Adevărul despre clasa pregătitoare

S-au spus multe lucruri despre clasa pregătitoare și cred că e util să transmitem și adevărul. 

Mai jos o serie de elemente de interes.

I)  Care este realitatea?

Spusă succint realitatea, pe baza datelor oficiale, arată astfel astăzi:

1)  În anul școlar 2012-2013 au mers la grădiniță și în învățământul primar cu 37.500 de copii mai mult decât în anul școlar precedent. Tendința era de scădere cu 15.000 de elevi pe an.

2)  În anul școlar 2012-2013 avem cu 60 000 de copii mai mult în grupa mică. Avem așadar 60.000 de familii ai căror copii nu ar fi avut loc la grădiniță înainte dar acum au.

3)  Avem peste 85% opinii foarte bune și bune ale părinților care au acum copiii la clasa pregătitoare. Datele vin din 1500 de chestionare completate de părinți, în 32 de școli din mediul urban și rural din 6 județe.

4)  Se continuă tendința de reducere a abandonului școlar al copiilor de până în clasa a IV-a. În 2010, când am preluat ministerul, la trecerea dintre clase, aproximativ 14500 de elevi erau pierduți pe drum în ciclul primar (de exempu, în anul școlar 2011-2012 au fost înscriși în clasa a II-a cu 5000 de copii mai puțin decât au fost înscriși în clasa I în anul școlar 2010-2011). Acum pierdem 4500. Așadar 10.000 de copii ma puțin abandonează școala. Abandonul a scăzut cu aproape 70% între 2009 și 2012.

5)  97% dintre copiii de la clasa pregătitoare au condiții bune și foarte bune, în școli, așa cum a declarat Ministerul Educației.

În concluzie, introducerea clasei pregătitoare a adus 37.000 de copii în plus în școli și grădinițe, a redus cu 10.000 numărul copiilor care ar fi abandonat școala, are susținerea a 85% din cei cărora li s-a aplicat și a permis unui număr de 60.000 de familii în plus să-și dea copilul la grupa mică.

Pe scurt s-a intrat, cel puțin în ceea ce privește frecventarea școlii, în rândul țărilor civilizate. Eu sunt mândru cu aceste rezultate care se regăsesc, subliniez, în oficiale ale Ministerului Educației.

II)   Un scurt istoric

Această măsură nu a fost ”ideea lui Funeriu”, cu toate că dacă ar fi fost așa as fi fost extrem de mândru de ea. Ea a fost rezultatul unui studiu excelent făcut de Institutul de Științe ale Educației încă din 2002. Această măsură a fost susținută de Guvernul Năstase în 2002 

http://www.gov.ro/comunicat-de-presa-2__l1a14571.html

http://www.cdep.ro/comisii/invatamant/pdf/2002/pv082629.pdf

dar niciodată pusă în practică pentru că sindicatele nu au fost de acord (și-ar fi pierdut normele câteva educatoare). 10 generații de copii au fost sacrificate de politicieni în ciuda avizului experților. Acest lucru trebuie spus de 1000 de ori. 

Mircea Miclea, în 2005, a lansat reforma educației timpurii iar mult hulitul (în mare parte pe nedrept în opinia mea) Cristian Adomniței a continuat acel proiect. În mandatul meu s-a finalizat ceea ce s-a început în 2002 la IȘE și s-a mers în continuitatea celor făcute de Miclea și Adomniței. Grație acestui proiect din 2002 avem acum un curriculum nou și excelent pentru grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare, clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a. Anul acesta ar trebui să fie finalizat și noul curriculum pentru clasa a III-a și a IV-a. Părinții copiilor de la clasa pregătitoare cel puțin sunt foarte mulțumiți de acest curriculum.

III)  Care este viitorul

După cele spuse mai sus cred că soluția cea mai bună, și cea mai simplă totodată, este să se continue proiectul exact în parametrii în care a început, cu ameliorări firești de parcurs. Soluția este să mergem înainte, nu să ne întoarcem în trecut. Posibile ameliorări, pe care le sugerez domnului ministru Pricopie sunt:

1)  Să se organizeze ziua porților deschise în luna martie, în care să se întâlnească părinții copiilor care sunt în clasa pregătitoare cu cei care urmează să intre în clasa pregătitoare.

2)  Întărirea sistemului de after-school pentru cei până la clasa a IV-a. Ar fi o sursă de venituri suplimentare pentru învățătoare, o evoluție în cariera lor și un ajutor mare pentru elevi și părinți. Articolul 58 din Legea educației prevede acest lucru precum și sursele de finanțare.

3)  Să fie lărgite circumscripțiile școlare, asftel încât o circumscripție să cuprindă mai multe școli.

4)  Să se investească în continuare în baza materială și de obiecte curriculare ale copiilor de clasa pregătitoare.

5)  Să se continue efortul de formare al învățătoarelor.

 IV)   Ce se întâmplă dacă se revine la sistemul anterior, în care părinții copiilor de 6 ani decid între școală și grădiniță?

