Din nou despre Comisarul European
Pe 19 septembrie scriam un text referitor la Comisarul European. Ceea ce scriam atunci a devenit, astăzi, actualitate presantă. Mai jos reiau textul respectiv. Ce se va întâmpla acum? Vom repeta scenariul cu Bogdan Olteanu la BNR la o scară mai mare sau ne vom trezi la realitate? Dacă nu vom trimite la Bruxelles o persoană care să impresioneze în timpul audierilor din Parlamentul European (această înregistare arată cum NU trebuie să te prezinţi la audieri) pot să spun cu siguranţă că pierdem pe cel puţin 10 ani. Au partidele oameni pregătiţi? Dacă da, cine sunt aceia? Discuţia e deschisă, inclusiv cu aceasta excelenta postare a lui Cristian Preda.
Zilele acestea este în toi discuţia despre comisarii europeni. România doreşte portofoliul agriculturii. Ar fi o realizare extraordinară pentru statutul României în Europa. Sunt însă semnale serioase că acest lucru va fi dificil. Barroso, eliberat de constrângerile diplomatice, va alcătui comisia astfel încât să-i maximizeze şansele de a trece prin Parlamentul European, al cărui moment de glorie este, o dată la cinci ani, votul Comisiei şi al bugetului. Asta înseamnă că va avea în vedere:
- o distribuţie a portofoliilor care să satisfacă ţările mari şi să nu supere prea multe tări mici şi medii
- nominalizări pe portofolii care să fie dincolo de orice suspiciune la nivel personal şi care să reprezinte excelenţa la nivel profesional.
Până la încetarea mandatului meu, în iulie 2009, am purtat nenumărate discuţii pe această temă cu deputaţi din ţări mari şi în cercurile de la Bruxelles la care aveam acces. Semnalele nu erau încurajatoare, contra-argumentele fiind puternice. Unul dintre acestea a fost acela că nu reuşisem să creăm un curent de gândire care să ne fie favorabil. Mi se spunea invariabil: "aveţi o reputaţie atât de proastă încât cel mai bine ar fi să alegeţi un comisariat de statut şi fără implicaţii financiare mari. Dacă faceţi treabă bună cinci ani, veţi avea ceva consistent în următoarea comisie". Drept răspuns nu puteam decât să pun la înaintare cariera lui Dacian Cioloş. Nu ştiu cât de mult erau luate aceste semnale în seamă atunci când le transmiteam acasă, dar ştiu că singurele semnale pozitive erau din cercurile în care exista o influenţă a Preşedintelui. Concluzia logică este că în acest demers cei care puteau să influenţeze decizia l-au lăsat mult prea singur pe Preşedintele României. Începând cu Adrian Severin care făcând gafe după gafe şi-a subordonat acţiunile scopului său (iluzoriu) de a deveni Comisar şi terminând cu ambasadele noastre, care au fost trase serios de mânecă de către Preşedinte la o recentă întâlnire. Culmea amatorismului a fost atinsă de un europarlamentar care a declarat public că "trebuie să avem comisarul pe agricultură pentru a putea aduce beneficii României". In traducere: vrem agricultura să vă facem la bani...
În Parlamentul European şi în general în instituţiile UE deciziile sunt rezultatul unui curent de gândire. Nu rezultatului unor acţiuni de tip "am vorbit eu cu X". Trebuie acţionat cu migală, cu argumente, cu seriozitate dar şi cu intransigenţă dacă suntem siguri de forţa argumentelor. Darînainte de toate trebuie să ne asigurăm că generăm un curent favorabil mult mai larg decât decizia punctuală care ne interesează. Cred că situaţia pe muchie în care ne aflăm este rezultatul faptului că nu s-a înţeles de către reprezentanţii noştri acest mecanism.Discuţia pe posturi intră în etapa critică. Acum este momentul să apăsăm pe accelerator.
