Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Articolul 32, aliniat 5 din Constituția României:
Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.

M-am opus introducerii homeschooling-ului in Legea 1 și îmi asum acest lucru. Toti politicienii papagali fug de dezbaterea asta, sa nu supere pe nimeni, dar noh, la cati mafioti am suparat la viata mea, ce mai conteaza 2-3 oameni... Plus ca n-o sa mai candidez vreodata. Faptele: o doamna deputat pe care o apreciam foarte mult îmi cerea cu o insistență neobișnuită să introduc asta în lege. A renunțat repede în fața argumentelor echipei ministerului, și mi-a dezvăluit și motivul insistenței inițiale: ”cei care insistau pe lângă mine păreau să aibă motive religioase”, zice ea. Eu nu ezit sa o spun mai pe șleau: acei oameni, si nu numai ei, erau niste sectanți* ciudati. O spun clar cu atât mai mult cu cât aveam și alte informații institutionale credibile: cei care insistau pe la toate ușile erau sectanți ciudati care aveau ca unic scop îndoctrinarea religioasă a copiilor prin acest mijloc. E limpede că în agenda/trena lor cădeau oameni de bună calitate și credință, exasperați (pe bună dreptate) de proasta calitate a învățământului de stat. Fondul de comerț al extremistilor de tot soiul a fost întotdeauna exasperarea justificată a oamenilor față de realitatea cotidiană. 

Pentru a nu cădea în capcană, acestor oameni le-am dat alternativa corectă la învățământul obligatoriu de stat: învățământul privat, introducând în lege principiul de bun simț „banul urmează elevul”, anume plata de către stat a aceleiași sume per elev, indiferent dacă copilul este la o școală de stat sau una privată acreditată. Iar pentru cei cu convingeri religioase puternice, pe care ii respect foarte mult, am incurajat scolile confesionale autorizate, aşa cum prevede Constituția. Am si deschis cateva. Din păcate abia după 5 ani guvernul Cioloș a aplicat această măsură. Evident, școlarizarea acasă este reglementată pentru copiii cu probleme medicale.

Să pun însă punctul pe i: homeschooling-ul nu este o „alternativă educațională”, ci o tentativa de inginerie socială. Una pe care societatea noastra nu o poate gestiona acum. Paradigma homeschooling-ului e total diferita de ceea ce pretind, din neștiință, îndoctrinare sau naivitate promotorii săi: aici nu e vorba despre optimizarea învatarii/educarii. De ce avem legi nationale/regionale ale educatiei? Pentru că societățile noastre consideră că învățarea/educarea copilului nu sunt numai la dispoziția părinților, ci și conform unor reguli general acceptate de societate: faptul ca esti parinte nu iti da dreptul exclusiv (privilegiul) asupra educației propriului copil. În primul articol al Constituției scrie că  ”România este stat de drept, democratic şi social”. Povestea cu libertatea individuală nu ține: libertatea absolută presupune responsabilitate absolută. Ceea ce știm că nu poate exista. Nu ai voie să îi dai copilului tău droguri, nu e voie sa îi aplici pedepse corporale și există multe alte interdicții. Şi e foarte bine aşa. Societatea consideră că educația trebuie să fie si printre atribuțiile ei. E bine asta, e rau? Nu știu și nici nu ține de mine să decid asta. Societatea trebuie să decidă. Dar trebuie sa fim conștienți că dacă acceptam homeschooling-ul, aceptăm să facem fără anestezie și fără a fi calificați, o operație pe creierul societăților noastre. Eu unul nu sunt pregătit pentru așa ceva.

Așadar: dacă sunteți nemulțumiți de calitatea școlior publice, nu înlocuiți o problema (adesea reală) cu una și mai mare, improvizații home-made. Faceți bine și votati oameni deștepți, care știu cum să facă școală. Daca nu reușiti asta, că noh... politica pute, atunci vă rămân alternativele educaționale reale și școlile private. Care în urma legii educației au început să fie finanțate și de stat in mandatul lui Ciolos.

Sigur, sunt și argumente tehnice, dar ele sunt aproape neglijabile pentru cine înțelege corect miza: dacă acceptăm homeschooling, fiecare părinte va primi de la stat costul standard per elev, adică vreo 3500 de lei pe an. Și atunci să vezi ce succes o să aibă homeschooling-ul printre cei mai săraci 10% dintre părinți, mai ales printre cei care au nevoie de o mână de ajutor în ogradă din partea copiilor de 7 ani. Traim intr-o țară în care statul abia își poate controla prim-miniștrii plagiatori. Să vezi ce mișto o sa verifice educația dată de geniile nedescoperite ale pedagogiei de sufragerie. Nici nu intru în aspecte de socializare și învățarea normelor sociale, că o să îmi sară toți răzvrătiții în cap, și o să îmi explice că e dreptul lor să facă ce îi taie capul și că sunt un comunistoid. Și vor utiliza ca argument suprem „Another Brick in the Wall„ melodie ale cărei versuri, deși fan absolut al lui Pink Floyd, mi-au produs un disconfort major deja la vărsta de 9 ani.

PS: da, homeschooling-ul este solutia, unica de fapt, pentru educarea copiilor din comunități izolate. e greu dacă ești un copil unic în 1000 de km pătrați să mergi la școală... Dar știm că nu despre asta e vorba în speță...

* prin "sectant", în acest text, nu mă refer strict la vreo ”credință religioasă” ciudată, ci, mai general, la fanatici.
 
Copyright: acest text imi apartine. Preluarea lui fara autorizare expresa este infractiune.

Comentarii

  1. bun, de acord, cu mentiunea ca si ce face statu in scoala, tot inginerie sociala se numeste. Asa ca nu m-as lega de 'sectanti' atata timp cat si profesoru preda conceptia lui despre lume si viata plus pe cea trasata de programa scolara, minister, prim ministru, partidu si cel mai iubit dintre pamanteni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dl Funeriu este un produs al sistemulu isi intotdeauna ii va canta in struna acestui bolnav si ineficient care l-a format si din care face parte: si ma opresc doar la partea nu responsabilitatea si asertiunea bazata pe o mentalitate gaunoasa: " nu exista responsabilitate totala". Tocmai lipsa totala de responsabilitate este de fapt marea problema, de asat avem o tara in care nimeni nu isi asuma nimic si toti isi paseaza vina de colo-colo. Niciodata nu vei putea spera la rezultate daca cei platiti sa se ocupe de implementarea acestora nu vor putea fi trasi la raspundere decat cel mult cu o pereche de catuse din partea DNA.
      In ce priveste homeschooling-ul, acesta este alternativa unui sistem bolnav, submediocru: o solutie de avarie, nu neaprat una pe termen lung. Si BA DA, vorbim de liberattea de alegere a parintilor conform Constitutiei - statul este social, nu socialist!

      Ștergere
  2. Desi stiu ca domnul Funeriu a facut multe lucruri bune, trateaza acest subiect foarte expeditiv si autoritar. In primul rand ca nu inventam noi roata - au facut-o americanii deja. In al doilea rand un ministru nu are cum sa trateze pe niste cetateni ca pe niste "sectanti", cu un dispret birocratic inadmisibil, ca si cum ei nu ar fi cetateni, ba mai mult, contribuabili care platesc salariul domnului ministru. Inteleg ca dl Funeriu a facut lucruri bune, insa nici pe departe sistemul nu e rezolvat, fiind la fel de falimentar ca si oltchimul, cfr ul sau posta. Astfel, daca niste cetateni maturi si responsabili stiu ca pot oferi copiilor lor mai mult, vine statul incruntat si fascist si ii tine pe toti cu forta in masinaria colectivista corupta a sistemului, cu profesori prost platiti; cu mafia directorilor, mafia manualelor, asa, ca sa fie carne de tun sa se faca recolta la hectar altfel nu mai sunt elevi. Domnule Funeriu, va rog informati-va si din experienta americana. Eu as putea oferi mai mult copiilor mei decat ce ofera statul. Si nu am timp sa astept sa fie infranta mafia, mafia care v-a blocat si pe dvs. Deci, cu tot respectul pentru reformele pe care ati reusit sa le realizati, vedeti si dvs. cum se reface hidra si stiti cam ce ofera statul. Ar trebui sa fiti consecvent liberal, ca nu indivizii sunt mijloace iar sistemul nu e scoplul suprem sa fie salvat cu orice sacrificii; ci indivizii au dreptul sa iasa din contractul social acaparat de mafie. Pe argumentul dvs. oamenii ar trebui sa stea la coada la spital care le ofera servicii jalnice la preturi uriase, in loc sa se liberalizeze piata si sa aiba alternative private.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi, dar nu prea ești atent, ori ai probleme cu înțelegerea (ai absolvit vreun home school?). Păi n-auzi că există alternativa şcolilor private? Nu îți place la stat,du-te la privat, dar du-te la o scoală! Că profesorii, oricât pe fi de (relativ) prosti, sunt totuși profesioniști ai predării şi oricum mai buni decât Nea Caisă.

