(Nu doar) un discurs
(Nu doar) un discurs
http://www.edu.ro/index.php/pressrel/14289
As minti daca as spune ca nu sunt mandru de ceea ce am spus atunci. Recitind asta am inteles cosmicul decalaj intre ceea ce trebuie sa fie realitatea si ceea ce este ea, de fapt, 5 ani dupa... Si imi vine sa spun: tuturor adepti ai mediocritatii, va rog sa ma iertati de deranj...
Discursul rostit de ministrul Daniel Petru Funeriu cu prilejul deschiderii anului universitar 2010-2011, Cluj-Napoca, 4 octombrie, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
06.10.2010
Dragi studenţi, stimate domnule rector, stimaţi domni rectori ai universităţilor din Cluj, domnule academician, stimaţi oaspeţi din străinătate,
Este un moment privilegiat în viaţa oricărui ministru al educaţiei să deschidă primul său an universitar din această onorantă, dar plină de obligaţii, ipostază. Emoţia este şi mai mare când evenimentul are într-un oraş cu un impresionant blazon cultural, într-o universitate de tradiţie şi în faţa unui amfiteatru plin, pe care mi l-aş dori şi mai plin atunci când se ţin cursuri susţinute de excelenţii profesori ai acestei universităţi. Vă spun foarte sincer că m-am întrebat chiar ieri ce vă voi spune astăzi şi m-am gândit că cel mai bun mod de a-mi pregăti discursul este să mă plimb puţin, incognito, pe străzile Clujului, să beau o cafea la un bistro, eventual cu nişte studenţi în jurul meu. Am găsit un oraş, Cluj, foarte vibrant, o citadelă care trepidează prin viaţa studenţilor săi.
Cele mai plictisitoare momente din viaţa mea de student erau acelea când politicienii vorbeau la începutul anului universitar. De aceea, voi încerca să fiu cât mai scurt şi să vă spun unele lucruri care vin din inima mea de om, mai mult decât din postura de ministru. În primul rând vreau să le transmit studenţilor din această universitate că sunt extraordinar de norocoşi. Nu întâmplător am decis să vin în această universitate. Sunt aici pentru că aţi intrat într-o comunitate academică foarte solidă. Pentru acest lucru, trebuie să le mulţumiţi profesorilor voştri şi, mai ales, să-i onoraţi cu ceea ce veţi face pe parcursul studiilor viitoare. Aş dori, dragi studenţi, dacă îmi permiteţi, să vă dau câteva mici sfaturi la început de an universitar.
În primul rând, vă sfătuiesc să faceţi cât mai mult sport. Faceţi cât mai mult sport, pentru că, veţi vedea, rezultatele voastre la şcoală se vor ameliora. În al doilea rând, vreau să vă invit, să profitaţi la maximum, dar cu moderaţie, de viaţa de student. Dacă nu o veţi face acum, veţi regreta în viitor. Profitaţi de anii tinereţii, profitaţi de viaţa de student, pentru că relaţiile sociale, prieteniile pe care le clădiţi astăzi, sunt cel puţin la fel de importante ca învăţăturile însuşite la cursuri. Este foarte important să ştiţi foarte multe lucruri, dar să nu uitaţi că trăim într-o lume foarte conectată. Clădiţi-vă acele conexiuni, prin tot ceea ce înseamnă viaţa de student. Este o viaţă extraordinară şi stă în puterile voastre să vă asiguraţi o fundaţie cât mai trainică pentru viitor.
În al treilea rând, vă rog să nu-i credeţi, nici o secundă, pe cei care vă toarnă plumb în aripi, să-i ignoraţi pe cei care vă spun că visele voastre nu pot deveni realitate, să fugiţi de defetiştii care vă spun că o idee este prea îndrăzneaţă pentru a putea fi realizată. Cei care, de obicei, vă învaţă aceste lucruri, nu sunt oameni suficient de generoşi, refuză să accepte faptul că alţii ar putea reuşi acolo unde visele lor s-au frânt. Nu ezitaţi nici o secundă! Fiţi îndrăzneţi! În al patrulea rând, aş dori să vă invit să învăţaţi relaxat şi, mai ales, să cereţi socoteală profesorilor care vă plictisesc.
Dragi studenţi,
Vă vorbeşte un om care a trecut prin multe universităţi, a cunoscut foarte mulţi profesori - şi extrem de buni şi mai puţin buni. Vreau să ştiţi că atunci când aveţi senzaţia că un curs este inutil, în peste 90% din cazuri, el este într-adevăr inutil. Aveţi încredere în judecata voastră atunci când decideţi un drum educaţional, pentru că fiecare minut din viaţa voastră de student trebuie să vă servească la ceva în viitor. Fiţi curajoşi, îndrăzniţi să vă faceţi cunoscute opiniile, chiar şi atunci când ele sunt contrare curentelor de gândire cu care sunteţi obişnuiţi. Viaţa academică se diferenţiază de celelalte domenii de activitate prin faptul că în fiecare zi trebuie să fiţi inventivi şi să vă gândiţi la ceva la care nimeni nu s-a gândit înaintea voastră. De aceea, trebuie să aveţi curajul ideilor voastre şi să aveţi încredere în ideile voastre. Am să vă mai rog, dragi studenţi, să nu-i credeţi, nici o clipă, pe profesorii care vă spun că veţi promova examenele doar dacă le cumpăraţi cărţile. Cărţile bine scrise, cele cu adevărat valoroase, sunt cumpărate şi în alte universităţi decât în cele în care au fost editate.