Puțin background: trebuie știut că atunci când aveau de ales părinții alegeau în proporție de 70% să-i lase pe copiii de 6 ani în grădinițe. Consecința era cea mai îmbătrânită populație școlară din Uniunea Europeană. De obicei păturile educate ale societății alegeau școala la 6 ani. Pentru că învățământul nu era obligatoriu la 6 ani, 20.000 de copii de 6 ani nu erau nici la grădiniță nici la clasa I, cu consecințe teribile pentru ei. Toate învățătoarele știu că cei mai în dificultate copii erau cei care ajungeau la clasa I fără să treacă prin grădiniță.

De ce atât de mulți părinți alegeau grădinița? Pentru că educatoarele le induceau ideea că la școală e prea greu pentru ei, că nu aveau cu cine să-i lase după ora 12 și, mai ales, din dorința sinceră a părinților de a-i proteja.

”Lupta” educatoarelor pentru a-i păstra pe copii la grădiniță nu e un fenomen românesc și ele nu trebuie condamnate pentru asta. Dimpotrivă.

În toate țările educatoarele au această tendință: e mai ușor să lucrezi cu copiii de 6 ani decât cu o nouă serie de copii de 3 ani (2000 de educatoare care ar fi continuat cu copiii de 6 ani au trebuit în acest an să preia o serie de copii de 3 ani), mai intervine și atașamentul pentru o grupă de copii. În vechiul sistem, mulți părinți și multe educatoare aveau dreptate, pentru că se trecea brusc, de la joaca de la grupa mare la învățatul rigid din clasa I. Or acum tocmai acesta este sensul clasei pregătitoare: să fie o trecere lină de la joacă la învățare.

Așadar, ce s-ar întâmpla dacă s-ar reveni? În primul rând toate beneficiile de la punctul I) vor fi pierdute.

• 40.000 de copii vor rămâne în afara sistemului de învățământ,
• nu vor mai fi locuri la grupa mică,
• învățătoarele care acum au clasa a IV-a vor trebui să preia copii de la grupa mică,
• vor rămâne goale 8000 de săli de clasă din școli, care acum sunt foarte bine pregătite.

Caz practic: să considerăm o grădiniță din București, care acum este completă, așa cum e cazul cu majoritatea grădinițelor. Copiii care acum sunt în grupa mare vor rămâne în grupa pregătitoare la grădiniță deci nu se va elibera niciun loc pentru cei care ar urma să intre la grupa mică. Chiar dacă, prin absurd, s-ar elibera locuri, cine ar prelua grupa mică? Învățătoarele care termină o serie de clasa a IV-a?

V)  Cum se minte cu bună știință în România?

Cele mai frecvente minciuni și dezinformări legate de clasa pregătitoare sunt:

a)  Falsă problemă: Părinții nu au cu cine-și lăsa copiii după ora 12 dacă aceștia merg la clasa pregătitoare la școală, pe când dacă ar merge la grădiniță ar avea.

Adevărul: da, orice părinte care lucrează vrea să aibă cu cine lăsa copilul până la ora 17. Dar soluția NU este prelungirea cu un an a grădiniței ci introducerea de after-school. Doar 25% dintre grădinițele din România au program prelungit. Deci 75% dintre părinți au această problemă oricum. Mai mult, pentru cine e mai important să-și lase copilul la program prelungit, pentru părintele unui copil de 3 ani sau pentru părintele unui copil de 6 ani? Dacă aceasta ar fi o problemă la 6 ani, ea nu ar exista la 7 ani (un an mai târziu)?

Concluzie: o falsă discuție, care eludează soluția evidentă: after-school.

b)  Dezinformare: E bine ca părinții să aleagă dacă își dau copiii la 6 ani sau la 7 ani la școală.

Adevărul: această frază denotă iresponsabilitate politică. Părinții sunt dezinformați, în primul rând de politicieni, care nu discută argumente ci voturi. Ce vor alege cei mai săraci 10% dintre români? Să-și dea copilul la școală la 6 ani sau să-l țină la curățat cartofi și spălat pe jos? Știu că e o formulare dură dar e realitatea din România. Această alegere a părinților, practicată în ultimii 10 ani, ne-a adus în situația de ieri, în care eram ultimii în Uniunea Europeană la indicatorii esențiali ai învățământului. Dacă această soluție, a alegerii părinților e bună, de ce nu o aplică nimeni în Uniunea Europeană? Dacă soluția e lăsarea la latitudinea părinților decizii importante din educație, de ce nu se lasă, de exemplu, studiul evoluționismului la latitudinea părinților? Sau studiul teoremei lui Pitagora?

Concluzie: se pasează responsabilitatea asupra părinților care nu au elemente concrete care să le permită să decidă în interesul copiilor. Lăsarea la latitudinea părinților a acestei decizii este lașitate politică.

c)  Minciună: Sunt 130.000 de înscriși la clasa pregătitoare în anul școlar 2012-2013. Având în vedere că o tranșă de vârstă are aproximativ 200.000 de copii, 70.000 de copii nu sunt înscriși la clasa pregătitoare.