      Ștergere
  3. Indemnati la a se vota politicieni destepti, dar in ce va priveste, nu va mai trebuie politica...Pe cine naiba sa voteze romanii, daca toti oamenii educati si cu caracter evita politica ?! Dvs ati facut niste lucruri extraordinare ptr educatie. Continuati, ce aveti de pierdut ? Mai dam si noi inainte "oleaca". Cu Kati nu ne mai vedem vreodata educati ca popor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună ziua domnule Funeriu. Sunt părinte a doi copii, elevi la o școală de stat. I-am retras de la ora de religie (datorită prostiilor debitate la acea oră). Eu am absolvit secția de pedagogie a Facultății de Economie Generală din cardul ASE. Soția, de asemenea, absolventă a Facultății de Litere. Niciunul nu profesează ceea ce a învățat în facultate, din păcate. Sistemul este atât de defect încât ne trebuie cel puțin 20 de ani, de aici înainte, ca să-l punem cât de cât pe picioare ori copiii mei sunt acum la școală, nu ne putem permite să așteptăm să "voteze românii bine". Ne-am gândit serios la varianta homeschooling, ne-am pus problema și de școală privată, am rămas la o școală de stat pentru că era dificil acasă (deși, dacă nu aș avea presiunea activității mele zilnice, singurul lucru pe care l-aș face ar fi educația copiilor mei) iar școala privată nu este altceva decât un sistem puțin mai evoluat decât cel de la stat care este, însă, foarte scump (se vor găsi câțiva să-mi explice marile diferențe doar că astea sunt excepțiile, am văzut niște școli private și știu ce vorbesc). Nu vă împărtășesc opinia în legătură cu homeschoolingul care, dacă este bine organizat, reglementat și aplicat este o soluție viabilă. Este adevărat că în acest sistem părintele trebuie să fie mult mai responsabil ori, în România, așa ceva se vede din ce în ce mai rar, din păcate, că trebuie să fie compensate anumite situații pe care școala le crează (într-un mod pozitiv) dar aici este ca la vegetarieni (eu sunt omnivor ... :-) ), sunt unii care sunt atât de proști că mor pentru că mănâncă doar frunze, ei cred că asta înseamnă a fi vegetarian, pe când alții reușesc să alerge ultramaratoane și să nu se apropie de produsele de origine animală (vezi Andrei Roșu). Diferența este dată de inteligența cu care faci un lucru, cât de conștient ești de beneficiile și limitele unui sistem și cum compensezi cât mai bine aceste limite. Eu, bunăoară, am doi copii diferiți care sunt băgați în același sistem, băiatul meu se plictisește la anumite ore pentru că, singur, a fost curios și a învățat lucruri pe care sistemul de învățământ le predă la liceu (el este în clasa a 5-a). Cum procedezi cu un asemenea copil? Copiii mei sunt victimele modului în care cei mari înțeleg să-și pună în aplicare ideile (unele greșite). Discuția a plecat de la isteria creată pe net de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur. Ca să fiu și mai clar, homeschoolingul este bun dar pe Dana Nălbaru și pe Dragoș Bucur nu-i sfătuiesc să aplice un asemenea sistem pentru fetița lor, au eșuat deja prin modul în care au făcut valuri, e clar că nu înțeleg ce presupune acest sistem. M-a deranjat că au anunțat (și cum au anunțat) cu mare tam-tam fără un minim de discernământ față de implicațiile pe care le au acțiunile lor și, tocmai d-aia, nu cred că sunt potriviți pentru homeschooling. Asta nu înseamnă, însă, că ideea este proastă, este o alternativă și sistemul de stat și cel privat trebuie să aibă competiție iar homeschoolingul este una foarte bună.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe deplin justificate afirmațiile dumneavoastră.

    RăspundețiȘtergere
  6. In vest nu doar sectantii fac homeschooling. Sistemul scolar este de mult depasit si asta nu o spun sectantii ci persoane ca Seth Godin sau Ken Robinson. Inclin sa cred ca si in Romania se gasesc parinti informati.

    RăspundețiȘtergere
  7. In vest nu doar sectantii fac homeschooling. Sistemul scolar este de mult depasit si asta nu o spun sectantii ci persoane ca Seth Godin sau Ken Robinson. Inclin sa cred ca si in Romania se gasesc parinti informati.

    RăspundețiȘtergere
  8. „Să pun însă punctul pe i: homeschooling-ul nu este o „alternativă educațională”, ci o tentativa de inginerie socială. Una pe care societatea noastra nu o poate gestiona acum. Paradigma homeschooling-ului e total diferita de ceea ce pretind, din neștiință, îndoctrinare sau naivitate promotorii săi: aici nu e vorba despre optimizarea învatarii/educarii. De ce avem legi nationale/regionale ale educatiei? Pentru ca societatile noastre considera ca invatarea/educarea copilului nu sunt numai la dispoziția parintilor, ci si la dispoziția societatii: faptul ca esti parinte nu iti da dreptul (privilegiul) sa iti educi copilul numai cum vrei tu, ci si cum vrea societatea.”

