Geoană îl desconsideră pe aliatul său întru dărâmarea guvernelor, Crin Antonescu, invitându-l în repetate rânduri doar pe Traian Băsescu la dezbateri; când Preşedintele României acceptă invitându-l cu aceeaşi ocazie şi pe Preşedintele PNL Crin Antonescu, Mircea Geoană începe dansul ezitărilor prin secretarul general al PSD Liviu Dragnea (adică omul cu organizarea!). Concluzia: doi candidaţi gata să dezbată cele mai importante teme (educaţia şi economia) şi un candidat în concediu. QED.

Un lucru care mie imi da speranta

Cristian Tudor Popescu si Adrian Ursu si-au recunoscut ieri in direct la Realitatea TV eroarea in ceea ce priveste interpretarea gresita a unui interviu dat de Traian Basescu in 2004. Aici clipul video. Cred ca acest fapt merita subliniat mai ales in contextul foarte tensionat al acestei campanii. Asadar putem spera ca decenta sa se instaleze in spatiul public.

UPDATE: O mistificare careia i-a cazut prada si Cristian Tudor Popescu

In urma postarii de mai jos Domnul Cristian Tudor Popescu a avut o reactie care pe mine m-a bucurat. Errare humanum est. In această perioadă zgomotul campaniei este asurzitor. Înţeleg că o anumită zonă a presei atacă fără legătură cu realitatea. Dar nu pot să înţeleg faptul că repere ale presei din România emit judecăţi bazate pe fapte care nu s-au întâmplat. Un astfel de exemplu este editorialul de azi scris de Cristian Tudor Popescu, care nu poate fi acuzat de neseriozitate. Iată ce spune CTP: "Mai întâi mesajul: "Zic unii şi alţii că n-am făcut nimic în politica externă a României. Uite că am făcut. Votaţi-mă pentru că am mărit ţara". Fenomenal, ca de obicei, este sângele rece cu care dl. Băsescu îşi adjudecă rezultatul unui demers politico-juridic pe care în 2004 nu dădea doi bani. Credeţi că România va pierde acest proces? "Categoric, da", îi răspundea atunci reporterului BBC dl. Băsescu, arătând că drepturile Ucrainei asupra zonei respective sunt de nec...

UPDATE: Cum saboteaza Geoană România şi în chestiunea Comisarului European (III)

Obişnuiţi cu negocierile din interiorul partidelor lor, mulţi dintre cei care cred că au o şansă pentru postul de Comisar European intră în "negocieri parlalele", de obicei prin contactele lor mai mult sau mai puţin consolidate şi serioase de la Bruxelles sau alte capitale din Uniune. Algoritmul este uşor de imaginat: "domnule X, te rog dă un semnal în România că eu aş fi un bun Comisar din partea României". De cele mai multe ori semnalele sunt date în presă. Jurnalistul Y, fericit că ajunge să vorbească tocmai cu domnul X de la Bruxelles, ia de bune afirmaţiile politicianului X. Şi se lansează o zvonistică. Aceste atitudini trebuie condamnate cu cea mai mare fermitate. Pentru că orice negociere paralelă bruiază mesajul coerent dat de preşedinte şi, ca atare, de diplomaţii din ţările UE. De aceea jocul lui Geoană, prin Severin este, nici mai mult nici mai puţin decât o desconsiderare a interesului naţional în Europa pentru o miză politică internă. Iată de ce este ...

Stenograma audierilor din Parlament

Aici găsiţi stenograma audierii din comisia de la Parlament, le-am primit ieri. Desigur, sunt tot felul de mici greşeli de culegere, unele chiar hilare. Pe fond însă lucrurlile sunt cât de cât corecte.

PS la Video: Audierea din Parlamentul Romaniei

Astăzi am avut parte de o experienţă extraordinară. De la început, parlamentarii ostili mi-au cerut să mă așez. Le-am spus că  și atunci când sunt respins din rațiuni politice, eu rămân drept.  Pe scurt, aş spune că niciodată în viaţa mea nu am primit atâtea laude în decurs de 3 ore 45 cât a durat audierea. Am avut parte de 51 de întrebări (cel puţin aşa a anunţat preşedintele comisiei), aici găsiţi înregistrarea video , cred că merită văzută. Un număr semnificativ de parlamentari PNL şi PSD au venit să se scuze că trebuie să voteze împotrivă. "Aşa e politica" mi-au spus ei. Răspunsul meu a fost că politica este exact aşa cum o fac ei şi că eu pot, desigur, să-i scuz fără să clipesc. Dar nu iertarea mea e importantă, ci părerea lor despre ei înşişi. Am avut şi o mare satisfacţie: Dl Ţopescu (PNL) s-a abţinut de la vot. Rezultatul votului a avut darul să mă motiveze şi mai mult. Sunt convins că victoria e mai aproape decât credem. PS: Astazi Doamna Saftoiu mi-a explicat de ce...