Adevărul: o generație este de aprox. 200.000 de copii. Înaintea introducerii clasei pregătitoare, în septembrie 2012, aproximativ 30% dintr-o generație (adică 60.000 de copii) mergeau la școală la clasa I la 6 ani. Așadar în septembrie 2011 dintre cei 200.000 de copii care aveau 6 ani împliniți, 60.000 au mers la clasa I. 140.000 de copii de 6 ani nu erau înscriși la clasa I; ei erau fie la grădiniță, fie acasă. Acești 140.000 de copii, în septembrie 2012 când împliniseră 7 ani, trebuiau școlarizați fie în clasa pregătitoare fie în clasa I. Mai trebuiau școlarizați, fie în clasa pregătitoare fie în clasa I, copiii care aveau 6 ani împliniți, adică 200.000.

În total trebuiau așadar școlarizați în anul școlar 2012-2013: 140.000+200.000 = 340.000 de copii. 

Ce găsim în sistem în ianuarie 2013? 

130.000 de copii la clasa pregătitoare și 203.000 copii la clasa I. Deci 333.000 de copii. 

Lipsesc aproximativ 7000 de copii dintre care aproximativ 4000 cu cerințe educaționale speciale. Inspectoratele au raportat exact aceste rezultate la minister săptămâna trecută. Doar din 2013-2014 ar trebui să avem 200.000 de copii la pregătitoare.

Concluzie: cei care vehiculează un număr de 70.000 de copii ”pierduți pe drum” vă mint cu bună știință.

d)  Minciună: clasa pregătitoare a fost introdusă pe picior și nu a fost organizată corespunzător în anul școlar 2012.

Adevăr: încă din 2002 se știa că introducerea ei e esențială. Nu s-a făcut din lipsă de asumare politică. În urma muncii extraordinare a inspectorilor, directorilor, învățătoarelor și educatoarelor eu am declarat că în afara informării nu există nicio problemă reală. Ce declară ministrul educației în ianuarie 2013? Că 97% dintre copii de la pregătitoare învață în condiții foarte bune. În ultimii 10 ani, de când a fost propusă clasa pregătitoare, populația din școli a scăzut cu aproape un milion de elevi. Așadar argumentul că nu ar fi spațiu e o minciună. Trebuie doar ca directorii să-și dea silința.

Concluzie: s-a mințit cu bună știință pentru că era campanie electorală.

În final, o mare rugăminte: nu mai discutați despre ”controversata clasă zero”. Ea nu este controversată decât în mințile întunecate ale unor politicieni care se joacă cu nervii părinților. Chiar Institutul de Științe ale Educației recomanda să se spună ”clasa pregătitoare” și nu ”clasa zero” dintr-un motiv simplu: cum sună în mintea unui copil de 6 ani să-i spui că va merge la clasa zero? Copiii la această vârstă sunt fericiți că progresează, că sunt și ei mari. Au o anumită construcție identitară, care nu trebuie distrusă doar pentru că niște politicieni inepți vor să demonetizeze unul dintre cele mai importante lucruri din viața unui copil: prima zi de școală.

Concluzie: cred că aceste argumente sunt cristaline. Sunt convins, și o spun fără ironie, că premierul a fost dezinformat de vechea conducerea a Ministerului Educației, pe care a făcut bine că a schimbat-o cu o echipă tânără. Sper să aibă maturitatea să treacă peste orgolii și să-i lase pe specialiști să-și facă datoria. Îl voi felicita public dacă face acest lucru. Campania a trecut, are sprijinul în voturi. Dacă nu, va purta povara celor 40 000 de copii care pleacă în viață fără nicio șansă. Obiectivul meu nu este să demolez miniștrii educației pentru că știu cât de frustrant este când ești lovit fără motiv. Obiectivul meu este să-i sprijin când luptă pentru interesul copiilor. 

PS: ce spune Comisia Europeană: 

„L-am felicitat pe domnul ministru, în numele Comisiei Europene, pentru curajul şi determinarea pe care le-a arătat în reformarea sistemului de învăţământ din România. Este o acţiune foarte apreciată la nivelul UE, pentru că se înscrie în liniile directoare pe care Comisia Europeană vrea să le impună prin viitoarele programe şi politici europene şi după 2014”, declara anul trecut comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. USL nu a avut încredere în Cioloş şi a trimis o adresă către Comisia Europeană, solicitând un punct de vedere european. Din nefericire pentru Victor Ponta şi pentru Crin Antonescu, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Educaţie, Dennis Abbott, a declarat că „Opiniile privind reforma sistemului de educaţie din România, exprimate de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş (...) sunt cele ale Comisiei Europene. (...) România a adoptat o reformă sistemică, ambiţioasă, la toate nivelurile educaţionale. Rezultatele româneşti la testele internaţionale arată nevoia urgentă de consolidare a calităţii sistemului de educaţie în ansamblul său. De aceea, este important ca reformele să continue, întrucât învăţământul poate fi ameliorat doar prin eforturi susţinute privind politica în domeniu”.

Mai jos niște grafice utile: