Despre bacalaureat si invatamantul profesional

Lacrimi de fericire sau deznadejde, controverse, punctul final al unor ani de neuitat din viata oricarui om, inceputul zborului inspre un nou orizont, mult asteptatul, cu anxietate dar si cu speranta, moment al desprinderii de confortul casei parintesti, examen al maturitatii pentru tinerii nostri, bacalureatul s-a transformat de fapt intr-un examen al maturitatii societatii noastre, a adultilor. Cam asta ar fi descrierea romantica a bacalaureatului. Exista insa si o alta descriere, a unei fete cunoscute de putini. Ea suna asa : bani negri, foarte multi bani. Furt si complicitatea elitelor la acest furt. Mediocritate agresiva. Bataie de joc la adresa parintilor, smecherie, distrugerea cu metoda si sistem pe termen lung a tot ceea ce inseamna reperele valorice pe care orice societate se bazeaza. Nu va faceti iluzii : aceasta urata realitate nu e doar tolerata. Ea e perfect cunoscuta si perfect orchestrata de multi : incepand cu penibili politicieni si terminand cu acea parte, numeroasa, a elitelor complice. Pe scurt ce e mai urat si toxic in noi, ceea ce face orice om cat de cat corect construit sa vrea sa nu mai auda niciodata de tara asta. Cele doua descrieri sunt concomitent corecte, de unde si nelipsita isterie nationala, in mare parte instrumentalizata de politicieni in cautare de efemera expunere, cu ocazia fiecarui inceput de iulie. Viata m-a plasat (as minti daca as spune ca intamplator) in mijlocul acestui eveniment, iar prin caile sale intortocheate realitatea a facut ca numele meu sa fie legat in mintea celor putini care urmaresc actualitatea de subiectul numit bacalaureat. Acum, dupa ce mai toti parerologii si-au dat obsteasca silinta a… datului cu parerea, instinctul imi spune ca societatea are, poate, nevoie si de putin adevar si claritate. Pe care incerc sa le aduc in textul de mai jos. Asa cum spuneam, nu e bine sa imi intrerupa cineva tacerea.

Analiza arata cateva lucruri interesante :

1)      Toata lumea comenteaza procentul celor promovati. O prostie.

      Post-2011 numarul celor cu sanse este relativ constant (stiind ca nu se mai fura multi copii se pun      cu “burta pe carte” din timp), pe cand numarul celor inscrisi a scazut dramatic, din trei motive:

a.       din 2012 am introdus invatamantul profesional desfiintat de dna Minciunescu in 2009, prin urmare multi copii aleg calea profesionala, care le este mai adaptata. Ei nu mai ajung la un bacalaureat pe care oricum l-ar fi ratat

b.      obsesia procentelor mari a sefilor educatiei: multi copii sunt descurajati sa se inscrie la bacalaureat (uneori prin corigente) astfel, mecanic, procentele cresc 

c.       scaderea cohortei

2)  Pentru a avea o statistica relevanta, trebuie sa calculam procentul de elevi care au obtinut bacalaureatul raportat la cohorta (anume cei nascuti cu 18 ani in urma).

Cresterea procentelor celor promovati nu are nicio valoare analitica : procentele pot sa faca un ministru sau altul sa declare victorios ca a reusit sa creasca si el/ea ceva, dar atat. Numarul celor care obtin diploma are si el o valoare analitica relativa: fara indoiala copiii invata mai mult, dar cohorta scade constant cele doua fenomene compensandu-se. Evit sa intru in discutii sterile referitoare la subiecte : cele de la stiinte, unde ma pricep, sunt de dificultate aproximativ constanta, cu mult mai usoare decat in Franta sau Germania de exemplu. Cele de la limba romana sunt tot atat de artificiale, anoste si, pana la urma, in acord cu programa constipata, dar considerata foarte buna de mandarinii literelor din Romania, alminteri bosorogi pretentiosi si cu aere savante. In graficele alaturate avem cei patru indicatori din 2004 incoace : procentajul de reusita din total inscrisi la bacalaureat (irelevant), numarul celor care reusesc (aproape irelevant) numarul celor inscrisi (relevant) si procentajul, raportat la cohorta, al celor care obtin bacalaureatul (relevant).

Ce citim, rece, din aceste grafice ? In primul rand faptul ca 2009 a fost anul recordurilor la diplome de bacalaureat pe hectar : peste 60% din tinerii generatiei respective au obtinut diploma de bacalaureat (170.000 de copii). Prima scadere semnificativa a fost in 2010 (putini isi mai aduc aminte ca atunci déjà luasem masuri antifrauda), iar 2011 a fost un cataclism, confirmat in 2012. Interesant este faptul ca numarul de inscrisi a atins un varf in 2011-2012, cu toate ca cohorta era in scadere. Observand in anii precedenti ca stii, nu stii, « merge » treaba cu o fituica, amatorii de bacalaureat au fost foarte multi. Curba inscrierilor e in intarziere cu 2-3 ani fata de curba reusitei, iar acest lucru este cat se poate de firesc si predictibil. Practic in 2011 s-a vazut clar dimensiunea fraudei institutionalizate. 

Dupa 2011/2012 procentele de reusita au crescut mult si constant, numarul fericitilor a crescut si el, dar putin. Procentul din cohorta al celor care obtin bacalaureatul se stabilizeaza in jurul lui 35-40%, iar numarul in jurul lui 90.000. Anul 2009 este remarcabil si pentru ca, desi aveam cu 100.000 de tineri mai putin ca in 2004, numarul celor cu diploma de bacalaureat a fost cu 30.000 mai mare. O coincidenta ? O generatie de genii ? Din pacate, asa cum vom vedea mai jos, nu. 

A fost pur si simplu o actiune coordonata, perfect pusa la punct, a doamnei Miciunescu, pentru a creste numarul tinerilor care, desi nu stiu carte, trebuiau trimisi in universitatile private. O actiune concertata cu desfiintarea, in acelasi an, a invatamantului profesional, de catre aceeasi doamna Minciunescu. Desfiintare facuta cu mestesug : nu schimbam vreo lege, ci pur si simplu nu mai dam cifra de scolarizare. Altfel spus, doamna Minciunescu a lasat tuturor elevilor din generatiile post-2009 un unic traseu educational : traseul catre un bacalaureat fraudat in masa si “luat” de 95% dintre ei, urmat, invariabil, de inscrierea la o fabrica de diplome.

Cum interpretam si ce se ascunde in spatele acestor date reci ? Raspunsul simplu este : bani, foarte multi bani, trafic de influenta politica, mediocritate, minciuna, furt, complicitatea elitelor (de fapt absenta lor), bataie de joc la adresa parintilor, smecherie, distrugerea cu metoda si sistem pe termen lung a tot ceea ce inseamna reperele valorice pe care orice societate se bazeaza. Pe scurt ce e mai urat si toxic in noi, ceea ce face orice om cat de cat corect construit sa vrea sa nu mai auda niciodata de tara asta. Sa le luam pe rand :

1)      Bani, foarte multi bani : in primul rand spagile cu ocazia examenului.  

