Când a început coaliţia pro-Geoană să piardă

Am observat, la multi oameni care au obţinut mai tot ce şi-au dorit în viaţă, o căutare a estetismului în orice gest. O justificare estetică a unor vanităţi, uneori mărunte. Nu sunt convins că un trabuc tăiat cu o foarfecă de aur e mai savuros ca unul rupt cu dinţii. Nu sunt convins că un coniac băut într-un pahar de 1000 de Euro pe un iaht plin cu invitaţi faimoşi aduce mai multe plăceri papilelor decât acelaşi coniac băut cu prietenii la pescuit de exemplu. Uneori însă, căutarea excesivă a estetismului în vanitate poate costa scump. Poate costa îndepărtarea prietenilor, îndepărtarea de micile plăceri ale vieţii de zi cu zi sau, mai grav, poate costa scufundarea iahtului.

Cred că un astfel de gest l-a costat soarta alegerilor pe Dl. Patriciu. În ziua în care Crin Antonescu a anunţat susţinerea pentru Mircea Geoană Dl. Patriciu a ieşit pe televiziuni spunând, printre altele, că are ceva personal cu Traian Băsescu. Când toată lumea se aştepta ca Dl. Patriciu să spună că îi impută lui Traian Băsescu noaptea petrecută în arest, Dl. Patriciu spune că sursa conflictului personal cu Traian Băsescu este lovitura aplicată de acesta unui... copil. Am imaginat ceea ce va urma şi am văzut în faţa ochilor un Patriciu care vrea cu orice preţ să spună naţiunii şi lui Traian Băsescu: "eu sunt cel care îţi dă ultima lovitură, mortală". În acel moment cred că a început să se schimbe dinamica votului. Pentru că cei pe care Traian Băsescu îi acuza permanent, Voiculescu, Vântu, Patriciu, începeau să aibă şi o figură. Cred că vanitatea de a arăta cine este cel care aplică ultima lovitură, evident coroborată cu evidenta nepregătire a lui Mircea Geoană, a dus la inversarea opţiunilor şi câştigarea unui nou mandat de către Traian Băsescu. Acesta este şi motivul pentru care în prima mea intervenţie publică de după alegeri, de luni 7 decembrie, am exprimat certitudinea mea că PDL îşi va gestiona victoria cu modestie, ocupându-se imediat de treburile ţării şi mai puţin cu băutul de şampanie. Pentru că noi ştim că sunt atât de multe de făcut.