Principalul interesat, Dacian Cioloş, s-a comportat în această perioadă impecabil. Nu îl cunosc pe Dl. Cioloş dar, dacă în pofida tuturor semnalelor, România va avea agricultura acest lucru se datorează în exclusivitate Preşedintelui Băsescu şi lui Dacian Cioloş. A cărui reputaţie este bună. Din păcate alternativele sunt foarte puţine. Eu nu pot să numesc mai mult de 5 oameni în România pregătiţi pentru o astfel de poziţie. Dintre care 3 nu ar fi niciodată agreaţi şi de Barroso şi de mediul politic intern.
Un bun prieten, apropiat centrilor de decizie de la Bruxelles îmi spunea deunăzi: "aveţi grijă să nu vă treziţi doar în momentul în care o să vă spunem că au mai rămas lucruri nefăcute la multilingvism şi România este într-o excelentă poziţie să ocupe acest post încă cinci ani". Sau dacă asta se va întâmpla să tragem învăţămintele necesare.
Propunerile mele:
RăspundețiȘtergerePDL:
Funeriu: Stiinta si Cercetare
Preda: Extindere
Macovei: Justitie
PSD:
Geoana:Relatii externe si politica regionala
Mitrea: Transporturi
PNL:
Daianu: Economie si politici monetare
Valean: Societatea informationala si media
Patriciu: Energie
@Gabriel Preda
RăspundețiȘtergereV-ati uitat pe dvs. Spun asta pentru ca vad ca propuneti si oameni care nu sunt europarlamentari; unul in plus ( dvs.) ce mai conteaza!
La noi totul este posibil.....
PS Buna dimineatza!
Vă lansez o provocare intelectuală pentru o campanie altfel, polemica în versuri:
RăspundețiȘtergerehttp://giconet.blogspot.com/2009/10/din-ciclul-mai-bine-poet-decat-dictator.html
Ridicaţi mănuşa?
@ Gabriel Preda: multumesc ca imi citezi numele in asemenea selecta companie, dar hai sa fim si putin realisti. Dintre cei nominalizati de tine cred ca Preda si Macovei sunt cele mai realiste nume. Justitia si Extinderea insa sunt portofolii cam dificil de obtinut pentru Romania. Daca portofoliile economice ne devin inaccesibile as negocia ca optine secundara educatia sau cercetarea pentru ca sunt portofolii cu statut.
RăspundețiȘtergere@ Ilinca: a fi europarlamentar nu este nicidecum o conditie pentru a deveni comisar.
@ Bibliotecaru: as face-o cu mare drag dar a) nu am talente de poet si b) nu am timp! Sincer sorry.
@Daniel
RăspundețiȘtergerePe cine ati vedea (ok, persoanele de fata se exclud, Ilinca, nu la mine ma refeream) la educatie si cercetare ?
cred ca valean, ca fost vice-chairman la ALDE si raportor pentru dosarul roaming ar putea spera la 'societate informationala si media'; nu stiu insa daca are sustinerea sau interesul pentru o astfel de pozitie; un nume care imi vine acum in minte pentru acelasi portofoliu (probabil deja adjudecat) este dl. Pambuccian.
Patriciu si Mitrea sunt adaugati in gluma; pe Geona l-as vedea intr-un post de comisar ca o oferta de ultima ora pentru sustinere in turul 2, daca "intra" Crin sau Oprescu alaturi de Basescu.
RăspundețiȘtergereOricum, comisar european e mai bine decat presedinte-marioneta a lui Vanghelie si Hrebenciuc (de Geoana zic)
RăspundețiȘtergere"""a fi europarlamentar nu este nicidecum o conditie pentru a deveni comisar.""
RăspundețiȘtergereScuze, nu stiam acest lucru, chiar eram convinsa de contrariu.