Interviu Hotnews

AICI puteti vizualiza interviul cu Dan Tapalaga de la Hotnews. In cadrul discutiei online este imposibil sa raspunzi tuturor intrebarilor, le voi raspunde pe blog dupa audiere. Si un articol scris de Dl. Stireanu .

Maine la ora 11 pe Hotnews si audiere

Am fost invitat la un interviu online la Hotnews maine la ora 11. Intrebarile sunt puse online pe situl hotnews.ro iar eu le voi raspunde din redactia Hotnews. O experienta interesanta. Am mai fost in data de 26 (ieri) la o emisiune la Antena 3 cu Dana Grecu (puteti vizualiza AICI , de la minutul 55 incolo). Audierea de la Parlamentul Romaniei va avea loc joi la ora 10 dimineata, de catre comisiile reunite de la Senat si de la Camera. Distributia pe partide a mandatelor din suma acestor doua comisii este: Minoritati: 2 UDMR: 4 PNL: 7 PSD: 14 PDL: 15 Total: 42

Despre proceduri

Regret că nu sunt în măsură să ţin ritmul unei postări pe zi, aşa cum am facut-o de la deschiderea acestui blog. Sunt foarte multe lucruri de povestit din această nouă experienţă, o voi face într-un moment în care voi avea tihna şi timpul să şi reflectez mai profund asupra lor. Poate cea mai interesantă experienţă este navigarea permanentă între două realităţi oarecum contradictorii: pe de-o parte se întâmplă să fiu oprit pe stradă şi să mi se spună "în oameni ca dumneavoastră ne e speranţa" sau să fiu lăudat mult mai mult decât o merit iar peste câteva minute să fiu atacat cu nişte subiecte despre care niciodată nu m-aş fi aşteptat să fie subiecte de atac. Luni Parlamentul României va decide ziua audierilor fiecărui ministru desemnat precum şi data votului de învestitură din plen. Practic tot timpul meu este acum ocupat de pregătirea audierilor din comisia de specialitate din Parlament. Având în vedere tensiunea politică sunt convins că nu va fi un lucru uşor.

Pentru presa

În urma nominalizării mele de către Premierul desemnat, Dl. Lucian Croitoru, pentru funcţia de Ministru în domeniul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au aparut o serie de mici inadvertenţe în media. Aici gasiti singurul meu CV oficial . Aici gasiti o fotografie oficiala . Vă mulţumesc.

Interviu Evenimentul Zilei despre educatie

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/871372/Un-muncitor-pe-cel-mai-important-santier-al-Romaniei-Educatia/ Un baiat destept care s-a încăpăţânat să îşi facă loc în politica dominată de "băieţii deştepţi". Cam acesta este Daniel Funeriu, reputat cercetător în domeniul chimiei, care în ultima vreme a lăsat pe planul doi ştiinţa pentru ... politică. Mai întâi a fost europarlamentar, dar apoi, din motive greu de înţeles, nu a mai încăput pe prima parte a listelor. Acum, este vicepreşedinte al comisiei prezidenţiale pentru Educaţie şi unul dintre oamenii care au pus la punct ceea ce se vrea a fi "schimbarea foii" în învăţământul românesc. În 1988, pe când avea doar 17 ani, a plecat de unul singur din România. Lipsa de perspective l-a făcut pe un elev de liceu, olimpic internaţional la chimie, să fugă pe şest în Franţa, la Strasbourg, şi să rămână acolo. Cariera sa a progresat fulminant, iar, la numai 19 ani, a început să lucreze în laboratorul savantului Jean Marie...