     Banii stransi cu titlu de « protocol » : cum sa stea supraveghetorii si cei din comisiile de corectare « pe sec », fara un fursec, o floare prinsa cu un lantisor de aur, un paharel de ceva acolo, un pliculet pentru bunavointa de a ajuta cu rezolvari sau pentru a se uita in alta parte. Dar asta e maruntis (o medie de 10 euro spaga per elev ne duce la 1.5 milioane de euro spaga anuala) fata de adevarata miza : fabricile de diplome. Universitatile de stat acorda in jur de 60.000 de locuri gratis pe an studentilor. La care se adauga in jur de 20.000 de locuri cu taxa. Restul celor cu bacalaureat se indreapta inspre universitatile private. Majoritatea fabrici de diplome inainte de 2011. Un calcul sumar arata ca dupa 2011 numarul celor scolarizati la aceste universitati este de maxim 70-80.000, adica o pierdere de aproximativ 320.000 de studenti anual. Adica vreo 320 de milioane de euro anual. V-ati speriat ? Credeti ca am gresit calculul ? Ei bine, nu. Citind insa aceasta suma, care din 2011 si bacalaureatul organizat de mine nu mai tranziteaza prin buzunarele unui numar de maxim 10-20 de persoane din Romania, va puteti imagina usor resorturile linsajului politic si mediatic la care am fost supus de atunci incoace. Sunt convins ca prin acea masura am eradicat cea mai grava forma de coruptie din Romania : coruptia mintilor. O coruptie nu numai virtuala, ci si cifrata la sume ametitoare. Sigur, nimeni nu a remarcat asta, in afara de Comisia Europeana care in raportul MCV din 2012 mentioneaza eradicarea coruptiei din invatamant.

2)      Trafic de influenta politica : cand esti sef de universitate privata, care incaseaza ametitoarele sume de mai sus, care are in pixul sau puterea de a face pe cine vrea el/ea « doctor », conferentiar, profesor, cand ai o clasa politica formata din oameni care au acumulat putere si bani, dar si o sete teribila de titluri academice, cand ai un ministru complice, el insusi trecut prin fix acelasi proces de promovare academica, ce se poate intampla ? Simplu : seful de privata racoleaza prin Parlament viitori « Dr. », « Conf. Univ. Dr », « Prof. Univ. Dr. ». In schimbul a ce ? Simplu, in schimbul influentei politice in Parlament. Fac aici un proces de intentie ? Nu, spun adevarul : nu o singura data un/o sef/sefa de privata mi-a promis majoritati transparticnice in Parlament la schimb cu amendamente mafiote la diferite legi. Si, cand refuzam, amenintarea era voalata dar imediata : « o sa te masacram mediatic ». Fireste: canalele media private pot incasa bani pe publicitate… Tin minte ca am dat afara din birou un fost ambasador american (cu tot cu sotie), total dezinformat, platit sa faca lobby nu mai stiu caror universitati private. Ambasadorul SUA in post atunci, Gitenstein, m-a sustinut mult.

3)      Mediocritate, minciuna, furt : acestea sunt destul de evidente : cand se copiaza in draci o diploma nu valoreaza mai mult decat o fituica. Practic ii invatam pe copiii nostri ca se poate fura startul in viata profesionala. Cum putem cere unui functionar care a fost incurajat sa fure la bacalaureat sa fie onest ?

4)      Complicitatea elitelor (de fapt absenta lor), distrugerea cu metoda si sistem pe termen lung a tot ce inseamna reperele valorice pe care orice societate se bazeaza : simplist vorbind : oare de ce a fost nevoie sa ajunga ministru un biet chimist plecat la 17 ani din Romania pentru a face cel mai firesc lucru cu putinta, intr-o frauda despre care stiau si gainile ? Am clarificat de ce politicienii tolerau situatia sau chiar o incurajau, daca vorbim despre cei in functie cu ocazia bacalaureatului din 2009. Ei insisi practicieni ai furtului intelectual, ei insisi sinistre mediocritati, ei impreuna cu acolitii lor tronand in varful piramidei spagilor, le putem lesne intelege interesele. Elitele insa, marii « intelectuali publici » capabili de texte care te pot convinge si ca Banel e mai bun decat Messi, oare de ce au tacut ? Din nestiinta ? Exclus. De frica de a ataca o hidra prea mare pentru ei ? Posibil. Presupun insa ca e vorba si de faptul ca, indirect, erau si ei beneficiari ai sistemului : cu cat mai multi studenti cu atat mai multe norme. Mai e vorba si de acceptarea tacita a unor comportamente care, oricat de anormale par cand sunt expuse public, faceau parte din banalitatea cotidianului dambovitean. Imi asum severitatea judecarii aspre a acestor elite. Au tacut sau s-au exprimat pe la colturi. Si nu imi amintesc, cand zoaiele mediocritatilor numite politicieni imi erau aruncate in cap, sa fi simtit o incurajare sau solidaritate publica. E adevarat, nu aveam facebook atunci, sa vad cu cat patos o faceau in bula lor. Sau in baie. In loc am avut parte de inteligente taceri, inteligente sfaturi (« trebuie schimbat ceva profund ») si semete judecati « dom’le asta e doar un pas, sa vedem acum daca e si capabil sa imbunatateasca », uitand ca tocmai dadusem o lege moderna. Pe care nu au remarcat-o cand a intrat in vigoare dar pe care o plang mai ceva ca pe niste moaste scapate pe jos cand e masacrata de eterna doamna Minciunescu. Careia ii pupa mana pe la sindrofii. Ca element de culoare : aproape ca nu a existat vreun « intelectual public », dintre cei pe care ii cititi sau vedeti la televizor, care sa nu ma fi rugat si el, acolo, ceva. Desigur perfect legal si perfect justificat… Dar cand a fost vorba sa intre in comisii care sa curete plagiate erau, brusc, prea obositi. Oare asa faceau si cu ministrii care incurajau fraudele ?   Nu vreau sa fiu nedrept : o mana de oameni, de obicei tineri si care lucrau in strainatate au luat pozitie. Dar repede au fost fie ridiculizati, fie ignorati de un establishment care « stie el cum merge treaba ».

Care au fost consecintele socului din 2011 ?

In primul rand s-a constientizat de ce trebuie schimbat ceva radical. Aveam pentru prima data dimensiunea dezastrului. Masurata, rece. Mai apoi evidenta ca liceenii s-au pus pe invatat, profesorii si directorii au constientizat, fie si partial, ca trebuie muncit. Imediat dupa bacalaureatul din 2011 am introdus prin Ordin al ministrului invatamantul profesional dual, dupa modelul german. O serie de scoli noi s-au creat in baza acelui ordin, precum celebra scoala Kronstadt din Brasov. Acum peste 20.000 de elevi din fiecare generatie urmeaza acest tip de invatamant si, la final, gasesc un job bun. Cvasi falimentul unor fabrici de diplome dar si, paradoxal si imbucurator, faptul ca unele universitati private chiar s-au pus pe facut carte. Ar fi nedrept sa ii punem pe toti in aceeasi oala. Cel mai important lucru, cu bataie lunga, este redobandirea, fie ea si partiala a increderii intr-o diploma esentiala : diploma de bacalaureat. Intr-o societate mistuita de lipsa increderii in orice, plantarea unui stalp al increderii, institutia bacalaureatului, nu e putin lucru.

Ce, cum si mai ales de ce, s-a intamplat ce s-a intamplat in 2011 ?

Am facut acest lucru pentru ca trebuia stopata frauda. Este ea total stopata acum ? Cu certitudine nu total, dar dimensiunile ei sunt mult mai mici. Decizia am luat-o in 2010 cand inspectorul scolar general de la Galati, dl Rasmerita (decedat din pacate intre timp) a pus camere de luat vederi la sesiunea a doua a bacalaureatului. Impactul a fost limpede.  Mentionez ca initial nu m-a sustinut aproape nimeni : nici din minister nici din politic. Eventual am avut cateva zambete si taceri. Nimeni insa nu a crezut ca chiar se va intampla, e adevarat ca nici eu nu am vorbit prea mult despre ce urma sa se intample. Fara prea mult tam-tam public inspectorii scolari care au avut posibilitatea au montat camere de luat vederi.

Imediat dupa derularea probelor am facut un tur de orizont al impresiilor inspectorilor si am estimat procentul de reusita undeva intre 40 si 45%. Rezultatul a fost pe aproape, 43%. L-am primit intr-o duminica, la ora 9 dimineata, cand eram la Cluj, la micul dejun, impreuna cu unul dintre cei mai apropiati colaboratori, Razvan Florian. El si-a dat seama mai bine decat mine de impact. Foarte repede presa a inceput sa afle rezultatele in diferite judete si in mai putin de o ora isteria politica a inceput. De la lideri sindicali limitati intelectual dar arondati politic (arondare conform intelectului), la afectati politicieni, in frunte cu doamna Minciunescu, fugeau dintr-un studiou in altul, dintr-o redactie in alta si faceau doua lucruri : plangeau de mila celor cazuti la bacalaureat si ma demonizau, facandu-ma direct responsabil de acest cataclism fara precedent. 

In fata acestui tsunami l-am sunat pe presedinte si premier, i-am informat de situatie si, inainte sa am posibilitatea sa le spun ca mandatul meu e la dispozitia lor, amandoi mi-au spus « ai facut un lucru extraordinar, te sustin 100%, mergi inainte fara ezitare ». Din acel moment a inceput o saptamana fara somn, din care imi amintesc doar fragmente. Pe repede inainte : SPP mi-a propus imediat garzi de corp (cred ca le-am refuzat), televiziunile si paparazzi ma vanau 24/24, lumea ma lua in brate pe strada, televiziunile si politicienii ma injurau de dimineata pana seara, timid, unii oameni din presa mai ziceau si ca e de bine. Familia mea a fost ingrozita. Cativa prieteni ma incurajau. Am ales sa tac o zi, sa las detractorii sa improste cu venin. 

A doua zi, luni, la saptamanala sedinta de la partidul de guvernamant, a fost calvar : pur si simplu am fost facut praf de toata lumea, pe ideea : « sa mearga Funeriu sa explice parintilor care au dat spagi ca au picat copiii ». M-au aparat : Boc, Macovei, Baconschi, Udrea, Falca si Anastase. Si in coalitie Oprea. S-a mai intamplat un fenomen de care mi-am dat seama prea tarziu : dupa perioada de criza din 2010 devenisem peste noapte cel mai popular om din Guvern : « macar asta are curaj si face ceva ». Evident, politicienii experimentati au stiut cum sa ma blocheze. La prima iesire publica am vorbit doar despre cei care au luat bacalaureatul. Si am spus ca am ales sa merg alaturi de cei care stau cu fruntea sus, nu alaturi de cei care stau cu mana intinsa. Tin minte ca am citit cu emotie numele celor care au luat media 10 (vreo 65 daca tin minte) doar dupa ce m-am uitat peste lucrarile lor sa ma asigur ca chiar sunt bune. Si am mai spus ca nu voi scadea standardele. Un singur lucru m-a mirat : faptul ca singura minte lucida din PSD a fost Ion Iliescu. In loc de atacuri sau tacere, i-a indemnat pe Ponta si Antonescu sa vina sa vorbeasca cu mine si sa vada ce e de facut. O lectie de cameleonism politic pentru ca, sa nu uitam, Iliescu este cel care a girat frauda majora care devenise invatamentul romanesc. 

Mai tin minte ca presedintele mi-a sugerat mie si premierului sa alocam vreo 40 de milioane de lei pentru pregatirea suplimentara peste vara a elevilor care vor sa incerce sesiunea a doua. Am respins aceasta sugestie, argumentand ca nu putem spune ca suntem de partea celor cinstiti si muncitori si primul gest pe care il facem, in situatie de buget limitat, sa fie catre cei care nu au reusit. Presedintele a fost de acord in final. Am realocat acei bani catre universitatile performante, ca sprijin pentru cei buni, care tocmai luasera bacalaureatul. A, era sa uit : la scurt timp Antena 3, falsificand un document, a urlat cat o tineau undele ca eu ratasem, in 1989 bacalaureatul. False vident, grosolan, dar de efect : si astazi vreo 30% dintre romani cred ca nu am bacalureatul. Avand in vedere cati mai cred inca ca soarele se invarte in jurul pamantului procentul respectiv e OK.

Ce e de facut ?

In mare trebuie sa oferim copiilor rute educationale adaptate lor, in special invatamantul profesional. Am facut asta imediat in 2012. As fi facut-o mai repede daca, animat de doamna Minciunescu si de un confrate aplaudac de-al ei construit din acelasi material sovietoid, Parlamentul nu mi-ar fi blocat un an legea. Sa reducem liceul la trei ani prin trecerea clasei a IXa la gimnaziu. Astfel, pe langa alte efecte, am mari cu ¼ numarul de locuri in liceele bune. Discrepanta dintre rural si urban este uriasa. Exista o enorma resursa de dezvoltare in mediul rural. Cel mai important lucru insa este formarea profesorilor si directorilor. La nivel de sistem e necesara eliminarea mafiilor sindicale din procesele decizionale formale si informale. Sigur, ar fi bine (dar e utopic) ca votantul de rand sa aiba grija pe cine pune pe acel scaun de la minister, ar fi bine ca atunci cand accidental apare cate unul mai rasarit sa fie sprijinit puternic, nu doar sa se planga dupa el cand e déjà… istorie.

In loc de morala 

Cred ca am facut un lucru bun. Aceasta credinta este validata de constatarea ca la 6 ani dupa ce, in 2011, am introdus camerele de luat vederi la bacalaureat s-a ajuns la o calma normalitate : nimeni nu mai cere eliminarea lor, iar anuntul rezultatelor la bacalaureat nu mai inroseste ecranele televiziunilor. Exact cum speram in 2011, ceea ce atunci a fost considerat un „atentat la sanatatea mintala a aspirantilor la diploma de bacalaureat” a devenit azi normalitatea. Cer, pe aceasta cale, scuze milioanelor de romani ca nu am condus neintrerupt invatamantul romanesc din 1989 incoace : daca ar fi fost asa probabil ca vreo 2 milioane de romani ar fi stiut ca nu poti sa iti furi startul in viata activa. Dincolo de aceasta (auto)ironie si de satisfactia (cert, meschina, dar atat de omeneasca !) de a fi avut dreptate, dincolo de satisfactia de a constata ca, gratie acelei masuri, 795.849 de tineri au obtinut o diploma « pe bune », de care ei si familiile lor sunt mandri am scris acest text pentru ca cred ca e momentul unei analize reci dar si expunerea unor fapte din culise. Fapte amuzante acum, dar parte a unei isterii nationale atunci, la care eu asistam surprinzator de rece. Cred ca am facut un lucru bun care, desigur, in dulcea traditie mioritica nu a ramas nepedepsit. Am tras insa niste concluzii generale, succint expuse mai jos, la care poate ar fi bine sa reflectam ca societate.

In primul rand am constatat modul foarte interesant al societatii de a reacționa la abuzuri : de obicei abuzurile sunt tolerate un timp îndelungat, în principal pentru că cel puțin o parte a societății trage foloase, fie ele și efemere, în urma lor. Cei care denunță - în mod justificat - acele abuzuri prea devreme sunt ostracizați, dacă nu o pățesc și mai rău. Societatea este, așadar, pe jumătate victimă, pe jumătate complice.

Brusc însă, de obicei în urma unor accidente ale istoriei, apare conștientizarea. Ca din senin, tot ceea ce a fost tolerat, chiar privit ca o "normalitate" devine "condamnabil", "comportament abject", etc. Consecința este că "poporul" cere, cu fermitate, ACUM, rezolvarea situației. Imediat. Fără întârziere. Ironic este că, de obicei, chiar instigatorii acelor abuzuri devin cei mai vocali în a cere președintelui, premierului, ministrului, în mod ultimativ, rezolvarea.

Respectivul demnitar, daca e de buna-credință, e într-o situație aproape imposibilă: trebuie să curețe în câteva zile mizeria pe care societatea a produs-o, uneori chiar prin elitele sale, în decenii. Dacă nu reușește, e instantaneu pus la zid: "a bătut palma", "e omul lor", "el insuși are probleme". Iar dacă fratele sotiei nepotului verisorului de-al treilea al demnitarului a profitat acum 13 ani de acel abuz, situația e clară...

Așa s-a întâmplat cu bacalaureatul în 2011. Mi-am asumat, fără prea mult tam-tam, să curăț mizeria acceptată de societate timp de 22 de ani. Acceptată de societate pentru că unor sute de mii de oameni le convenea să cotizeze pentru diploma odraslei. Acceptată de societate, dar produsă de elitele ei. Asa cum spuneam – reiau pentru ca e important – nu știau intelectualii României despre acea fraudă intelectuală majoră care a produs în 22 de ani minim 2 milioane de oameni cu o diplomă de bacalaureat obținută fraudulos? Ba știau, și încă foarte bine, pentru că profitau de ea: “elitele” și “fraudatorii” eșuau braț la braț în amfiteatrele universităților (publice sau private) care le plăteau salarii grase. Și nu vreți să știți prin ce am trecut, eu și familia mea, în urma acestui act, firesc până la urmă. Vreau sa le multumesc pe aceasta cale celor care m-au urmat: putinii din minister dar totalitatea inspectorilor scolari generali. Prinsi intre presiunile politicienilor locali si circul mediatic ei au ales sa duca lupta cea dreapta. Pe care au castigat-o si prin prisma faptului ca am fost o echipa care a lasat ceva in urma.

Așa se întâmplă si în situația plagiatelor. Am luat decizia în august 2011 să curăț universitățile de plagiat. Înțelesesem, tardiv, amploarea fenomenului și decisesem ca anul universitar 2012/2013 să înceapă fără cadre universitare care au ajuns în funcție prin plagiat. Iar locurile rămase libere să fie ocupate de oameni care îndeplineau criterii științifice corecte. Legea educației a dat un cadru legal articulat pentru a duce la bun sfârșit acest demers. Cu mare greutate ("marii intelectuali" au refuzat să se alăture demersului) am numit un grup de "incoruptibili" în funcții cheie de control (CNE și CNATDCU). Care, în ianuarie 2012 și-au început treaba, logistic sprijiniți de o instituție nou înființată, UEFISCDI. Doar că, la scurt timp, dinamica politică a făcut ca "poporul", același popor care acum vrea capul plagiatorilor, să-i pună la putere tocmai pe capii plagiatorilor. Restul, e cunoscut: comisii desființate în mijlocul reuniunilor, prieteni de partid numiți în loc, etc. Desigur, "poporul", dar și "elitele" sale, au tăcut. Vinovat și nepăsător.

Iată însă că, in rare strafulgerari de constientizare, peste ani, "poporul" vrea rezolvarea problemei. ACUM. Iar demnitarul sa ia asupra lui, ca Iisus dacă se poate, păcatele întregii societăți. Ghinion: aceste strafulgerari nu dureaza prea mult, iar rutina complicitatior caldute popor-demnitar se asterne imperceptibil pe perioada lunga. 

Pentru că, să recunoaștem: câți nu ați asistat mirați și tăcuți când vreun unchi devenea Dr. peste noapte? L-ați întrebat, așa, de curiozitate, ce exact a cercetat? Nu. Ați tăcut, l-ați felicitat și l-ați bârfit după. Dar nu anecdota e relevantă. Important este să ne dăm seama că nu "conducerea" e problema. Ea e cea mai mică problemă, pentru că poate să fie dată jos rapid. Problema suntem noi. Fiecare dintre noi, într-o mai mică sau mare măsură. Însă doar unii plătesc: miile, sutele de mii de oameni din "popor" care au tăcut complice, elitele care au girat, se retrag, serafic. Nu îi mai auzi. Dar el, nemernicul de demnitar care s-a nimerit să fie acolo la momentul greșit, trebuie să înghită otrava plantată cu migală de predecesorii săi. Iar lui, principalul interesat, parintelui, nimic nu i se potriveste mai bine decat vorbele lui Nietzche : « cei care danseaza sunt consideraţi nebuni de cei care nu pot auzi muzica ».

PS : e posibil ca parti sau idei din acest text sa mai fi aparut in diverse locuri : facebook-ul personal, blog personal, etc.