    De ce? Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Stimate domn, apreciez argumentele dumneavoastră ce le-aţi adus conform cu ceea ce ştiaţi la momentul în care aţi fost ministru. Însă, ne-aţi jignit pe mulţi din cei ce facem deja homeschooling etichetându-ne ca fiind sectanţi sau beţivi ce bem banii statului. Nu, nu suntem nici sectanţi ce ne îndoctrinăm copiii şi nici nu bem banii statului. Ba dimpotrivă, plătim taxe la stat pe care acesta le varsă în şcolile publice, iar pentru educaţia copiilor noştri plătim din buzunar (şi nu suntem nici bogaţi, snobi).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu v-a jignit : a spus ca faceti o improvizatie, fiecare de capul lui, si a dat un exemplu cu sectantii: cei ce vor sa-i bage in cap copilului orice, fara sa tina cont de societate.. N-are treaba explicatia cu momentul in care a fost ministru sau nu(parca a fost acum nustiu cate zeci de ani).. Atunci cand a fost ministru au sarit "invatatorii plini de bac" cu acuze ca el nu si-a luat bacul romanesc . .in schimb avea doctoratul la o universtiate de prestigiu si era recunoscut ca fiind o capacitate in domeniul de studiu.. Dar asta-i viata, minunile nu tin mult si omul asta a trebuit sa plece si sa lase prostimea sa dea inainte. Eu si acum ma gandesc cum a putut trece peste lege asa zisa tiganca abramburita. In momentul de fata modulele psihopedagogice (modalitatea prin care se educa viitorii profesori) se afla in ilegalitatea, masterul didactic a fost uitat. Statul, prin societatea ce il imputerniceste, trebuie sa impuna un minim de educatie,adica o scoala obligatorie cu profesori reali,altfel invata toti de la tata floarea acasa din pat.. ca e mai ieftin,mai comod ce aia masii.

      Ștergere
  10. Stimate domn, apreciez argumentele dumneavoastră ce le-aţi adus conform cu ceea ce ştiaţi la momentul în care aţi fost ministru. Însă, ne-aţi jignit pe mulţi din cei ce facem deja homeschooling etichetându-ne ca fiind sectanţi sau beţivi ce bem banii statului. Nu, nu suntem nici sectanţi ce ne îndoctrinăm copiii şi nici nu bem banii statului. Ba dimpotrivă, plătim taxe la stat pe care acesta le varsă în şcolile publice, iar pentru educaţia copiilor noştri plătim din buzunar (şi nu suntem nici bogaţi, snobi).

    RăspundețiȘtergere
  11. Stimate domnule Funeriu, sunt conştient că aţi făcut comentariile din perspectiva cunoştinţelor ce le aveţi şi acumulat când eraţi ministru, şi e corect să vă raportaţi la cestea. Însă, ca părinte ai coror copii fac homeschooling sunt ofensat de afirmaţiile pe care le-aţi făcut etichetându-ne ca fiind sectanţi sau beţivi ce bem banii statului. Nu domnule, nu suntem nici sectanţi ce-şi îndoctrinează copiii şi nici nu bem banii statului, ba dimpotrivă, deocamdată degrevăm statul de cheltuială. După cum nu este corect să stigmatizez sistemul public de învăţământ datorită unor uscături existente, tot aşa nici dumneavoastră nu puteţi face acest lucru! Să nu mai aducem în discuţie faptul că nici un asistat social, beţiv ce bea banii statului nu va dori ţi nu va putea face homeschooling (prea multă bătaie de cap). Apropos - e mai ieftin să faci homeschooling decât să trimiţi copilul la şcoala publică! Şi în ceea ce mă priveşte vorbesc de homeschooling formal - proramă de studiu, program şi disciplină, plus activităţi.

    RăspundețiȘtergere
  12. frumos scris. tot nu imi schimba parerea despre tine si performantele tale in cadrul ministerului, dar ai zis cateva lucruri chiar pertinente.
    dar uiti ce e mai important..copiii nu sunt cobai si nu ar trebui sa ajunga pe la 25 de ani macinati de sistemul de invatamant, pentru ca da, el asta face, omoara din fasa inteligenta si acapareaza mintea copilului prin memorare de informatii complet daunatoare unui om nascut dupa revolutie.
    mai ulti, uiti ca trebuie sa ne adaptam cum putem, noi cei ce ne nastem cu mentalitate de invingator.
    si tot pe noi, scoala ne plafoneaza si frustreaza, poate doar o mica parte din facultate te mai insipira, dar in rest..moartea pasiunii si a omului...nu e nimic, s-a nascut in locul lor o chestie cu doua picioare si maini ce stie sa spuna "să trăiți".
    nimic nou sub soare, domnule fost ministru, acelasi popor needucat suntem si cat timp romania va fi un stat in principal socialist si toti ce "socializeaza" :) vor avea drept de vot nu se va schimba nimic.
    ps. mai scrie, imi place si mai da si tu din casa, nu iti fie frica, ne place personalitatea