Vă cer să aveţi foarte multă încredere în universitatea aceasta, pentru că ea este universitatea voastră, iar voi sunteţi membri ai acestei universităţi. Cu puteri depline şi cu drepturi depline! Am să vă rog însă să nu aveţi încredere în acei profesori care îşi aduc rudele în catedra sau în departamentul lor. Acest lucru se numeşte nepotism universitar! Aş dori să vă mai rog, dragi studenţi, să vă gândiţi foarte bine atunci când vă desemnaţi reprezentanţii în Senatele universităţilor. Este extrem de important ca ideile voastre, ideile unei majorităţi, să fie reprezentate în Senatul universităţii aşa cum ele merită. Viaţa studenţească este extrem de importantă, implicarea studenţilor în universitate este extrem de importantă - şi sunt convins că domnul rector şi rectorii aici prezenţi sunt de acord cu mine. Nu este nimic mai util pentru un rector decât să aibă în studenţi nişte parteneri utili.
Cu permisiunea dumneavoastră, dragi studenţi, stimaţi domni profesori, domnule rector, domnilor rectori, aş dori să-mi permit să adresez în acest început de an universitar câteva îndemnuri colegiale, venite de această dată nu din partea omului Daniel Funeriu, ci din partea ministrului Educaţiei. În primul rând, aş dori să vă îndemn să vă curăţaţi universităţile! Anul acesta şcolar ne-a învăţat ceva! Că, în România, se poate să nu ne mai furăm startul în viaţă. Prin ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat, s-a recredibilizat un examen care, în ultimii 20 de ani, îşi pierduse enorm din onorabilitate, din cauza fraudelor. A fost un prim pas spre recredibilizarea învăţământului românesc. De aceea, stimaţi rectori, şi mă refer aici la întreaga comunitate a rectorilor din România, îndemnul meu este să vă curăţaţi universităţile. Şi-am să vă dau câteva elemente.
În primul rând: lăsaţi profesorii să-i pice pe studenţii care nu îndeplinesc standardele pentru a trece examenele. Ştiu că finanţarea per student nu încurajează universităţile să facă o adevărată selecţie a studenţilor. Noi am prevăzut un nou mod de finanţare care nu este dependent de trecerea la foc automat a studenţilor doar pentru a nu pierde finanţarea. Nu ezitaţi, stimaţi rectori, stimate Senate universitare, să-i picaţi pe studenţii care nu înţeleg că fac parte dintr-o comunitate de elită. Exmatriculaţi-i pe cei care sunt de exmatriculat! Eliminaţi, stimaţi rectori, şpaga pentru examene! Eliminaţi, vă rog, şpaga pentru locurile din cămine! Vă îndemn, stimaţi rectori, să eliminaţi taxele nejustificate pentru studenţi. Dacă este neclar care sunt acele taxe, vă invit pe toţi să vă uitaţi pe site-urile asociaţiilor studenţeşti, ANOSR de exemplu, unde s-au făcut o serie de studii care arată care sunt aceste taxe.
Daţi-i afară pe plagiatori! Nu există un furt mai urât decât furtul intelectual pentru că furtul intelectual este un atentat la mintea fiecărui student din România. Exmatriculaţi-i pe studenţii care cumpără lucrări de licenţă sau care vând lucrări de licenţă. Daţi-i afară pe profesorii care le produc. Ei nu fac parte şi nu trebuie să facă parte din comunitatea academică. Ar mai fi multe de spus, dar mă vă voi rezuma la doar două aspecte.
Vă rog, prin carta universitară, să eliminaţi nepotismul universitar. Nu pot accepta, nici eu ca ministru, nici românii ca plătitori de taxe, ca statul de funcţii al unei universităţi să semene cu un arbore genealogic. Universităţile bune, universităţile care într-adevăr îşi respectă studenţii, nu acceptă astfel de comportamente.Nu în ultimul rând, vă rog, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să faceţi ordine în finanţe. Să faceţi ordine în finanţele universităţilor, prioritizând investiţiile şi renegociind contractele, pentru că am văzut în vizitele mele în universităţi, investiţii extraordinare. Nişte lucruri cum rar mai vezi chiar şi în Europa Occidentală sau în Statele Unite. Dar, în acelaşi timp, îmi vin în minte cuvintele regelui Ferdinand, din 1923, dacă nu mă înşel, când a inaugurat Universitatea Politehnică din Timişoara. El a spus, atunci, că nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa. Multe universităţi au acum dotări de nivel internaţional şi am văzut şi astăzi astfel de exemple. Este un lucru perfect lăudabil şi pentru care îi felicit din toată inima pe rectori. Acum urmează cea mai grea parte: cea a găsirii resursei umane de calitate. Ştiu! Veţi putea spune că posturile sunt blocate! În curând, ele vor fi deblocate, dar posturile de conferenţiar şi profesor vor fi deblocate doar după ce vom avea acele criterii şi proceduri de promovare, care să ne asigure că templul universităţilor nu mai este pângărit de impostură. Acesta este un angajament ferm pe care îl iau, astăzi, în faţa comunităţii academice din România.