Comunicat PPE: de ce nu e bună minciuna

Pentru comentatorii interni, mai mult sau mai putin obiectivi, există o mare tentaţie în a se prevala de "surse externe" pentru a lansa o informaţie. Aceste surse sunt adesea mai greu de verificat, dau o greutate aparent mai mare spuselor şi pot să inducă opinii adânc sedimentate. Dl Pârvulescu a lansat o asemenea "ştire" ieri, spunând că PPE nu îl susţine pe Preşedintele Băsescu. Mai jos comunicatul PPE, o maşinărie mult prea funcţională pentru a fi fals citată. Comparaţi răspunsul PPE referitor la Traian Băsescu cu răspunsul NASA referitor la Mircea Geoană . EPP expresses confidence in Traian Băsescu. Wilfried Martens, President of the EPP Party, and Joseph Daul MEP, Chairman of the EPP Group in the European Parliament. The leaders of the European People's Party and the EPP Group in the European Parliament, Wilfried Martens and Joseph Daul MEP respectively, have expressed their confidence in Traian Băsescu, who is running for another term as President of Roma...

Un fapt de o rară gravitate: update

Adaug un nume pe lista celor pentru care excelenţa este o stare de normalitate: Dan Petrescu. Nu doar pentru un meci. Mai adaug o lista , (nicio padure fara uscaturi) care s-a incercat sa fie discreditata zilele acestea in presa tocmai pentru ca a stat departe de reflectoarele politicii DE PINA ACUM. Aici o postare mai veche despre normalitatea excelenţei. Am înţeles că Mircea Geoană va încerca să obţină "o hotărâre" a parlamentului referitore la Klaus Johannis. Din punctul meu de vedere această iniţiativă este cel mai apropiat lucru de o tentativă de lovitură de stat. Pot să înţeleg lupta politică dusă fie şi în extremele ei declarative. Dar să iniţiezi cu bună ştiinţă o asemenea procedură este un atac bezmetic la adresa Statului Român. Au fost trei acţiuni ale parlamentului care au distrus autoritatea publică a acestei instituţii. Prima a fost reacţia PSD şi PRM la condamnarea comunismului. A doua a fost suspendarea preşedintelui din 2007, în pofida avizului Curţii Consti...

Anamaria

Am ales astăzi să scriu despre un subiect care, de fiecare dată când apare, mă pune într-o situaţie foarte delicată faţă de mine însumi pentru că pur şi simplu nu ştiu cum să reacţionez. Şi apare des. Văd aproape zilnic în presă (sau primesc pe mail mesaje) despre copii sau tineri cu boli foarte grave care pot sa fie salvati doar în clinici din străinătate. De obicei aceste mesaje sunt invitaţii la donaţii pentru a strânge suma de bani necesară salvării vieţii acelui copil. Nimic pe lume nu este mai cumplit decât să-ţi vezi copilul bolnav. Orice părinte ştie acest lucru. Totuşi, puşi în faţa momentului în care trebuie să facem un gest pentru un alt copil, fie ezităm, fie dăm delete şi încercăm să uităm cât mai repede pentru a nu ne încărca de suferinţa altora (pentru că, nu e aşa, avem şi noi grijile noastre) fie punem mâna la buzunar. În cazul meu nu pot să spun exact ce declanşează un comportament sau altul. Este cert că nu dau atât de des cât aş vrea sau putea şi nici nu dau "...

Azi am pierdut. Şi de ce cu NASA nu e de joacă

Da, pe ziua de azi am pierdut competiţia imaginaţiei pentru că, tocmai când mă străduiam să termin textul pe care îl pregătisem pentru astăzi am avut ideea să citesc ediţia online de la Evenimentul Zilei. Iar textul lui Horia Ghibuţiu semăna mult cu ceea ce aveam eu de spus. Cu singura diferenţă că eu brodam pe marginea unui mesaj de la purtătorul de cuvânt al NASA, Michael Curie, relativ la declaraţia lui Geoană care afirma: "Da, eu am vorbit cu NASA, am vorbit cu amercanii şi cred într-un parteneriat" (să trimitem un astronaut în spaţiu). Iată ce spune şi NASA: "Good afternoon, We have checked with all the appropriate NASA parties and have no knowledge of a discussion between the senator (Geoana, nota mea) and NASA officials about sending Romanians into space. Thank you!" Am şi o întrebare către cititorii mei: cum evaluaţi posibilitatea ca Vadim Tudor să intre în turul doi?