Soluţia la problema manualelor. Un apel public

Mă tot sună presa să comentez ce face actualul ministru. Refuz sistematic pentru ca mi se pare penibil ca după ce ai deţinut acea funcţie şi ai şi dat o lege faină, masacrată de gorilele care ţi-au urmat, să tot boscorodeşti de pe margine la tâmpeniile altora. Sunt o fire pragmatică: după atâţia amar de ani petrecuţi în ONGuri (Ad Astra), la minister, la Preşedinţie am ajuns la concluzia că multe răspunsuri la problemele educaţiei sunt în afara ministerului. Un astfel de exemplu este criza manualelor.

I) Conceptul

Făceam aici o analiză savantă a schimbărilor de sistem şi încercam să răspund întrebării: 

"atunci când ai de schimbat un sistem mare, precum cel de educaţie, e mai eficient să produci o schimbare de sus în jos, pe modelul unui diktator luminat, sau o schimbare de jos în sus, de tip grassroots, făcând din fiecare participant un acţionar al schimbării?"

Răspunsul nu este simplu: de sus în jos e rapid, de jos în sus e sustenabil. 

Evident că atâta timp cât am fost la minister am forţat o schimbare de sus în jos, cu un anumit succes, nu am avut însă timp să transmit suficient de repede puterea jos în sistem pentru a consolida aceste schimbări. Dar ceea ce e făcut e făcut, nimeni nu poate da timpul înapoi iar dacă sistemul democratic impune un turnover rapid la Ministerul Educaţiei trebuie lucrat cu această constrângere în loc să pierdem decenii lamentându-ne. În loc de psihoterapie de grup la scara întregii ţări, puţin pragmatism nu strică. Iată cum cred că se poate rezolva, făcând abstracţie de babuinii politici, problema manualelor.

II) Care este adevărata problemă?

Astăzi manualele suferă în primul rând de o lipsă de credibilitate izvorâtă din trei elemente: 

A) lipsa de încredere în minister şi procesele care se derulează acolo (autorizări, licitaţii), 

B) lipsa de respect profesional faţă de autori (de multe ori iluştri necunoscuţi detestaţi de colegii lor pentru presupusele sume uriaşe de bani încasaţi pentru că au scris manuale) şi 

C) proasta reputaţie a editurilor care nu au reuşit să fie credibile: atacându-se unele pe altele cu ocazia oricărei licitaţii editurile nu şi-au dat seama că toate îşi pierd credibilitatea. La fel ca despre clasa politică, părinţii care nu au timp de înţelegerea nuanţelor spun "toţi o apă şi-un pământ". 

Nici nu mai contează dacă manualele sunt bune sau nu: prima caracteristică a unui manual trebuie să fie încrederea pe care o inspiră, or tocmai aici este principala problemă.

Mai spuneam aici (voit provocator) că nu manualul este esenţa, ci profesorul, aşa că trebuie investit în resursa umană. Perfect adevărat, numai că asta ia timp. Şi până atunci mai distrugem câteva generaţii de elevi în numele unei "schimbări de sistem". Dar cărui părinte îi pasă de Măria Sa Sistemul? 

Aşa că e cazul să găsim soluţii rapide pentru Măria Sa Elevul: în aşteptarea unei iluzorii modernizări a formării profesionale e nevoie de manuale care să fie: 

III) Soluţia

1) generatoare de încredere, 

2) corecte ştiinţific, 

3) atractive, 

4) ieftine, 

5) coordonate şi coerente între ele.

1) cum să generezi încredere? Destul de simplu: cercetătorii români din marile universităţi ale lumii, majoritatea foşti olimpici, se bucură de o mare încredere în rândul părinţilor, ce părinte nu şi-ar dori ca odrasla să emuleze succesul acestor oameni? Nefiind legaţi de sistemele de promovare mioritice aceşti oameni au credibilitatea umană şi ştiinţifică necesare.

2) Problema corectitudinii ştiinţifice: nu am niciun dubiu că oamenii despre care vorbeam mai sus asigură conţinuturi 100% corecte ştiinţific. Serios acum, dacă nu ei, cine?

3) Problema atractivităţii: aici este o discuţie mai largă, dar e limpede că un cercetător de valoare care a văzut sisteme de educaţie evoluate nu va întâmpina problema lipsei de atractivitate. Nu sunt un adept al "gamefication of everything": pentru a stimula gândirea este nevoie de cunoştinţe prealabile solide, sunt însă sigur că pe modelul lui Cristian Presură şi a sa Fizica Povestită se pot face multe.

4) Problema preţului: asta e cea mai simplă. Sunt atâtea firme care finanţează activităţi în domeniul educaţiei încît ai de unde să alegi. Un exemplu aici unde Raiffeisen Comunităţi "aruncă" 100.000 de Euro pe 10 proiecte cu o finalitate care mie îmi e cam neclară. Cu siguranţă sponsori privaţi s-ar băga să finanţeze un astfel de efort.

5) Coordonarea proiectului: şi asta e destul de simplă şi trebuie să îi mulţumim actualului guvern pentru asta: dă afară din minister toţi oamenii capabili: sunt sigur că printre ei se pot găsi 1-2 care să se asigure că diferitele manuale sunt coerente între ele şi se îmbină perfect. Şi chiar nu se găsesc nişte ITşti deştepţi care să facă o platformă genială pentru a avea cele mai tari resurse de învăţare din lume?

Cred că astăzi în România lucrurile de mai sus pot să fie făcute de unul dintre cele mai de succes ONGuri, Ad Astra. Care, să nu uităm, a dat un ministru al educaţiei (pe mine ;) ) şi unul al cercetării, pe Dragoş Ciuparu. Ad Astra are printre membri cei mai buni şi cunoscuţi cercetători români din ţară şi străinătate, are mecanisme consolidate de comunicare internă şi are acum o acută nevoie de reinventare. De când cu babuinii care guvernează cercetarea din România, Ad Astra nu prea are ce face în afară de comunicate de presă, mai luate în seamă în Nature şi Science decât în presa din România.

În concluzie, lansez o provocare publică Asociaţiei Ad Astra: bazat pe reţeta de mai sus, vă băgaţi sau nu să schimbaţi ceva radical şi sustenabil pentru copiii din România? Nu-i aşa că vă aminitiţi numele celor care făceau culegerile de probleme de succes pe baza cărora voi sunteţi astăzi ceea ce sunteţi? Dragii mei, ţara asta, aşa cum e ea, v-a dat ceva pentru ca voi astăzi să fiţi ceea ce sunteţi. Cred că copiii României de azi merită să le daţi înapoi măcar puţin din ceea ce bunicii lor v-au dat, ieri, vouă. Eu, unul, am încercat să dau înapoi atâta timp cât am fost la minister prin acţiuni "top down". Acum e momentul vostru, "bottom up". E uşor ca Ad Astra să îşi facă editură, eventual non profit şi să îi daţi drumul fără prea multă filosofie.

La finalul acestui apel public, repet întrebarea: Ad Astra, vă băgaţi sau nu?

PS: în loc de justificare: de ce nu am catalizat acest proces cât timp am fost la minister? Pentru că din acea poziţie ar fi fost ilegal să încredinţez cuiva, oricât de bun ar fi fost el sau ea, această sarcină. Iar editurile nu îmi inspirau nicio încredere.