Stimaţi rectori, stimate doamne rector,
Vă asigur de tot sprijinul meu şi al Guvernului României pentru ca instituţiile pe care le conduceţi să devină universităţi antreprenoriale. Gândirea prin care ministrul trebuie să semneze orice decizie legată de modul de administrare al universităţilor aparţine unei epoci apuse. Adevărata autonomie universitară va veni o dată cu debirocratizarea şi cu stabilirea unei relaţii simple şi foarte sănătoase între minister şi universităţi. Aceasta este adevărata autonomie universitară. Dar autonomia universitară nu se poate exercita în afara răspunderii publice, pentru că autonomia oricărei instituţii în afara asumării răspunderii publice este anarhie, este abuz şi nu poate să ducă la nimic bun pentru această ţară. Aveţi în mine principalul dumneavoastră aliat în tot ceea ce înseamnă autonomie universitară, dar autonomie în baza unor reguli clare şi care să fie în interesul sistemului de învăţământ din România.
Mai am un ultim îndemn, stimaţi rectori, stimate doamne rector. Faceţi mai mult sport! Sportul este foarte, foarte important, la orice vârstă.
Dacă îmi permiteţi, voi profita de această ocazie unică în viaţa unui ministru pentru a vă adresa câteva întrebări. De fapt, le adresez întregii comunităţi academice din România, pentru că, doamnelor şi domnilor, oricât de bune ar fi ideile unui guvern, oricât de bune ar fi ideile unor experţi, dacă ele nu sunt înţelese şi îmbrăţişate de comunitatea pe care ei încearcă să o modernizeze, aceste idei şi acţiuni sunt sortite eşecului. De aceea, eu cred că, dacă vrem să modernizăm învăţământul din România, trebuie, în primul rând, să modernizăm universităţile şi doresc foarte mult să aflu opinia comunităţii academice despre câteva aspecte.
În primul rând, vreau să vă întreb pe dumneavoastră, care reprezentaţi elita învăţământului superior din România şi elita cercetării din România, dacă vi se pare sau nu normal să poţi ocupa posturi didactice permanente în universităţile din România înainte de a avea un doctorat sau/şi un post-doctorat? Eu cred că nu. Eu cred că ar trebui să devină membri ai comunităţii cadrelor didactice dintr-o universitate doar aceia care au doctoratul şi/sau post-doctoratul. Vorbesc despre normalitate pentru că eu cred că principala noastră ţintă trebuie să fie aceea de a avea un sistem normal. Înainte de a vorbi despre excelenţă, trebuie să vorbim despre normalitate, iar astăzi eu cred că trebuie să ne îndreptăm spre un sistem normal în România.
O a doua întrebare foarte simplă şi extrem de deschisă: vi se pare sau nu normală eternizarea pe posturi de conducere, indiferent de mandate sau de vârstă? Aici aş dori să fiu foarte clar înţeles: nu mă refer la vârsta biologică, pentru că sunt foarte mulţi tineri, inclusiv printre cadrele didactice, care sunt deja bătrâni, însă sunt suficient de mulţi oameni extraordinari care nu mai sunt la prima vârstă a tinereţii, dar ale căror spirite sunt vii. Iar noi nu ne putem permite să îi pierdem. Nu cred în eternizarea pe funcţie a nimănui, fireşte, nici a mea. Este o întrebare la care trebuie să răspundem, pentru că, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în România, vom vedea că avem destule cazuri de eternizări pe funcţie. Şi când se ştie pus pe viaţă într-o funcţie dintr-o instituţie publică din România, omul are tendinţa să trateze acea instituţie ca pe propria sa moşie. Nu este sănătos, şi am să vă rog să mă contraziceţi, dacă nu sunteţi de acord. Poate nu aici, ci într-un alt cadru, dar întrebarea este deschisă şi sinceră.
Următoarea întrebare: vi se pare firesc sau nu ca în cadrul universităţii să fie permisă prin lege o relaţie de subordonare directă între rude? În lumea normală, acest lucru se numeşte nepotism. Mi se pare inacceptabil. Tot comunităţii academice doresc să-i adresez următoarea întrebare: vi se pare sau nu normal ca într-un stat care girează toate diplomele din învăţământul superior acreditat să existe reglementări diferite între universităţile private şi universităţile publice? Mie nu mi se pare! Cred că toate universităţile din România, indiferent de forma lor de capital, atât timp cât au girul statului român pe diplome, trebuie să beneficieze de reglementări unitare, mai puţin, evident, în ceea ce priveşte regelementările patrimoniale.
O ultimă întrebare pe care aş dori să v-o pun este legată de conducerea de doctorate: vi se pare normal sau nu să acordăm conducerea de doctorat exclusiv pe criteriul competenţei şi calităţii, indiferent pe care cadrul didactic o ocupă? În Statele Unite, în Europa Occidentală, poţi să conduci un doctorat în momentul în care comunitatea academică ţi-a validat capacitatea de cercetător, indiferent dacă eşti profesor asistent, profesor asociat, conferenţiar sau profesor plin. Cred că trebuie să avem mult mai multă încredere în tinerii noştri, evident după criterii foarte clar stabilite şi să deschidem această posibilitate a conducerii de doctorat, pentru că instituţia conducătorului de doctorat să nu se mai transforme într-o patriarhie. Dacă îmi mai permiteţi, domnule rector, aş dori să vă spun două lucruri extrem de importante din învăţământul superior de astăzi care sunt pe agenda ministerului: un rector din Cluj, fost ministru a spus un lucru extrem de interesant: că România are prea multe universităţi şi prea puţini studenţi. Perfect de acord. Într-o ţară ca România, principalul obiectiv managerial al Ministerului Educaţiei trebuie să fie concentrarea resurselor. Voi cere CNFIS-ului să creeze instrumente de finanţare preferenţială pentru universităţile care doresc să fuzioneze. Pentru că vom reuşi să avem universităţi de top atunci când vom avea instituţii puternice, atunci când nu vom mai disipa resursele având, de pildă, în cadrul aceluiaşi oraş, de multe ori mic decât Clujul, universităţi ale căror activităţi se suprapun. Am să vă invit, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să urmăriţi cazul Strasbourg - oraş de mărimea Clujului - , care în urma unor politici de încurajare a dezvoltării instituţionale bazate pe fuziunea dintre universităţi, a reuşit într-un timp foarte scurt ca, din 5 universităţi, să facă o singură universitate, care astăzi este cea mai puternică, cea mai bună universitate din Franţa. Ca ministru al Educaţiei, voi cere tuturor celor care se ocupă de acest departament în minister, să creeze rapid mecanisme de încurajare, repet încurajare şi nu coerciţie, în tot ceea ce ţine de o raţionalizare instituţională a universităţilor publice din România.
Ştiu că sunt, la ora actuală, în România, universităţi care doresc poate acest lucru. Ştiu că au fost tentative care au eşuat din faza discuţiilor, pentru că acele tentative nu aveau instrumentele financiare şi legislative din partea ministerului în acest sens. Cred că putem face un pas înainte, doamnelor şi domnilor, când vom înţelege că instituţiile puternice pot să fie competitive la nivel internaţional. Un al doilea obiectiv important pe agenda ministerului pentru acest an - şi sper că vom avea rezultate în acest domeniu cât mai repede - este modernizarea şi reforma doctoratelor. S-a încheiat epoca doctoratelor pe bandă rulantă. Sunt absolut convins şi nenumăratele discuţii avute cu rectorii din România, mi-au confirmat dorinţa lor de a avea un cadru mult mai bine pus la punct în tot ceea ce înseamnă doctoratele din România.
Stimaţi studenţi,
Vreau să vă mai spun câteva lucruri. În primul rând, un ultim îndemn, atât către studenţi cât şi către profesori, aici prezenţi şi rectori: feriţi-vă de mediocritate! Mediocritatea este cea care a dus România în situaţia de acum. Mediocritatea este cea care nu vă lasă pe voi, cei care ştiţi ce este de făcut şi cum să faceţi lucrurile, să duceţi lucrurile până la capăt. Mediocritatea are o caracteristică extraordinară, pe care elitele nu o au: mediocritatea are o capacitate incredibilă de solidarizare şi de regenerare. Elitele, din păcate, mai ales cele din România, nu au această capacitate. Vă cer ca, împreună, să lăsăm mediocritatea în trecut, acolo unde îi este locul. Cred că şi pentru România a venit momentul separării apelor. Cei care înţeleg drumul României în viitor au, acum, momentul să se separe de cei care au ţinut prea mult timp România într-o situaţie nedemnă de ţara noastră. Eu am solicitat, ieri, domnului rector, să începem festivitatea de astăzi prin intonarea imnului naţional. În imnul naţional se spuneDeşteaptă-te române! Dacă vom scăpa de mediocritate, vom putea spune că România s-a deşteptat şi cred că acesta este primul lucru pe care universităţile din România trebuie să-l dea acestei ţări.
Dragi studenţi, voi spune încă un lucru, dintr-un discurs poate prea lung, dar cu certitudine sincer şi izvorât din câteva luni de experienţă într-un minister, iar educaţia dă tonul în societatea românească şi să vă îndemn să fiţi generoşi cu o ţară care, poate, nu a fost suficient de generoasă cu voi şi nici nu cred că trebuie să aşteptaţi acest moment în care România va fi generoasă cu voi. Cred că noi suntem cei care trebuie să fim generoşi cu România, nu cu România trecută, care trebuie să rămână acolo unde este, poate nici cu România prezentă, care din păcate are un nivel al dezbaterii publice, foarte mult sub ceea ce voi tinerii aşteptaţi. Dar vă rog să fiţi generoşi cu România viitorului, pe care voi o reprezentaţi astăzi aici, pe care rectorii şi profesorii dumneavoastră o clădesc împreună cu voi, toţi tinerii şi toţi studenţii acestei ţări. Vă mulţumesc foarte mult pentru că mi-aţi dat posibilitatea să ţin poate discursul cel mai din suflet şi sper că am dat un semnal de speranţă şi de încredere pentru tot ceea ce înseamnă statul român. Si cred că a sosit momentul să ne debarasăm de mentalitatea Merge şi aşa şi de mentalitatea Asta-i viaţa. Mesajul meu este că, de astăzi, putem deschide un orizont care să însemne că putem face ceea ce trebuie să facem pentru această ţară. Vă mulţumesc, vă doresc un an universitar cât mai fructuos, şi nu uitaţi să faceţi sport, şi nu uitaţi să profitaţi de viaţa de student, sunt cele mai frumoase momente pe care le aveţi în viaţa voastră!
Este un moment privilegiat în viaţa oricărui ministru al educaţiei să deschidă primul său an universitar din această onorantă, dar plină de obligaţii, ipostază. Emoţia este şi mai mare când evenimentul are într-un oraş cu un impresionant blazon cultural, într-o universitate de tradiţie şi în faţa unui amfiteatru plin, pe care mi l-aş dori şi mai plin atunci când se ţin cursuri susţinute de excelenţii profesori ai acestei universităţi. Vă spun foarte sincer că m-am întrebat chiar ieri ce vă voi spune astăzi şi m-am gândit că cel mai bun mod de a-mi pregăti discursul este să mă plimb puţin, incognito, pe străzile Clujului, să beau o cafea la un bistro, eventual cu nişte studenţi în jurul meu. Am găsit un oraş, Cluj, foarte vibrant, o citadelă care trepidează prin viaţa studenţilor săi.
Cele mai plictisitoare momente din viaţa mea de student erau acelea când politicienii vorbeau la începutul anului universitar. De aceea, voi încerca să fiu cât mai scurt şi să vă spun unele lucruri care vin din inima mea de om, mai mult decât din postura de ministru. În primul rând vreau să le transmit studenţilor din această universitate că sunt extraordinar de norocoşi. Nu întâmplător am decis să vin în această universitate. Sunt aici pentru că aţi intrat într-o comunitate academică foarte solidă. Pentru acest lucru, trebuie să le mulţumiţi profesorilor voştri şi, mai ales, să-i onoraţi cu ceea ce veţi face pe parcursul studiilor viitoare. Aş dori, dragi studenţi, dacă îmi permiteţi, să vă dau câteva mici sfaturi la început de an universitar.
În primul rând, vă sfătuiesc să faceţi cât mai mult sport. Faceţi cât mai mult sport, pentru că, veţi vedea, rezultatele voastre la şcoală se vor ameliora. În al doilea rând, vreau să vă invit, să profitaţi la maximum, dar cu moderaţie, de viaţa de student. Dacă nu o veţi face acum, veţi regreta în viitor. Profitaţi de anii tinereţii, profitaţi de viaţa de student, pentru că relaţiile sociale, prieteniile pe care le clădiţi astăzi, sunt cel puţin la fel de importante ca învăţăturile însuşite la cursuri. Este foarte important să ştiţi foarte multe lucruri, dar să nu uitaţi că trăim într-o lume foarte conectată. Clădiţi-vă acele conexiuni, prin tot ceea ce înseamnă viaţa de student. Este o viaţă extraordinară şi stă în puterile voastre să vă asiguraţi o fundaţie cât mai trainică pentru viitor.
În al treilea rând, vă rog să nu-i credeţi, nici o secundă, pe cei care vă toarnă plumb în aripi, să-i ignoraţi pe cei care vă spun că visele voastre nu pot deveni realitate, să fugiţi de defetiştii care vă spun că o idee este prea îndrăzneaţă pentru a putea fi realizată. Cei care, de obicei, vă învaţă aceste lucruri, nu sunt oameni suficient de generoşi, refuză să accepte faptul că alţii ar putea reuşi acolo unde visele lor s-au frânt. Nu ezitaţi nici o secundă! Fiţi îndrăzneţi! În al patrulea rând, aş dori să vă invit să învăţaţi relaxat şi, mai ales, să cereţi socoteală profesorilor care vă plictisesc.
Dragi studenţi,
Vă vorbeşte un om care a trecut prin multe universităţi, a cunoscut foarte mulţi profesori - şi extrem de buni şi mai puţin buni. Vreau să ştiţi că atunci când aveţi senzaţia că un curs este inutil, în peste 90% din cazuri, el este într-adevăr inutil. Aveţi încredere în judecata voastră atunci când decideţi un drum educaţional, pentru că fiecare minut din viaţa voastră de student trebuie să vă servească la ceva în viitor. Fiţi curajoşi, îndrăzniţi să vă faceţi cunoscute opiniile, chiar şi atunci când ele sunt contrare curentelor de gândire cu care sunteţi obişnuiţi. Viaţa academică se diferenţiază de celelalte domenii de activitate prin faptul că în fiecare zi trebuie să fiţi inventivi şi să vă gândiţi la ceva la care nimeni nu s-a gândit înaintea voastră. De aceea, trebuie să aveţi curajul ideilor voastre şi să aveţi încredere în ideile voastre. Am să vă mai rog, dragi studenţi, să nu-i credeţi, nici o clipă, pe profesorii care vă spun că veţi promova examenele doar dacă le cumpăraţi cărţile. Cărţile bine scrise, cele cu adevărat valoroase, sunt cumpărate şi în alte universităţi decât în cele în care au fost editate.
Vă cer să aveţi foarte multă încredere în universitatea aceasta, pentru că ea este universitatea voastră, iar voi sunteţi membri ai acestei universităţi. Cu puteri depline şi cu drepturi depline! Am să vă rog însă să nu aveţi încredere în acei profesori care îşi aduc rudele în catedra sau în departamentul lor. Acest lucru se numeşte nepotism universitar! Aş dori să vă mai rog, dragi studenţi, să vă gândiţi foarte bine atunci când vă desemnaţi reprezentanţii în Senatele universităţilor. Este extrem de important ca ideile voastre, ideile unei majorităţi, să fie reprezentate în Senatul universităţii aşa cum ele merită. Viaţa studenţească este extrem de importantă, implicarea studenţilor în universitate este extrem de importantă - şi sunt convins că domnul rector şi rectorii aici prezenţi sunt de acord cu mine. Nu este nimic mai util pentru un rector decât să aibă în studenţi nişte parteneri utili.
Cu permisiunea dumneavoastră, dragi studenţi, stimaţi domni profesori, domnule rector, domnilor rectori, aş dori să-mi permit să adresez în acest început de an universitar câteva îndemnuri colegiale, venite de această dată nu din partea omului Daniel Funeriu, ci din partea ministrului Educaţiei. În primul rând, aş dori să vă îndemn să vă curăţaţi universităţile! Anul acesta şcolar ne-a învăţat ceva! Că, în România, se poate să nu ne mai furăm startul în viaţă. Prin ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat, s-a recredibilizat un examen care, în ultimii 20 de ani, îşi pierduse enorm din onorabilitate, din cauza fraudelor. A fost un prim pas spre recredibilizarea învăţământului românesc. De aceea, stimaţi rectori, şi mă refer aici la întreaga comunitate a rectorilor din România, îndemnul meu este să vă curăţaţi universităţile. Şi-am să vă dau câteva elemente.
În primul rând: lăsaţi profesorii să-i pice pe studenţii care nu îndeplinesc standardele pentru a trece examenele. Ştiu că finanţarea per student nu încurajează universităţile să facă o adevărată selecţie a studenţilor. Noi am prevăzut un nou mod de finanţare care nu este dependent de trecerea la foc automat a studenţilor doar pentru a nu pierde finanţarea. Nu ezitaţi, stimaţi rectori, stimate Senate universitare, să-i picaţi pe studenţii care nu înţeleg că fac parte dintr-o comunitate de elită. Exmatriculaţi-i pe cei care sunt de exmatriculat! Eliminaţi, stimaţi rectori, şpaga pentru examene! Eliminaţi, vă rog, şpaga pentru locurile din cămine! Vă îndemn, stimaţi rectori, să eliminaţi taxele nejustificate pentru studenţi. Dacă este neclar care sunt acele taxe, vă invit pe toţi să vă uitaţi pe site-urile asociaţiilor studenţeşti, ANOSR de exemplu, unde s-au făcut o serie de studii care arată care sunt aceste taxe.
Daţi-i afară pe plagiatori! Nu există un furt mai urât decât furtul intelectual pentru că furtul intelectual este un atentat la mintea fiecărui student din România. Exmatriculaţi-i pe studenţii care cumpără lucrări de licenţă sau care vând lucrări de licenţă. Daţi-i afară pe profesorii care le produc. Ei nu fac parte şi nu trebuie să facă parte din comunitatea academică. Ar mai fi multe de spus, dar mă vă voi rezuma la doar două aspecte.
Vă rog, prin carta universitară, să eliminaţi nepotismul universitar. Nu pot accepta, nici eu ca ministru, nici românii ca plătitori de taxe, ca statul de funcţii al unei universităţi să semene cu un arbore genealogic. Universităţile bune, universităţile care într-adevăr îşi respectă studenţii, nu acceptă astfel de comportamente.Nu în ultimul rând, vă rog, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să faceţi ordine în finanţe. Să faceţi ordine în finanţele universităţilor, prioritizând investiţiile şi renegociind contractele, pentru că am văzut în vizitele mele în universităţi, investiţii extraordinare. Nişte lucruri cum rar mai vezi chiar şi în Europa Occidentală sau în Statele Unite. Dar, în acelaşi timp, îmi vin în minte cuvintele regelui Ferdinand, din 1923, dacă nu mă înşel, când a inaugurat Universitatea Politehnică din Timişoara. El a spus, atunci, că nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa. Multe universităţi au acum dotări de nivel internaţional şi am văzut şi astăzi astfel de exemple. Este un lucru perfect lăudabil şi pentru care îi felicit din toată inima pe rectori. Acum urmează cea mai grea parte: cea a găsirii resursei umane de calitate. Ştiu! Veţi putea spune că posturile sunt blocate! În curând, ele vor fi deblocate, dar posturile de conferenţiar şi profesor vor fi deblocate doar după ce vom avea acele criterii şi proceduri de promovare, care să ne asigure că templul universităţilor nu mai este pângărit de impostură. Acesta este un angajament ferm pe care îl iau, astăzi, în faţa comunităţii academice din România.
Stimaţi rectori, stimate doamne rector,
Vă asigur de tot sprijinul meu şi al Guvernului României pentru ca instituţiile pe care le conduceţi să devină universităţi antreprenoriale. Gândirea prin care ministrul trebuie să semneze orice decizie legată de modul de administrare al universităţilor aparţine unei epoci apuse. Adevărata autonomie universitară va veni o dată cu debirocratizarea şi cu stabilirea unei relaţii simple şi foarte sănătoase între minister şi universităţi. Aceasta este adevărata autonomie universitară. Dar autonomia universitară nu se poate exercita în afara răspunderii publice, pentru că autonomia oricărei instituţii în afara asumării răspunderii publice este anarhie, este abuz şi nu poate să ducă la nimic bun pentru această ţară. Aveţi în mine principalul dumneavoastră aliat în tot ceea ce înseamnă autonomie universitară, dar autonomie în baza unor reguli clare şi care să fie în interesul sistemului de învăţământ din România.
Mai am un ultim îndemn, stimaţi rectori, stimate doamne rector. Faceţi mai mult sport! Sportul este foarte, foarte important, la orice vârstă.
Dacă îmi permiteţi, voi profita de această ocazie unică în viaţa unui ministru pentru a vă adresa câteva întrebări. De fapt, le adresez întregii comunităţi academice din România, pentru că, doamnelor şi domnilor, oricât de bune ar fi ideile unui guvern, oricât de bune ar fi ideile unor experţi, dacă ele nu sunt înţelese şi îmbrăţişate de comunitatea pe care ei încearcă să o modernizeze, aceste idei şi acţiuni sunt sortite eşecului. De aceea, eu cred că, dacă vrem să modernizăm învăţământul din România, trebuie, în primul rând, să modernizăm universităţile şi doresc foarte mult să aflu opinia comunităţii academice despre câteva aspecte.
În primul rând, vreau să vă întreb pe dumneavoastră, care reprezentaţi elita învăţământului superior din România şi elita cercetării din România, dacă vi se pare sau nu normal să poţi ocupa posturi didactice permanente în universităţile din România înainte de a avea un doctorat sau/şi un post-doctorat? Eu cred că nu. Eu cred că ar trebui să devină membri ai comunităţii cadrelor didactice dintr-o universitate doar aceia care au doctoratul şi/sau post-doctoratul. Vorbesc despre normalitate pentru că eu cred că principala noastră ţintă trebuie să fie aceea de a avea un sistem normal. Înainte de a vorbi despre excelenţă, trebuie să vorbim despre normalitate, iar astăzi eu cred că trebuie să ne îndreptăm spre un sistem normal în România.
O a doua întrebare foarte simplă şi extrem de deschisă: vi se pare sau nu normală eternizarea pe posturi de conducere, indiferent de mandate sau de vârstă? Aici aş dori să fiu foarte clar înţeles: nu mă refer la vârsta biologică, pentru că sunt foarte mulţi tineri, inclusiv printre cadrele didactice, care sunt deja bătrâni, însă sunt suficient de mulţi oameni extraordinari care nu mai sunt la prima vârstă a tinereţii, dar ale căror spirite sunt vii. Iar noi nu ne putem permite să îi pierdem. Nu cred în eternizarea pe funcţie a nimănui, fireşte, nici a mea. Este o întrebare la care trebuie să răspundem, pentru că, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în România, vom vedea că avem destule cazuri de eternizări pe funcţie. Şi când se ştie pus pe viaţă într-o funcţie dintr-o instituţie publică din România, omul are tendinţa să trateze acea instituţie ca pe propria sa moşie. Nu este sănătos, şi am să vă rog să mă contraziceţi, dacă nu sunteţi de acord. Poate nu aici, ci într-un alt cadru, dar întrebarea este deschisă şi sinceră.
Următoarea întrebare: vi se pare firesc sau nu ca în cadrul universităţii să fie permisă prin lege o relaţie de subordonare directă între rude? În lumea normală, acest lucru se numeşte nepotism. Mi se pare inacceptabil. Tot comunităţii academice doresc să-i adresez următoarea întrebare: vi se pare sau nu normal ca într-un stat care girează toate diplomele din învăţământul superior acreditat să existe reglementări diferite între universităţile private şi universităţile publice? Mie nu mi se pare! Cred că toate universităţile din România, indiferent de forma lor de capital, atât timp cât au girul statului român pe diplome, trebuie să beneficieze de reglementări unitare, mai puţin, evident, în ceea ce priveşte regelementările patrimoniale.
O ultimă întrebare pe care aş dori să v-o pun este legată de conducerea de doctorate: vi se pare normal sau nu să acordăm conducerea de doctorat exclusiv pe criteriul competenţei şi calităţii, indiferent pe care cadrul didactic o ocupă? În Statele Unite, în Europa Occidentală, poţi să conduci un doctorat în momentul în care comunitatea academică ţi-a validat capacitatea de cercetător, indiferent dacă eşti profesor asistent, profesor asociat, conferenţiar sau profesor plin. Cred că trebuie să avem mult mai multă încredere în tinerii noştri, evident după criterii foarte clar stabilite şi să deschidem această posibilitate a conducerii de doctorat, pentru că instituţia conducătorului de doctorat să nu se mai transforme într-o patriarhie. Dacă îmi mai permiteţi, domnule rector, aş dori să vă spun două lucruri extrem de importante din învăţământul superior de astăzi care sunt pe agenda ministerului: un rector din Cluj, fost ministru a spus un lucru extrem de interesant: că România are prea multe universităţi şi prea puţini studenţi. Perfect de acord. Într-o ţară ca România, principalul obiectiv managerial al Ministerului Educaţiei trebuie să fie concentrarea resurselor. Voi cere CNFIS-ului să creeze instrumente de finanţare preferenţială pentru universităţile care doresc să fuzioneze. Pentru că vom reuşi să avem universităţi de top atunci când vom avea instituţii puternice, atunci când nu vom mai disipa resursele având, de pildă, în cadrul aceluiaşi oraş, de multe ori mic decât Clujul, universităţi ale căror activităţi se suprapun. Am să vă invit, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să urmăriţi cazul Strasbourg - oraş de mărimea Clujului - , care în urma unor politici de încurajare a dezvoltării instituţionale bazate pe fuziunea dintre universităţi, a reuşit într-un timp foarte scurt ca, din 5 universităţi, să facă o singură universitate, care astăzi este cea mai puternică, cea mai bună universitate din Franţa. Ca ministru al Educaţiei, voi cere tuturor celor care se ocupă de acest departament în minister, să creeze rapid mecanisme de încurajare, repet încurajare şi nu coerciţie, în tot ceea ce ţine de o raţionalizare instituţională a universităţilor publice din România.
Ştiu că sunt, la ora actuală, în România, universităţi care doresc poate acest lucru. Ştiu că au fost tentative care au eşuat din faza discuţiilor, pentru că acele tentative nu aveau instrumentele financiare şi legislative din partea ministerului în acest sens. Cred că putem face un pas înainte, doamnelor şi domnilor, când vom înţelege că instituţiile puternice pot să fie competitive la nivel internaţional. Un al doilea obiectiv important pe agenda ministerului pentru acest an - şi sper că vom avea rezultate în acest domeniu cât mai repede - este modernizarea şi reforma doctoratelor. S-a încheiat epoca doctoratelor pe bandă rulantă. Sunt absolut convins şi nenumăratele discuţii avute cu rectorii din România, mi-au confirmat dorinţa lor de a avea un cadru mult mai bine pus la punct în tot ceea ce înseamnă doctoratele din România.
Stimaţi studenţi,
Vreau să vă mai spun câteva lucruri. În primul rând, un ultim îndemn, atât către studenţi cât şi către profesori, aici prezenţi şi rectori: feriţi-vă de mediocritate! Mediocritatea este cea care a dus România în situaţia de acum. Mediocritatea este cea care nu vă lasă pe voi, cei care ştiţi ce este de făcut şi cum să faceţi lucrurile, să duceţi lucrurile până la capăt. Mediocritatea are o caracteristică extraordinară, pe care elitele nu o au: mediocritatea are o capacitate incredibilă de solidarizare şi de regenerare. Elitele, din păcate, mai ales cele din România, nu au această capacitate. Vă cer ca, împreună, să lăsăm mediocritatea în trecut, acolo unde îi este locul. Cred că şi pentru România a venit momentul separării apelor. Cei care înţeleg drumul României în viitor au, acum, momentul să se separe de cei care au ţinut prea mult timp România într-o situaţie nedemnă de ţara noastră. Eu am solicitat, ieri, domnului rector, să începem festivitatea de astăzi prin intonarea imnului naţional. În imnul naţional se spuneDeşteaptă-te române! Dacă vom scăpa de mediocritate, vom putea spune că România s-a deşteptat şi cred că acesta este primul lucru pe care universităţile din România trebuie să-l dea acestei ţări.
Dragi studenţi, voi spune încă un lucru, dintr-un discurs poate prea lung, dar cu certitudine sincer şi izvorât din câteva luni de experienţă într-un minister, iar educaţia dă tonul în societatea românească şi să vă îndemn să fiţi generoşi cu o ţară care, poate, nu a fost suficient de generoasă cu voi şi nici nu cred că trebuie să aşteptaţi acest moment în care România va fi generoasă cu voi. Cred că noi suntem cei care trebuie să fim generoşi cu România, nu cu România trecută, care trebuie să rămână acolo unde este, poate nici cu România prezentă, care din păcate are un nivel al dezbaterii publice, foarte mult sub ceea ce voi tinerii aşteptaţi. Dar vă rog să fiţi generoşi cu România viitorului, pe care voi o reprezentaţi astăzi aici, pe care rectorii şi profesorii dumneavoastră o clădesc împreună cu voi, toţi tinerii şi toţi studenţii acestei ţări. Vă mulţumesc foarte mult pentru că mi-aţi dat posibilitatea să ţin poate discursul cel mai din suflet şi sper că am dat un semnal de speranţă şi de încredere pentru tot ceea ce înseamnă statul român. Si cred că a sosit momentul să ne debarasăm de mentalitatea Merge şi aşa şi de mentalitatea Asta-i viaţa. Mesajul meu este că, de astăzi, putem deschide un orizont care să însemne că putem face ceea ce trebuie să facem pentru această ţară. Vă mulţumesc, vă doresc un an universitar cât mai fructuos, şi nu uitaţi să faceţi sport, şi nu uitaţi să profitaţi de viaţa de student, sunt cele mai frumoase momente pe care le aveţi în viaţa voastră!
Comentarii
Trimiteți un comentariu