Surpriza USL: liberalii susțin clasa a IX-a la gimnaziu
Altă schimbare,
altă malversație... Văd că ”amicii” de la USL au dezvoltat un reflex pavlovian:
cum găsesc ceva bun, se și pun să-l
strice strigând, cât îi țin plămânii, „e ideea lui Funeriu, cel fără bac!”.
Și
se justifică: „păi e unanimitate, sindicatele sunt cu noi, asociația de părinți
e cu noi, Parlamentul e cu noi, avem unanimitate!”
Acum vă arăt doar o altă minciună a USL: trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și liceul de trei ani nu sunt nici obsesii de-ale mele și nu sunt nici măsuri greșite. Sunt măsuri raționale: ele au fost chiar printre propunerile legislative ale liberalilor din 2007, depuse în Parlament și susținute cu ardoare tot de liberali, în 2010. Liberalii ajunseseră la aceleași concluzii ca orice om rațional care se uită în jur. Semnatarii legii sunt la:
Propunerea o găsiți la paginile 5 și 6 din link-ul de mai jos:
USL își
bazează toate argumentele pe minciună, mizând pe faptul că oamenii sunt dezinformați
și reticenți la schimbare. Și își bazează toate majoritățile pe cei cărora le
dau bani sub diferite forme. Dar despre cum sunt cumpărate sindicatele și alte
ONG-uri, altădată.
Așa au făcut și
cu clasa pregătitoare, iar acum vor să facă același
lucru și cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu. Voi veni cu argumente într-o altă
postare, în care voi demonstra că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu e salutară
pentru că ar reduce părăsirea timpurie a învățământului obligatoriu. Veți fi uimiți să vedeți cine a comandat studiul, cine l-a făcut și la ce concluzii s-a ajuns. Aștept însă ca domnul ministru să-l citească primul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu