De ce mă întristează uneori România
Elocvent commentul lui Gabriel Preda la postul meu despre religia în şcoală. Îi răspund spunând că şi eu mi-am dat fetita la scoala. Astfel:
dimineata, la ora 8:00, intilnire a parintilor si copiilor in fata bisericii din sat. De la 8 la 8:45 slujba.
8:55 Cei care au ales sa nu mearga la biserica, precum si cei care au ales sa mearga se intilnesc in fata scolii. Fiecare copil are un corn al abundentei, facut de el insusi umplut cu exact 24 de mici cadouri, facute tot de el. Unul pentru fiecare nou coleg.
9:00 Copiii intra in holul scolii unde sunt asteptati de cei din clasa a II-a si a III-a. Care le fac o mica serbare cu cintece de bun venit si citeva jocuri. Copiii stau jos, pe mocheta iar parintii si dascălii scolii in jurul grupului de copii.
9:25 Copiii de a II-a si a III-a se retrag iar directoarea tine un discurs de bun venit. De exact 4 minute, in care le prezinta pe cele trei invatatoare care vor prelua clasa IA, IB, IC. Si mai spune 2-3 chestiuni de organizaere. Primarita si deputatul, prezenti, nu spun un cuvant. Pentru ca acusi sunt alegeri.
9:30 Prima invatatoare il striga pe fiecare elev din clasa IA. Cind toti cei 25 de copii sunt strigati urca la etaj, unde sunt salile de clasa. Prima prietenie s-a legat deja. Cu invatatoarea. Parintilor le este interzis accesul la etaj.
10:45 Pentru singura data parintii pot sa urce in clasa si sa-si vada copiii cum sunt asezati in banci. Pentru exact 10 minute.
12:00 Fiica mea se intoarce acasa si aud ca e foarte fericita si multumita de prima zi de scoala. In orar, vineri, are la alegere curs de religie sau de educatie civica.
16:00 Ajung în Parlamentul României. Fum gros de tigara. Parca prea multi oameni ai trecutului vorbesc despre viitor. Despre scoala. Despre ce nu merge bine in scoala. Discutii de culoar despre noile legi ale educatiei. Le ştiu pe de rost cred. Aud, ca prin vis, trecând printre grupuri şi grupuleţe: "i-a aburit Cati pe PDLişti." "I-a ameţit şi a tras de timp până nu mai ştiau de ei." "Nu! Au forţat-o pe Cati să cedeze în ultimul moment!" "Îi tremură pantalonii lui Geoană." Nu, nu asta e lumea reală îmi spun. Reală e prima zi de scoala a fiicei mele. Din înălţimea inteligenţei sale politice cineva îmi spunea: Daniel, ai nevoie de un proiect politic. Cred că tocmai l-am găsit. Ca toţi copiii din România să aibă o primă zi de şcoală ca fiica mea. O zi senină chiar dacă afară plouă.
17:50 Premierul vorbeşte despre reforma în educaţie. Îl aud pentru a doua oara pe această temă. Ascult atent. E bun, ştie exact ce spune şi de ce o spune. E clar că după 9 luni şi-a îmbrăcat haina de premier. Mă uit în sală, la deputaţi şi senatori. Sunt printre singurii care ascultă atent. Mă uit la fotoliile miniştrilor. Mai găsesc doi care urmăresc cu atenţie. Un SMS pe mobil...
18:00 Se termină cu educaţia. Ies pe culoar. Merg la bufet şi fac, în fumul gros, 25 de minute de coadă pentru 2 chiftele, un iaurt şi o Cola. O cunoştinţă mă întreabă dacă nu am probleme cu stomacul de la amestecul ăsta. Da, e nevoie de stomac pentru politică, îi răspund.
In introducere era vorba de un sat. Din Germania. Se zice ca nemtii nu au suflet. Poate, dar au mare grija de sufletul pe care copiii lor il au. Noi, din excedent de suflet poate avem tendinta sa-l devorăm inca din frageda copilarie. Si incepem cu metoda si sistem: ii punem pe copii in careu (adica in exterior) iar in centru sunt cei care trebuie neaparat sa le marcheze prima zi de scoala. Din prima mea zi de şcoală îmi amintesc spaima de "careu" şi de cât de frumoasă era Ruţa, învăţătoarea a cărei primă clasă eram.
PS: un regal: interviul lui Mircea Miclea din Adevarul la:
Superb Gabi Preda aici. Il citesc cu placere pe blogul lui Cristi Preda unde cere decenta si argumente de la botii PNL.
RăspundețiȘtergere@ turnofftheglory: m-am exprimat cu ambiguitate in postul "De ce ma intristeaza uneori Romania". Gabriel Preda a postat un comentariu la "religia in scoli" care m-a incitat sa-i raspund. Prin acest post nou.
RăspundețiȘtergereDe ce ma intristeaza pe mine Romania si nu doar uneori? Da, este foarte frumos sa vorbesti de prima zi de scoala a unor copii ai caror parinti sunt preocupati de binele lor si pot sa le ofere macar necsarul daca nu mai mult. Ar fi interesant sa se vorbeasca si de prima zi de scoala a unor copii dintr-un sat pierdut, care-si petrec vacantele muncind, se duc la scoala cu hainele-uniformele fratilor, surorilor mai mari, fac ore tremurand de frig iarna, dupa km poate parcursi pe jos pana la scoala......Nu mai continui, toti stim ca sunt foarte , foarte multi copii in aceasta situatie.
RăspundețiȘtergereSi asta mi se pare nedrept si foarte trist.
Stimate domn, va felicit pentru realizarile dvs., deoarece putini oameni au curajul de a merge asa departe atat cat pot merge in realitate. Legat strict de acest post, trebuie sa va spun ca ascutimea creativitatii va imparte gandirea in doua, ceea ce inseamna a va expune, fiind pregatit sa va inselati. Si pentru ca sa va 'indulcesc' putin aceasta 'intristare' am sa va povestesc pe scurt o prima zi de scoala dintr-o institutie de invatamant primar unde o cunostinta apropiata lucreaza ca invatatoare. Astfel, de dimineata, din cauza numarului mare de elevi, festivitatea se tine in curtea scolii sau intr-o sala de sport decorata. Se ureaza bun-venit 'boboceilor' si se prezinta cadrele didactice. Apoi, elevii claselor a V a fac pentru elevii claselor I, asa numitul 'Pod de flori'. Fostii elevi de clasa a V a ai fiecarei invatatoare (acum cu clasa I) saluta micutii in sala de clasa. Aceste sali de curs sunt decorate special pentru infrumusetarea primei zi de scoala a 'studentilor de la litere'. Respectiva invatatoare a ales seria aceasta sa unicizeze evenimentul prin decorarea clasei cu micute aripioare de ingeri. Acelasi simbol l-au purtat si micutii elevi in piept. Parintii au avut voie sa-i conduca in sala pentru prima si ultima oara (dat fiind regulamentul scolii). Apoi, fiecare 'bobocel' se prezinta si vorbeste despre el. Ulterior, se 'demareaza operatiunea' numita 'Desenul omului mic', prin care fiecare elev deseneaza pe o coala alba pe cine si cum vede el la nivelul lui de 'om mic' (si aici nu cred ca e nevoie sa dezbatem pe larg aspectul psihologic). La sfarsitul orelor de curs, invatatoarea le prezinta orarul si necesarul de materiale pentru semestrul in curs. Am uitat sa precizez aspectul emotii, lacrimi, fotografii, prezent chiar si la romani. Sper ca a fost interesanta si folositoare interventia mea dar, daca ne luam mereu dupa ce gandesc altii, de ce mai gandim noi insine? Cu respect, Ingrid R.
RăspundețiȘtergere@ Ingrid R. Sunt convins ca exista foarte multa calitate in sistemul de invatamint din Romania. Am vazut-o in ultima vreme. Problema este ca, de obicei, aceasta calitate este obtinuta prin devotamentul unor oameni izolati si extraordinari, aceasta calitate nu este rezultatul sistemului.
