"They who dance are thought mad by those who hear not the music"

Mă tot sună presa să comentez ce face actualul ministru. Refuz sistematic pentru ca mi se pare penibil ca după ce ai deţinut acea funcţie şi ai şi dat o lege faină, masacrată de gorilele care ţi-au urmat, să tot boscorodeşti de pe margine la tâmpeniile altora. Sunt o fire pragmatică:  după atâţia amar de ani petrecuţi în ONGuri (Ad Astra), la minister, la Preşedinţie am ajuns la concluzia că multe răspunsuri la problemele educaţiei sunt în afara ministerului. Un astfel de exemplu este criza manualelor. I) Conceptul Făceam aici o analiză savantă a schimbărilor de sistem şi încercam să răspund întrebării:  "atunci când ai de schimbat un sistem mare, precum cel de educaţie, e mai eficient să produci o schimbare de sus în jos, pe modelul unui diktator luminat, sau o schimbare de jos în sus, de tip grassroots, făcând din fiecare participant un acţionar al schimbării?" Răspunsul nu este simplu: de sus în jos e rapid, de jos în sus e sustenabil.  Evident că a...

Într-un an în care mulți au remarcat o „trezire” a spiritului civic m-am întrebat adesea „oare când vor face și părinții o revoluție”? Răspunsul părea să fie „niciodată”, dintr-un motiv simplu: presiunea subtilă și șantajul moral exercitat de unii dascăli (de obicei bine înfipți în sindicat) asupra lor. Nu ca grup ci individual. Mulți părinți spuneau „dacă fac eu scandal, o să dea note mai mici copilului meu”. Și o tăcere de plumb se așternea asupra practicilor mizerabile din școli. Se vor schimba lucrurile acum? Care este „lanțul slăbiciunilor”? Lucrurile încep de la înscrierea la școală și la grădiniță: până am introdus procedura electronică în 2012 totul era arbitrar. Dacă o școală era căutată șansa la înscriere era direct proporțională cu șpaga. La grădiniță era dezastru: locuri insuficiente deci intrarea pe bază de șpagă. Acum sistemul de înscriere electronică este „virusat” de zecile de vize de flotant ilegale pe care nu le verifică nimeni (asta e treaba poliției) și nu...

de Ionel Funeriu Când mi s-a propus, acum aproape doi ani, să public pe Contributors chestiuni ce țin de cultivarea limbii române, n-am fost prea entuziasmat, fiind convins că asemenea articole nu vor trezi interes și vor fi citite de cel mult câteva zeci de persoane. Am cedat greu publicând, în cele din urmă, un articol despre pești și unul despre ortografie în preajma „zilei limbii române” . Spre surprinderea mea, am constatat că ambele postări au fost accesate de peste patru mii de cititori fiecare și că s-au bucurat de nesperat de multe comentarii pe forum. M-am gândit imediat că tirajul de câteva sute de exemplare al cărții mele Biografii lexicale a zăcut în librării aproape doi ani până la epuizare. Și atunci mi-am zis că merită să scriu în continuare, până când voi constata că cititorii își vor pierde interesul pentru ceea ce public. Am parcurs cu enorm interes opiniile de pe forum și, după terminologie și stil, mi-am dat seama că majoritatea dintre cititori nu sunt ...

Unii oameni chiar insistă să-mi întrerupă tăcerea. Nu e bine băieți... Iată o analiză a situației referitoare la auxiliare: A) Legea 1 spune la articolul 69:   (1)  În unităţile de învăţământ de stat sau particulare se utilizează manuale şcolare şi alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (...) (5)  Auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conţinut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi pe care cadrele didactice le pot selecta şi utiliza la clasă, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, în scopul îmbunătăţirii calităţii procesului educaţional. În traducere: profesorul este liber să folosească orice auxiliar vrea el, dacă auxiliarul respectiv este aprobat de minister  în baza unei proceduri specifice. E normal să fie așa, atâta timp cât ministerul este responsbil de programele școlare. Plus că astfel se evită predarea unor aberații ...

La banchetul unei conferinţe ştiintifice, profitind de buna dispoziţie creata de excepţionalele preparate, am pus conmesenilor mei, respectabili si venerabili fizicieni si chimisti (printre care si nobelisti) intrebarea : care nobelist cred ei ca ar trebui neaparat prezentat la rubrica de faţa ? Raspunsul, foarte rapid si aproape unanim a fost : Richard Feynman. Nascut in 1918 intr-o familie de evrei in New York, tinarul Richard este puternic influenţat de catre tatal sau, care-l incuraja sa puna la indoiala pina si conceptele cele mai ortodoxe. Cu un IQ doar puţin peste medie, Feynman este insa un elev stralucit, iar in liceu dezvolta deja citeva teorii matematice originale. Caracteristica sa cea mai pregnanta insa este modul direct de a caracteriza lumea inconjuratoare : la lecţiile de anatomie de exemplu, punea intrabari de genul : « puteţi sa ne arataţi o harta a pisicii ? ». In perioada doctoratului studiaza fizica cuantica la Pri...

Text de Ionel Funeriu Cu ani în urmă am obținut (cu greu) carnetul de șofer. De atunci și până azi mă tot întreb: oare de ce codul rutier ne obligă să acordăm prioritate de dreapta, în intersecțiile nedirijate, când de la volan observăm mult mai ușor vehiculul care vine din stânga noastră? Cu toate acestea, de atâția ani de când conduc, am acordat de mii de ori prioritate de dreapta. Dovadă că sunt în viață și mai pot scrie despre ortografie... Sunt indivizi (Caragiale le zicea nifiliști ) care cred că își pot afirma personalitatea printr-o permanentă gherilă cu tot ce mișcă-n țara asta. Când și-au epuizat inamicii, se întorc împotriva ortografiei oficiale. Cunosc un inginer care pe vremea lui î semna P â nzaru, iar acum, în vremea lui â, constat că semnează P î nzaru. A scrie corect este întâiul semn de respect pentru limba ta și pentru cei care te citesc. În acest scop, lingviștii au avut de ales între ortografia etimologică și ortografia fonetică. Simplificând mult lucrurile, ...