Manipularea predictibilă a PSD

Exact aşa cum am spus-o anterior, imediat după desemnarea Înaltului Reprezentant pentru Politică Externa, PSD prin vocea lui Năstase l-au acuzat pe Traian Băsescu pentru faptul că nu l-a sprijinit pe Severin pentru acest post. Severin nu a avut niciodată nici cea mai mică şansă pentru acest post pentru că nu a fost niciodată susţinut de liderii socialişti din Uniunea Europeană. Liderii PSD ştiau foarte bine acest lucru pentru că negocierea s-a dus la nivelul premierilor socialişti din Consiliul European, a căror unică propunere a fost Ashton. Traian Băsescu a procedat exact aşa cum trebuia, în aceast dosar al Comisarului European şi cred că în final mulţi vor fi surprinşi de eficacitatea demersului său.

Regret că Adrian Severin şi PSD s-au pretat la acest joc ieftin prin care au încercat să-i impresioneze pe cei care nu cunosc realitatea. E păcat că presa a preluat pe nemestecate informaţii false. E păcat că un politician cu experienţă, care ar trebui să fie un model, dă un astfel de exemplu celor mai tineri. Recunosc, mi-ar fi făcut plăcere să mă înşel atunci când am spus că Severin nu are nicio şansă. Ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Adrian Severin este caracteristic unui tip de politicieni de la noi care sunt un soi de mit neacoperit de realitate. Ca el mai sunt mulţi şi cred că de aici se trage şi relativa lipsă de modele politice din România.

Comentarii

  1. "Recunosc, mi-ar fi făcut plăcere să mă înşel atunci când am spus că Severin nu are nicio şansă."

    Mi se pare cutremurătoare idea că un astfel de impostor agresiv ar fi avut vreo șansă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Severin are inca sansa sa ne raspunda la 2 intrebari:
    -cum e cu poluarea apei cu hidrogen ?
    -cum e cu lista spionilor din MAE si din presa ?

    Raspunsul lui Geoana (nici noi nu mai stim cati suntem ...) nu se pune; umorul involuntar nu tine loc de spirit sau competenta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Politica PSD se rezuma la minciuna,manipulare, diversiune.Acest lucru inseamna dispret si tupeu fata de cei carora li se adreseaza, considerandu-i prosti, cat si dispret fata de ceilalti care cunosc realitatea . Dupa cum spunea si ambasadorul SUA la Bucuresti minciuna este fibra esentiala a comunismului.
    Am mai observat un tip de mentalitate la cei care se pozitioneaza impotriva referendumului : "cetatenii voteaza in necunostiinta de cauza, ce stiu ei despre parlamentul unicameral, ar fi trebuit pregatiti", teza auzita atat de la comunistul razvan Teodorescu cat si de la "prodemocratul" sef de la Prodemocratia. Cu alte cuvinte romanii sunt prosti si trebuie desteptati cu televiziunile mogulilor si "parteneriatul nescris" dintre TVR -RTV-Antene, cum zicea Sassu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai bine ar inlocui ministru-prim-ministru-bloger cu faraon-fugarit penal-zero politic.

    RăspundețiȘtergere
  5. severin e pentru noi H2O2 :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Santem pe ultimele locuri mai in toate domenile posibile,cum am putea avea pretentii la functii de conducere ale acestei prestigioase institutii. Daca standardele eticii,esteticii si
    logicii nu sant identice se instaureaza ignoran
    ta si coruptia,delatiunea si paperitatea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca aveti ocazia, transmiteti specialistilor IT ai domnului presedinte sa recupereze clona site-ului d-sale de la adresa: http://www.traianbasescu.org/

    RăspundețiȘtergere
  8. Interesant interviul lui Klaus Johannis din Die Welt, de pe 21 noiembrie. Ultima intrebare vizeaza chiar situatia creata acum. Puteti vedea cum se exclude pe sine dintr-o asemea ipoteza, spunand ca ar fi nevoie de un premier politic, ceea ce el nu este: http://www.welt.de/die-welt/politik/article5282385/Als-ich-nominiert-wurde-hatten-wir-eine-Notsituation.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Funeriu, sunteti foarte increzator in predictiile dvs, probabil o virtute a tineretii. Ma uit acum pe blog, din curiozitate, la varii articole. Le citesc cu atentie fiind vorba de ministrul roman al educatiei.

    Legat de predictia dvs cu comisarul european, rezultatul final e corect: dl Ciolos a iesit, insa restul argumentelor dvs pica, la o analiza serioasa.

    Sa va spun si de ce:
    - daca Severin nu avea nicio sansa pentru Inaltul Reprezentant , de ce l-a sustinut Basescu la Consiliul European ? (sunt declaratii ale lui Basescu in acest sens, imediat post Consiliu). Nu cred ca Basescu ar fi fost atat de inabil sau neinformat...
    - suntem oare noi romanii atat de influenti incat sa impunem in presa europeana numele lui Severin ca fiind in cursa daca nu era cazul? Ma indoiesc :) De altfel, nici presa romana nu cade asa de usor in plasa, citand Frankfurter Allgemeine Zeitung, Financial Times, El Pais, Wall Street Journal si altele ...
    - in articolul postat de dvs anterior legat de Severin, spuneti ca prima sansa o au clar Miliband si D'Alema, acum afirmati ca era doar Ashton in joc (hmm, predictie incorecta la un om atat de bine informat ca dvs?)
    - Ashton a fost o surpriza pentru toata lumea la Consiliul European, motivul pentru care a fost aleasa fiind simplu: e femeie (si tacea astfel lobby-ul de gen) si britanica (si Marea Britanie era astfel linistita pentru restul summitului). Nu s-a remarcat prin competenta si a fost considerata o solutie de ultima ora. Prin contrast,liderul socialistilor europeni, Martin Schulz, a spus la Bucuresti ca Severin era un candidat foarte competent pentru Inaltul Reprezentant;
    - bineinteles ca PSD a dat vina imediat dupa pe Basescu, orice partid si-ar fi atacat ulterior adversarul (daca era vorba de Basescu in noiembrie 2004 cu Nastase acum striga tradare, tradare, de doua ori tradare). asta nu inseamna ca Severin nu ar fi avut o sansa reala si nici ca Basescu nu l-a sustinut pe Severin la summit (Severin era cel mai indreptatit sa spuna ca nu a fost sustinut, daca eram intr-o asemenea situatie. El a fost decent si nu l-a contrazis pe Basescu, dovada ca amandoi au fost de buna credinta in acest dosar - dar asta e doar parerea mea, de observator atent al media romane din 1990 incoace)

    Toate aceste chestiuni ma fac mai degraba sa cred ca in spatele sigurantei dvs se afla simpla intamplare / nimereala. Oricum, si norocul e o calitate :)

    Mult succes la Ministerul educatiei,
    Un european :)

    PS Nu pot sa nu observ ca un rezident in Franta ,dvs-conform CV-ului, il sustine cu atata patos pe omul francezilor, dl Ciolos. Romania se va convinge curand, cu ocazia promovarii unei politici agricole UE favorabile prioritar Frantei, ce investitie "buna" a facut cu dl Ciolos ... Dar va fi prea tarziu . Atunci vom intelege abia de ce dl Sarkozy s-a mandrit cu obtinerea agriculturii, imediat dupa anuntul lui Barroso.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România