RăspundețiȘtergereCred ca aceasta descriere lirica a primei zile de scoala este o reminiscentza a copilariei. Cu totzii ne-o dorim. La noi in Romania exista astfel de oameni care stiu sa faca din fiecare clipa o sarbatoare. Ei nu sunt galagiosi, nu ies in fatza, raman doar in sufletul celor care stiu sa primeasca bucurii. Din fericire, tu ai observat normalitatea si o redai. Pare infantil, dar asta e firescul. Am asistat in acest an scolar si la interventzia fortzata a unor politicieni, in mijlocul copiilor. Un dialog al surzilor, de un penibil extrem. Ei spuneau "lucruri importante", copiii isi istoriseau intamplari din vacantza. Profesorii priveau neputinciosi, al naibii de neputinciosi, din nou: din bun-simtz, din credintza (sic!), din respect pentru cine? Ma intreb de ce continuam sa sustzinem o clasa politica ce nu ne reprezinta, penibila si agramata?
RăspundețiȘtergereDaniel, turnofftheglory, prin postul meu (fara explicatii) doream sa atrag atentia asupra distantei (involuntare) dintre masurile legislative facute cu cele mai bune intentii si implementarea lor neglijenta.
RăspundețiȘtergereVreau sa precizez aici un lucru (e destul de delicat, asa ca voi incerca sa fiu atent): preotul acela din curtea scolii nu avea nici o vina. El era convins ca face un lucru bun. Si poate chiar isi facea treaba bine (nu am idee ce succes au astfel de discursuri la altii, nu pot sa scriu decat pentru mine).
Ideea e ca altcineva isi facea treaba rau: autoritatea al carei teritoriu era incalcat, si anume administratia scolii + comitetele de parinti. Ei trebuie sa faca si sa impuna sa fie respectate regulile in curtea scolii.
Odata abandonat, teritoriul e repede ocupat de alta autoritate (DJ-ul cu muzica sa, preotul cu agenda lui, eventual administratia pietei din apropiere - dar asta e alta poveste ...)
Gabi, o sa razi dar am gasit si prefoti extraordinari, parteneri de discutie foarte buni, fara zelotism si fara argumentul suprem "crede si nu cerceta". Desigur ca anul asta un habotnic cu sutana imi cerea acasa la mine sa imi justific apostazia.
RăspundețiȘtergerePot spune ca mie personal imi este foarte aproape un preot ortodox (nitel evreu), parintele de la Rohia.
@ Daniel P. Funeriu
RăspundețiȘtergereDacă m-aţi invitat, eu v-am trecut în bookmarks între blogurile pe care le am sub atenţie, vă avertizez însă că sunt un comentator foarte pretenţios atunci când am contact cu inteligenţa românească, mai ales dacă este implicată politic. Cer de la ea 24/7 maximum de valoare.
Se spune că fiecare popor îşi are liderii pe care îi merită. Occidentul a dat pe spate la Festivalul Enescu. Mi-aş dori în consecinţă ca poporul român să-şi genereze şi să-şi preţuiască valorile sale înalte şi singurul mod în care pot ajuta ca aceste lucruri să se întâmple este să ofer un imbold tuturor de a nu renunţa la capacităţile intelectuale pentru a deveni extaziaţii ai liderului. Poate că economic nu vom putea depăşi Germania, cu ajutorul culturii contemporane am avea însă o şansă de a fi un popor mai bun ca germanii. Austria încă trăieşte pe spatele lui Mozart. Ar fi bine să construim şi noi rapid o creşă de genii pentru a câştiga vârfurile istoriei secolului XXI.
@Bibliotecaru
RăspundețiȘtergereMultumesc. Va astept in continuare. Avem multe lucruri cu care puteam sa dam pe spate pe multa lume. Dar ce ar fi sa ne propunem ca prim obiectiv sa fim... normali?
Normalitatea este principalul meu obiectiv... din păcate majoritatea a uitat care este normalitatea sau, mai bine zis, starea de normalitate programată instituţional prin Constituţie, principii şi legi. România trăieşte astăzi o stare de surescitate care intră în fenomen de rezonanţă cu normalitatea, distrugând-o în uitare. Eu aş vrea să ascult mai multe vorbe decât anti-vorbe, aş vrea să sesizez mai multe fapte decât anti-fapte, să apreciez mai multe politici decât anti-politici şi mai multe raţiuni de stat decât anti-istorii naţionale.
RăspundețiȘtergerePe lângă normalitate mi-aş dori şi un patriotism blând, adică o iubire de românism, fără a fi în acelaşi timp o anti-iubire spre un non-românism.