Dreapta, quo vadis? Cu cinism și onestitate

Pornind de la afirmația dlui Horațiu Pepine că aș fi „cinic” și de la invitația sa de a-mi dubla cinismul respectiv cu onestitatea aferentă, vă propun să facem un scurt exercițiu de logică pe partea dreaptă a eșichierului politic.

Ceea ce urmează nu este expresia unei certitudini de-ale mele ci mai degrabă o invitație la reflecție și găsirea, împreună, a unui cadru rațional de acțiune. Nu pretind că asta este soluția ci propun un element de răspuns la întrebarea „dreapta, quo vadis?”, pornind de la două evenimente de actualitate: adeziunea domnului Predoiu la PDL și fondarea anunțată a Partidului Mișcarea Populară.

Mă refer la pasajul de mai jos din textul domnului Pepine:

Dar mărturia d-lui Funeriu se distinge poate mai ales prin cinismul ei. «Nu-i nicio ruşine să vrei un loc pe liste», spune fostul ministru care renunţă îndrăzneţ la orice idealism şi la ultima rămăşiţă a unei sfieli moştenite prin educaţia tradiţională. Nu-i nicio ruşine să expui dorinţe comune, să vrei pentru tine confort şi avantaje, să vrei o leafă mai bună ca a altora, perspectiva unui credit avantajos chiar dacă nu ai niciun merit deosebit. Este omeneşte să vrei în virtutea faptului că exişti şi a celui că te-ai înscris în partide ca să poţi obţine mai uşor lucrurile dorite. Tipul acesta de sinceritate care aruncă peste bord toată vorbăria moralizantă despre meritocraţie care a ţinut capul de afiş tocmai «pe partea dreaptă a eşichierului politic», este într-o oarecare măsură impudică şi tocmai de aceea cinică.

Așadar, dl Pepine consideră îndrăzneață afirmația că „Nu-i nicio rușine să vrei un loc pe liste”, altfel spus că ar putea fi surprinzătoare afirmația unui om politic, oarecare, care ar spune „vreau puterea”.

Eu consider că este firesc ca un om politic să dorească puterea. Ceea ce este esențial pentru România însă, este ca MECANISMELE care duc la cucerirea puterii într-un partid să fie mecanisme bazate pe merit și pe selectarea celor care pot face bine României în momentul în care vor accede la „putere”. Ce ar trebui să fie, până la urmă, partidele? Nimic altceva decât mașinării de selecție a proiectelor și oamenilor de calitate. Așadar, este firesc pentru oamenii politici să-și exprime dorința de putere, dar este rolul organizațiilor politice să promoveze oamenii pe baza valorii lor. 

De aceea afirmația domnului Pepine: „Tipul acesta de sinceritate care aruncă peste bord toată vorbăria moralizantă despre meritocraţie care a ţinut capul de afiş tocmai «pe partea dreaptă a eşichierului politic», este într-o oarecare măsură impudică şi tocmai de aceea cinică.” este inexactă, pentru că pornește de la premisa că, PRIN DEFINIȚIE, structurile de partid care „te pun pe listă” sunt viciate. În acest moment, dacă te uiți la modul feudal după care funcționează partidele, trebuie să-i dăm dreptate domnului Pepine, dar a accepta această stare de fapt ne-ar face vinovați cu adevărat. Ceea ce vreau să-i spun dlui Pepine este că eu nu accept această stare de fapt și nici nu am sugerat că aș accepta-o. Dimpotrivă, încă din 2009 atrăgeam atenția asupra ei (chiar în prima postare pe acest blog, vezi aici) și am făcut-o și public în PDL.

Întrebarea este ce facem mai departe? Sunt două răspunsuri posibile:

a) încercăm să modernizăm un partid existent sau

b) facem un partid nou, care să fie de la bun început clădit pe mecanisme corecte.

Domnul Predoiu, un om de mare valoare, a ales prima variantă. Mulți actuali și foști colegi de-ai mei, cărora m-am alăturat și eu, am ales-o pe a doua. Ce se poate întâmpla de acum înainte?

În ceea ce-i privește pe dl Predoiu și PDL-ul, o spun pentru a treia oară: principala problemă a PDL nu este lipsa oamenilor de calitate în sânul PDL, ci lipsa mecanismelor care să le dea puterea acestor oameni de calitate. De aceea dl Predoiu are două căi posibile: 

• fie este pus în vitrina PDL și plimbat din televiziune în televiziune ca „noua față a PDL” dar fără influență reală asupra mersului lucrurilor în PDL, 
• fie încearcă să pună în practică exact acele mecanisme clare, caz în care se va izbi de o mare rezistență. 

Fără să o afirme atât de explicit, cam asta sugerau că vor să facă cei din grupul „reformiștilor” și, în mare parte, cei din grupul dnei Udrea. Reformiștii au eșuat pentru că în afară de Monica Macovei niciunul din acel grup nu putea să pună pe masa PDL certitudinea unor realizări trecute majore, altele decât comentarii pe facebook sau blog. Iar un activ de partid, pentru a te urma, vrea să vadă că poți să faci ceva nu că poți să teoretizezi ceva. Dna Udrea a pierdut, la mustață, pentru că joncțiunea cu „reformiștii” nu s-a făcut în mod optim și pentru că, în pofida rezultatelor sale reale, activul PDL era încă sub teroarea campaniilor negative ale televiziunilor ostile. (A propos, doar politicienii slabi sunt impresionați de campanii negative de presă). Așadar, revenind la dl. Predoiu: dacă acceptă rolul de „bun de pus în vitrină” va fi o decepție iar PDL va rămâne cu aceleași tare. Dacă se înhamă la stabilirea mecanismelor clare de selecție, promovare și răsplată în PDL atunci există șansa modernizării sale. Eu sunt sceptic, dar aș vrea să mă înșel. Dl Predoiu va avea de răspuns la provocări dificile, cărora „reformiștii” nu au reușit să le răspundă cu succes. Repet, sunt sceptic că va reuși, dar îi doresc mult succes.

În ceea ce privește Partidul Mișcarea Populară, eu cred că are o mare șansă, dar cu condiția, sine qua non, să dea încredere membrilor săi că mecanismele de resurse umane din partid răsplătesc valoarea. De aceea rolul Fundației Mișcarea Populară este esențial: tocmai pentru că este normal ca în partid să se ducă lupte de putere, Fundația trebuie să vegheze că REGULILE acestei lupte pentru putere, repet, firești într-un partid, sunt corecte, încurajează valoarea, sunt transparente, la vedere și stabile în timp. Dacă va face acest lucru, tandemul Partidul Mișcarea Populară și Fundația Mișcarea Populară este o uriașă șansă pentru România. De eșuat poate să eșueze dacă va merge pe replicarea acelor mecanisme viciate și acelor politici de resurse umane falimentare care au dus la pierderea încrederii în partidele existente. Având în vedere cum a început, sunt optimist. Cred că programul, statutul și oamenii care încep să se contureaze, precum și mecanismele care încep să se așeze oarecum firesc și fără forțări sau orgolii sunt tot atâtea elemente care îmi dau speranță. Dar aceste lucruri trebuie să intre în cotidian, trebuie să fie ADN-ul partidului pentru că, chiar dacă începutul este excelent, de casa ta trebuie să ai grijă zilnic.

În ceea ce privește „unirea dreptei”, ACUM, eu cred că este o dorință a oamenilor slabi, care au dubii că ar putea atinge pragul la europarlamentare. Forță politică reală ai atunci când unești structuri corect construite, populate cu oameni de calitate și cu obiective clare. Ce să unești din dreapta acum? Un partid de 13% cu mecanisme viciate și în chinurile unei incerte reașezări interne luat împreună cu două-trei partidulețe care, din păcate, în loc să meargă în sus au făcut fâs la sol? Ar fi o bătaie de joc la adresa inteligenței oamenilor „de dreapta”.

Cred că Partidul Mișcarea Populară poate să fie un model de succes. Cred că Partidul Mișcarea Populară VA FI dreapta din România. Cred că va fi partidul care va strânge împreună electoratul de dreapta, nu structura care va strânge împreună „liderii” dreptei. Pentru că de aceea a eșuat ARD: a încercat să-i unească pe „liderii” dreptei pentru salvarea unor funcții, nu să unească electoratul de dreapta. Mai cred că dacă PDL reușește să se însănătoșească, deși mă îndoiesc că poate, atunci vom putea măcar să discutăm. Dar asta peste mult timp, când PDL va reuși să demonstreze că însănătoșirea va fi consolidată, pentru că orice alăturare acum unei structuri defecte (chiar dacă populată și cu oameni OK) ar gripa și Mișcarea Populară. Ceea ce ar fi un preț prea mare, chiar și dacă asta ar aduce 2-3 procente suplimentare.