Revoluția părinților

Într-un an în care mulți au remarcat o „trezire” a spiritului civic m-am întrebat adesea „oare când vor face și părinții o revoluție”? Răspunsul părea să fie „niciodată”, dintr-un motiv simplu: presiunea subtilă și șantajul moral exercitat de unii dascăli (de obicei bine înfipți în sindicat) asupra lor. Nu ca grup ci individual. Mulți părinți spuneau „dacă fac eu scandal, o să dea note mai mici copilului meu”. Și o tăcere de plumb se așternea asupra practicilor mizerabile din școli. Se vor schimba lucrurile acum?

Care este „lanțul slăbiciunilor”?

• Lucrurile încep de la înscrierea la școală și la grădiniță: până am introdus procedura electronică în 2012 totul era arbitrar. Dacă o școală era căutată șansa la înscriere era direct proporțională cu șpaga. La grădiniță era dezastru: locuri insuficiente deci intrarea pe bază de șpagă. Acum sistemul de înscriere electronică este „virusat” de zecile de vize de flotant ilegale pe care nu le verifică nimeni (asta e treaba poliției) și nu le denunță niciun părinte.
• Imediat intrați în școală, părinților li se cere să cotizeze la: „fondul clasei”, „fondul școlii”, bani de curățenie, caiete/rechizite, evident cumpărate de la o anume sursă, clar indicată.
• Se continuă cu concursuri și paraconcursuri (nu mă refer aici la olimpiade), toate, evident plătite. Și inutile. Părinții însă, pe principiul „nu-mi pot lăsa copilul să fie singurul care să nu participe la concurs” cotizează, află că odrasla e geniu (toți copiii iau cel puțin „mențiune” la concursurile astea) și... mergem mai departe.
• Vin tot felul de idei: poze în rochițe de prințesă, brelocuri cu poza copilului, felicitări cu copilul, calendar cu copilul, etc, vârâte pe gâtul părinților.
• Summa cum laude se acordă pentru after-school. Mulți dascăli predau și la after-school-uri private. Nimic rău cu asta. E însă ceva profund rău cu faptul că accesul la o anumită școală și clasă se face numai dacă, la pachet, copilul este înscris și la after-school-ul acelui profesor. 
• Înspre finalul ciclului gimnazial și în liceu intră în funcțiune sistemul meditațiilor ca o condiție pentru o notă mai mare. Alt șantaj emoțional, alți bani, altă distracție. 

Aceste comportamente nu sunt noi. Ele s-au sedimentat în ani, zeci de ani, erau în funcțiune și când eram eu în clasa I. Am încercat să lupt împotriva lor, am reușit parțial cu bacalaureatul. Mi-au lipsit aliații cei mai importanți: părinții. M-au susținut foarte puţini politicieni (nomina odiosa...) dar nu i-am auzit pe părinți exprimându-se. Și nu mă refer aici la o fantomatică organizație națională a părinților, de fapt şpăgari arondaţi politic. 

Vreau să le spun părinților că puterea e la ei. Individual. De exemplu numărul celor care au luat „bacalaureatul pe bune” (800 000) și al părinților lor (1 600 000) este mai mare ca numărul de voturi luate de un mare partid la ultimele alageri. Dacă adăugăm și numărul părinților ai căror copii au beneficiat de clasa pregătitoare (2 000 000) și al celor care au avut loc în grădinițe grație clasei pregătitoare (200 000) ajungem la un număr de voturi cu care guvernezi liniştit 20 de ani. Acum nu mai au motive de frică. 

Felicit părinţii curajoşi care a fac publice abuzurile de tot felul. Cred că e important în acest moment să existe o solidaritate între cei care își dau seama că politicile educaţionale actuale îl pervertesc, în primul rând, pe copilul lor. Eu încă mai aștept o revoluție a părinților. Schimbarea poate veni doar de jos în sus, pentru că sus sunt prea puțini care să aibă curajul să ducă lupta cea dreaptă. Și când o duc calcă pe mușuroaie de mizerie umană care nu se lasă învinse ușor. Iar mulți nu au nervii să meargă înainte.