@ Daniel P. Funeriu
RăspundețiȘtergereO poezie-i bună, chiar şi când rima-i moale
Şi nu ar fi, pe bune, într-un mare mare fel,
Din domnul Funeriu, prezenta adresare,
Să vi se spună, cald, Maestre Daniel?
:)
@ Gabriel Preda
RăspundețiȘtergere"Campania în stihuri, evenimentul mitic!"
Şi dacă bine o vui de zor gazeta,
În versuri argumentul să sune mai politic
Încercaţi şi dumneavoastră, domnu' Preda?
Ce tupeu de la PES, să ceara comisar socialist! Parcă oamenii 'mnealor au sărit din barcă... şi vor acu' bilet pe pachebot !
RăspundețiȘtergereCamarazi din apărare şi interne,
RăspundețiȘtergere1. Când în istoria României un prim ministru şi-a permis să ne catalogheze ca bugetari şi pensionari de lux şi NESIMŢIŢI?
1. Când un şef al statului român a mai stat ascuns în vizună, ca Băsescu, lăsând hoardele de politruci să arunce cu zoaie asupra celor care sunt , sau au fost în serviciu sub drapel? Excelează la acest capitol hoardele pedeliste. Şeitan şi Mocanu sunt noii Comandanţi Supremi?
3. Ministrul Apărării şi Şeful SMG dorm în izmene! Au devenit surdo-muţi?
4. Boc modifică odată cu legea pensiilor şi statutul cadrelor militare? Ne organizăm în sindicate, negociem contracte colective de muncă, negociem ieşirea în misiuni ? Civilizăm armata?
5. Camarazi! Suntem o forţă! Noi împreună cu familiile noastre ( soţi, copii, părinţi, nepoţi, prieteni, etc ) putem influenţa votul într-un procent covărşitor. Putem să-i dăm lui Boc una peste bot, votând împotriva celui mai mare duşman al oştirii din întreaga sa activitate, Traian Băsescu.
6. Intraţi pe forumuri şi somaţi pe ceilalţi candidaţi la preşedinţie să-şi precizeze fără echivoc poziţia faţă de armată.
Am onoarea să vă salut!
Uite ca nu sunt singurul care s-a gandit la Funeriu pentru Stiinta si cercetare:
RăspundețiȘtergerehttp://lacoltulstrazii.wordpress.com/2009/10/10/ce-ziceti_de-funeriu-pentru-portofoliul-stiinta-si-cercetare
o sa fie tot multilingvismul si tot orban, punem pariu?
RăspundețiȘtergere@Anonim
RăspundețiȘtergereOptimismul este opium pentru naivi si tonic pentru cei pregatiti; din punctul de vedere al socialistilor romani, orice nominalizare care nu-l vizeaza pe Severin e o pierdere totala pentru Romania. Eu as reformula pariul in alti termeni: "facem pariu ca, daca nu-si baga PSD-ul coada, iesim mult mai bine ?"
Wow! Anonimul 21:44 tocmai pune de-o revoluţie! ;-) pathetic sucker....
RăspundețiȘtergereSa radem cu Catalin Avramescu: auziti ce scrie pe blogul personal, despre un oarecare Dan Mihalache care cica a trecut de la PSD la PNL: ''Dificultatea, in cazul lui Dan Mihalache, este ca el a trecut dintr-un partid declarat social-democrat la unul declarat national-liberal. Adica de la stinga la dreapta. Peste noapte''. Oare dl. conf. ZERO ISI nu stie ca exista in tara asta un intreg partid care a trecut exact asa, de la stanga la dreapta, peste noapte? De altfel, daca acel Dan Mihalache ar fi trecut de la PSD la PDL, ca alde Simirad et co, sunt convins ca n-ar mai fi fost nicio problema pentru dl. ZERO ISI.
RăspundețiȘtergere@Anonim: stimate ostean, oare armata si-a pierdut si onoarea astfel incat nu are curajul sa isi asume o declaratie?
RăspundețiȘtergere