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Funeriu,

    Pentru ca ati inceput textul cu Legea 1/2011 si pentru ca sunt universitar, as dori sa ma abat putin de la subiectul acestui articol, desi sustin argumentatia dvs. Apreciez faptul ca ati incercat sa reformati invatamantul romanesc. initiativa este laudabila, dar legea pe care ati promoat-o este departe de a fi ideala. dimpotriva. Si as dori sa ma refer la un singur aspect dintre multe altele. Prin prevederile acestei legi in invatamantul universitar ati transformat directorii de departamente in adevarati Dumnezei, cu putere de decizie asupra evolutiei colegilor. In principiu, un director de departament stie cel mai bine nevoile acelui departament, dar nu ati prevazut nicio modalitate de aparare pentru cei care "beneficiaza" de abuzurile acelui director. Am colegi la Universitatea "Dunarea cde Jos" Galati care nu pot promova pe posturi, desi indeplinesc criteriile (cu dovezi clare) din cauza umorilor directorului de departament care isi foloseste puterea pentru a sanctiona astfel curajul colegilor care refuza sa voteze un astfel de director datorita abuzurilor si derapajelor clare de la tot ceea ce inseamna lege si profesionalism. Decanul si rectorii se vad cu mainile legate in aceasta speta. Ce sansa are un universitar valoros sa promoveze in acest caz????

    Valeria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, poti rezolva: un director de departament poate fi inlocuit in baza unui vot pozitiv a 2/3 din departament...

      Cititi legea 1!

      Ștergere
  14. Învățământul de stat, obligatoriu, a fost mereu o instrument de propagandă ideologică in slujba urmașilor haitei revoluționare de la 1789, un incubator de cetățeni ai viitorului care nu sunt creați după profilul moral al înaintașilor ci după modelul ”omului nou” la care au visat atât naziștii și comuniștii cât și globaliștii de astăzi. Copiii însă aparțin familiei, nu statului. Părintii au datoria să-și educe copiii și să le transmită valorile pe care ei la rândul lor le-au primit, nu valorile pe care Remus Cernea și degenerații de la Bruxelles le promovează cu multă subtilitate iar dacă asta presupune să-i educăm acasă, atunci homeschooling vom face, fie că ministerul educației, președintele, d-na Iohannis sau domnul Funeriu sunt de acord, fie că nu.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cine sunt sectantii, de fapt, cand in clasa popa sa predea ordotoxia!? Treziti-va putin...

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu cred ca exista studii pe copii destepti si educati altfel, fara scoala. S-ar putea sa avem surprize sa vedem ca ies chiar mai ok fara scoala.

    RăspundețiȘtergere
  17. Oare ? Tu nu esti doar un ”mafiot ordinar” care a distrus sistemul de formare continua al personalului din invatamantul preuniversitar?

    Sper ca intr-o anumita zi sa te aduc in fata justitiei si sa raspunzi penal pentru abuzurile si faptele tale - adica pentru desfiintarea abuziva a CNFP-ului si pentru concedierea si distrugerea carierei mele !!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Din pacate pentru dumneavoastra, domnule Funeriu, foarte multi parinti nu sunt de acord cu ce scrieti. Va pot da zeci de statistici care v-ar demonstraza ca homeschooling-ul functioneaza foarte bine, copii sunt mai bine educati academic, mai bine socializati, etc. Ideea ca e vorba de indoctrinare e absolut penibila. Cu sau fara homeschooling parintii tot isi "indoctrineaza" copiii in acelasi masura in care superba societate, de care sunteti atat de mandru, o face. Intr-o tara mai "civilizata" decat Romania o asemena atitudine condescendenta fata de populatie v-ar descalifica din orice pozitie publica.

    RăspundețiȘtergere
  19. Homeschooling is not Brain Surgery. And even if it is it is a parents right to do it. Article 26(3) of the Universal Declaration on Human Rights says that parents have the prior right to choose the kind of education their child should have. The declaration also says that the family, not the government, is the fundamental group unit of society. I thought Romania was post=-communist? The former Minister's thinking is nothing but communist mind control. Who better to influence children than their parents? What has government controlled schooling ever done for the good of society except to be used as a weapon to advance a political ideology? Why did the National Socialists take over education and outlaw private education and criminalize home education? What does it say about a government that wants to control what children learn with an iron fist? It shows that the government wants to rule the people with an iron fist. Is this what the people of Romania want? After enduring decades of totalitarian communist rule more freedom, not less is what is needed. The antidote to a totalitarian society is more freedom in education not less.

    RăspundețiȘtergere
  20. Interesant subiect, atat de interesant incat am sa spun si eu doua vorbe. Sunt de acord ca parintii nu pot decide de unii singuri cum isi cresc copiii. Binele copilului trebuie sa fie si responsabilitatea statului care se asigura sa ia masuri daca parintii nu il hranesc si deasemeni trebuie sa ia masuri daca parintii nu ii asigura un minim de educatie.

    Parerea mea este ca invatamantul altfel decat cel public trebuie sa poata exista, dar intr-un cadru legal foarte bine stabilit. Scolile private ca si cele de stat (homeschooling e tot un fel de scoala privata) trebuie sa dovedeasca ca au un anumit standard: trebuie sa existe o programa scolara clara, niste manuale, cineva trebuie sa poata verifica ca orele chiar s-au facut, ca s-au scris in caiete, ca anumite subiecte esentiale pentru o anumita varsta au fost tratate. Si bineinteles trebuie sa existe o modalitate de a cuantifica progresul la sfarsitul anului.
    Locuiesc in Canada unde fiecare provincie are alte legi legate de educatia privata si homeschooling, dar peste tot se poate. Se poate, dar reglementarea e serioasa. Spunea cineva mai sus ca ar putea oferi mai mult decat statul. Poate. Dar sa nu uitam "amanuntele". Cunosc pe cineva care a vrut sa-si prinda urechile cu homeschooling in Quebec avand copii de 14 ani pana cand a descoperit ca legea ii cerea sa le asigure inclusiv o "educatie adecvata" in stiinte. A incercat el sa amenajeze laboratoare de chimie, fizica si biologie in casa lui (nu tocmai mica) pana si-a dat seama ca a le face "adecvate" echivala (in termen de costuri) cu a deschide o scoala privata pentru doi copii. Ceea ce inclusiv la situatia lui financiara era prohibitiv. Asa ca i-a trimis la o scoala privata care exista deja ca sa imparta costurile cu altii ca el.
    Ce anume inseamna "educatie adecvata" depinde de la tara la tara, dar statul trebuie sa se asigure ca toti copiii au acces la ea. Daca cineva poate oferi mai mult, si dovedeste asta, foarte bine. Daca nu poate insa, interesul copilului trebuie sa primeze si scoala publica se impune.

    RăspundețiȘtergere
  21. UN fost ministru slab, care acum face pe expertul in scenarita de nivel comunal!...unde visezi matale indoctrinare religioasa si secte bre nea Funeriule, cand copilul isi poate alege modulele preferate? Pana mai ieri tot niste surescitati acuzau invatamantul de stat de asa ceva...i-auzi, homeschooling-ul nu permite copiilor de la tara sa isi ajute parintii? Banuiesc ca reusesc asta in timpul celor 6 ore de invatat nimic la cativa km sau zeci de km...o juma de zi scoala, o juma drumul...hai lasa prostiile, ca nu esti matale in masura sa iti dai cu parerea, la ce ai facut in minister!

    RăspundețiȘtergere
  22. Legiferarea acestui tip de învățare este stringentă în România, atîta vreme cît ideea captează și preocupă din ce în ce mai multă lume. Condiția e ca educatorii de acasă ai copiilor să fie profesioniști, cu studii pedagogice și de specialitate (lingvistică, chimie, matematică, fizică etc.) nu amatori! Altfel soluția devine iluzorie! Concurența onestă aduce progresul. Aceasta înseamnă că învățămîntul public trebuie rapid scos din criza actuală (stagnare, înțepenire în poncife, incapacitate de a descuraja și de a incrimina prompt impostura – plagiatul etc.), devenind atractiv prin oferte variate și prin strategii multiple puse în practică de oameni ai catedrei devotați și temeinic pregătiți. Ca om al Școlii, am trimis, de pildă, cu peste treizeci de zile în urmă, o scrisoare deschisă ministrului actual pe tema lipsei cronice de manuale din unele școli (http://mihai-floarea.blogcreativ.ro/Primul-blog-b1/Scrisoare-deschisa-domnului-ministru-al-invaEamintului-b1-p72.htm). Pînă la data acestei intervenții – tăcere semnificativă: sistemul e pietrificat, nu mai reacționează nici măcar funcționărește! Ieșirea din această gravă, zic eu, situație constă în trezirea grabnică la realitate în primul rînd a acelora care încă mai rezistăm în sistemul public de învățămînt! Complacerea în expediente („merge și-așa!”), dezarmarea („cu o floare nu se face primăvară!”), indolența („după noi potopul!”), iresponsabilitatea („nu-i treaba mea!”) nu numai că sînt condamnabile deontologic, dar sînt și necreștinești, subminînd conștiințele vii. Aștept cu interes reacția unora cărora chiar le pasă, care, precum Sergiu Ciocârlan, de exemplu, își dăruiesc viața elevilor, fie și cu salariile mizerabile pe care (desigur cu nerușinare, căci altor categorii de bugetari le taie hălci uriașe pentru prestații!) statul le asigură în prezent.

    RăspundețiȘtergere
  23. Se vede ca ai microb de securist de trista amintire imi pare rau de tine si de altii ca tine dar nu uita ultimul cuvant nu i al tau din fericire tu mirate ca nu teau luat ca leai facut servicii cre pe altii iau costat si tot tu ai pus coada la pruna mari nemernici

    RăspundețiȘtergere
  24. Stimate domn, doua aspecte:
    1. Copilul meu are note autiste si ADHD, dar nu e indeajuns de grav ca sa ii scot certificat de handicap. Trebuie sa stea cineva cu el la ore ca sa se concentreze si sa scrie. Dar e undeva in mijlocul clasei, ca performanta. Si e ciuca mistoului, evident. Question: pentru el nu e mai bun homeschoolingul, respectiv lucrul 1:1? Asa cum face in terapie (ABA)?
    2. Azi, 21.09, am dat 140 de lei pe manuale. Urmeaza alti 100, caci scoala mi-a dat manuale cu pagini lipsa. Si fondul clasei, evidement. Question: despre ce vorbim noi aici?

    RăspundețiȘtergere
  25. „Cei care insistau erau sectanţi ciudaţi”

    Eu unul m-aș feri de vorba asta (iar în paralel adepții home-schoolingului nefiindu-mi între amici).
    Și știți de ce m-aș feri? Pentru că aș da idei - întru etichetare - celor care găsesc aiurea vreun substrat educativ social, al învățămîntului de stat.

    Nu-s atît de nihilist pentru a huli educația pe criteriu social, dar nu știu cum se face că diriguitorii fenomenului sînt categoria „Lasă că știm noi mai bine ce-i ok, pentru matale...” .

    În rest, și subiectiv aflîndu-mă, descopăr în dl Funeriu filoane primitive pe care nu i le-aș fi bănuit, la vremea ministeriatului său...
    Zic asta cu ochii la încrîncenarea domniei sale, în destule situații.
    Nici gînd de vreo bănuială, că realitatea ar putea sta și altfel, decît în postulatele sale...

    RăspundețiȘtergere
  26. Propun sa ridicam putin stacheta discutiei, si sa punem in context geo-economico-politic international situatia curenta.

    Varianta scurta: cativa romani s-au saturat sa le vina acasa copiii plangandu-se despre ce au/n-au facut la scoala, si vor sa ii educe ei acasa.
    Varianta lunga: *citeste restul comentariilor de pe aceasta pagina*

    Haideti sa punem in discutie si contextul: suntem la inceputul celei de-a patra revolutie industriala (motor cu abur, electrificare generala, productie asistata de roboti, si acum inteligenta artificiala).
    Cati dintre cei care aruncati cu pietre/petale de flori in decizia oamenilor de a isi educa proprii copii stiati ca peste 50% din tipurile de locuri de munca existente azi risca disparitia in 20-40 de ani? http://www.bbc.com/news/technology-34066941 (engleza)
    Da, avem o problema masiva cu relevanta educatiei. Si avem aceasta problema la nivel international, nu doar studentii/absolventii romani nu isi gasesc de munca. China tocmai a pierdut 1.000.000 de locuri de munca dupa decizia Adidas de a contrui o fabrica automatizata, unde nu mai are nevoie de angajati.

    Multi dintre cei care comenteaza, atat aici cat si prin multe alte locuri, asteapta pensia. Am o veste proasta: degeaba asteptati multi dintre voi! Pensia voastra s-ar plati din contributiile copiilor de azi, ajunsi adulti, cu "skill-uri" relevante pe piata muncii. Daca nu faceti ceva AZI pentru a va asigura ca acesti viitori angajati vor putea fi relevanti in economie (nu relevanti doar azi, ci si peste 40-50 de ani), veti iesi in strada tipand "Vrem pensii si medicamente compensate". Insa degeaba, fiindca cei care ar trebui sa munceasca vor fi alaturi de voi pe strada, strigand "Vrem sa muncim, nu sa cersim!".

    Va bateti joc de ultima generatie care va mai munci asa cum ati muncit si voi. Ii trimiteti la munca, dupa absolvire, cu handicap intelectual, multi fiind incapabili sa faca ceva relevant azi (calculat la plus-valoare in economie). Invatati copiii de azi sa memoreze ani, formule, denumiri si teoreme, in loc sa ii invatati sa gandeasca. Va intrebati copilul "ti-ai facut temele" in loc de "ce ai invatat nou azi, si cum crezi ca te va ajuta maine?". Rupem spatele copiilor cu genti grele, pentru ca suntem incapabili sa acceptam ca manualul de poate face in editia semestrul I + semestrul II separat. Acceptam sa li se dicteze pe caiete, ore in sir, ei sa scrie, la testare sa reproduca, dupa care ii felicitam pentru notele mediocre obtinute. Cati v-ati intrebat copilul daca are proiecte pe echipe? Cati v-ati intrebat profesorii copiilor daca au proiecte pe echipe? De ce nu au? E greu sa ii notezi? E mai simplu sa faci generatie dupa generatie de elevi competitivi intre ei, care nu se vor ajuta unul pe altul cand se angajeaza?
    Suntem la coada Europei la capitolul IQ: https://jakubmarian.com/average-iq-in-europe-by-country-map/

    Si acum sa fac totusi si niste sugestii, pentru cei care nu vor sa fie lasati in urma. Sunt doar sugestii, treceti-le prin filtrul propriu al gandirii!

    Ce meserie credeti ca vor avea copiii vostri intr-o era in care soferii de autovehicule sunt inlocuiti cu solutii de condus automatizate, operatorii call-center sunt inlocuiti de software, postasii de drone, librariile se muta pe telefon si tableta, industria textilelor se automatizeaza, agricultura e deja automatizata, ATM-ul deja incaseaza bani si facturi, roomba face curat in camera singur, algorithmic trading face ravagii la bursa eliminand traderii, case si poduri se imprima 3D (China, resp. Olanda), programatorii (basic level) mai au 10-15 ani de cariera, Jane (AI) asista studentii la Standord, iar un program informatic contesta amenzi de parcare si castiga 64% din 250.000 de dosare in Londra si New York, in valoare de 4.000.000 USD?
    https://www.theguardian.com/technology/2016/jun/28/chatbot-ai-lawyer-donotpay-parking-tickets-london-new-york

    -- continua.

    RăspundețiȘtergere
  27. Scoala romaneasca este pe ultimul loc in UE.
    In timp ce elevii romani au cea mai mare scarba din lume cand vine vorba sa mearga la scoala, profesorii lor se cred foarte bine pregatiti, cei mai pregatiti din lume:
    http://www.learningenglish.ro/grafic
    S-a ajuns aici din cauza politicienilor, care ne vor cat mai saraci si tampiti, asa ne pot manipula si fura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte ciudate statisticile la care faceti referire, aproape ca nu au sens. Cel putin eu unul nu le inteleg.

      La capitolul motivatie romanii sunt complet in afara graficului. Distributia punctelor in Fig. 1 are o singura anomalie clara si asta e Romania, ma intreb daca nu e o greseala, sau daca statistica e cu adevarat reprezentativa. Nu e Romania oaia cea mai neagra din tarile care apar acolo, nici pe departe.

      Un alt lucru ciudat e ca 25% din profesorii de gimnaziu din Finlanda spun ca nu sunt deloc sau ca sunt foarte prost pregatiti. Totusi elevii finlandezi obtin unul din primele trei locuri la testele PISA. E o contradictie, ceva nu se leaga. Ce masoara testele astea atunci ? Cand un sfert din profesorii de matematica declara ca sunt paraleli cu matematica, dar elevii lor se descurca foarte bine la testele de matematica inseamna ori ca statisticile sunt gresite, ori ca testele astea masoara orice numai continutul disciplinei predate nu.

      Ștergere
  28. Nu spun decat atat .DUTE DRACULUI FUNERIU ! Cu ideiile tale ! Limitatu dracului ! Inchistatul dracului !
    Comunist schilodit de aia gandesti asa limitat ca ai mers la scoala? de aceea esti asa destept ca ai mers la scoala de stat ?Funeriu scoala si societataea are nevoie de BUNI EXECUTANTI ! societatea nu te vrea ! SANATOS ! BOGAT ! te vrea Bolnav ,Sarac , asa esti usor de manipulat .HomeScooling este o alternativa !

    RăspundețiȘtergere
  29. Am si eu niste vecini de etnie Romales care fac homeschooling. Zbierete, obiecte aruncate in strada, ieri in curu' gol la drumul mare si cersetorie.

    Cam asta este homeschooling in Romania. Trebuie sa fii foarte ars in cap ca sa vrei "homeschooling". de fapt se vede din comentariile postate de partizanii acestei stupide metode.

    RăspundețiȘtergere
  30. Nu ai sa vezi bugetar sau abonat la stat care sa nu apere masinaria de transformat copii in cetatenti docili, cu o inteligenta medie care nu invata sa gandeasca ci doar sa asculte, numit invatamant obligatoriu, astfel nu exista riscuri sa le puna in pericol sistemul foarte profitabil in care stau la caldurica.

    RăspundețiȘtergere
  31. Nu ai sa vezi bugetar sau abonat la stat care sa nu apere masinaria de transformat copii in cetatenti docili, cu o inteligenta medie care nu invata sa gandeasca ci doar sa asculte, numit invatamant obligatoriu, astfel nu exista riscuri sa le puna in pericol sistemul foarte profitabil in care stau la caldurica.

    RăspundețiȘtergere
  32. Penibil. Daca va dau un test de cultura generala sigur nu sunteti in stare sa-l treceti. La asta ar trebui sa se rezume tot - teste la final. Nu povesti cu bugetul de la stat. Dati vouchere oricarui copil nascut si cu asta basta, rolul statului in educatie s-a terminat.

    RăspundețiȘtergere
  33. Funeriule, nu esti bun de nimic. Nimeni nu stie ce ai facut, unde ai lucrat. Un CV trucat, fara BAC. Esti o nulitate PDL-ista. Du-te la basexu, discipole .

    RăspundețiȘtergere
  34. Sunt foarte curios cum ați comenta transformarea actului educațional în condițiile crizei "sanitare" și poziția pe care ar trebui să o aibă cadrele didactice și inspectoratele școlare. Homeschooling-ul, orice ar însemna el pentru fiecare, a explodat ca atractivitate, în condițiile în care probabil nici școlile publice (sau private) nu și-au rezolvat vechile probleme, ci s-au ales cu altele noi.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România