"They who dance are thought mad by those who hear not the music"

Când vorbim despre curriculum întrebările relevante sunt:  ce livrăm copiilor? cât livrăm copiilor? cum livrăm copiilor?  Actorii direcți sunt profesorii și părinții iar cei indirecți directorii, primarii și miniștrii. Altfel spus conținuturile, metodele și oamenii. La majoritatea materiilor conținuturile sunt constante în timp: teorema lui Pitagora, structura atomului, legea lui Newton, gramatica sau structura celulei nu s-au schimbat. La istorie, geografie, științe sociale se schimbă tot timpul atât realitatea obiectivă cât și unghiul din care privim realitatea. La literatură se schimbă moda, apar noi abordări constant. Azi copiii sunt sensibili la Harry Potter și poate e mai util să le dai gustul lecturii cu ceva ce le place și să treci ulterior la lucruri mai grele. Așa că la majoritatea materiilor nu prea e de umblat la conținuturi, iar la unele e nevoie de o continuă revizuire. De exemplu va trebui spus că Marea Britanie nu mai e în Uniunea Europeană....

Mai rar atâta ipocrizie, manipulare, arătat cu degetul şi false soluţii pentru false probleme ca atunci când intrăm pe terenul minat al discuţiilor despre etnie, naţionalitate, rasă. În ultimii 20 de ani am din ce în ce mai mult impresia că raţiunea este ultima care îşi spune cuvântul şi că, tot mai frecvent, uităm un lucru esenţial: că fiecare dintre noi este membru al unei minorităţi dacă încercăm cu orice preţ să facem decupaje mai mult sau mai puţin artificiale ale umanităţii.  În acest hăţiş de legi, opinii, cutume, pulsiuni şi nu în ultimul rând reflexe primare, care se întrepătrund într-un inextricabil ghemotoc, încerc să clarific o mică porţiune explicând de unde provine profunda neînţelegere dintre francezi şi români pe această temă. Cel mai spectaculos fenomen observat de mine este profunda neînţelegere dintre românii din România şi români francizaţi, adică acei români care mai rapid sau mai lent au adoptat sistemul francez de raportare la etnie. Includ aici deopo...

În a rticolul „Diferenţa între Cluj şi Timişoara: Clujul e cosmopolit, Timişoara e provincială, părerea unui fost ministru implicat într-un scandal cu interlopii într-un club din… Timişoara” prezentaţi, sub acoperirea unor insinuări meşteşugit formulate (astfel încât să nu puteţi fi acuzaţi în instanţă de nerespectarea dreptului la imagine), 100% minciuni referitoare la persoana mea. Mai mult, aceste minciuni sunt neasumate nominal, sub acoperirea (unii ar spune laşă, dar eu aş prefera să nu le dau dreptate) a unei semnături colective: „Redacţia”. Păcat pentru oraşul curajului, Timişoara. Sunt pictat în articolul dumneavoastră ca 1) non-Timişorean, 2) scandalagiu prin cluburi, 3) intrat într-un con de umbră, dornic de publicitate. Realitatea este următoarea: Oricine poate să decidă dacă sunt sau nu timişorean în condiţiile în care: cu echipa de şah de la Generală 18 am reprezentat Timişoara la finala naţională am adus Colegiului Bănăţean mai multe premii naţionale şi inte...

Amicus Plato ,  sed magis amica veritas Stimate domnule preşedinte Orban, Nu mi-a fost niciodată clar dacă dumneavoastră vă daţi seama de responsabilitatea aproape istorică pe care o aveţi de a învinge PSD în 2020. Împreună cu mulţi alţii, nu aşteaptăm decât argumente minimale pentru a susţine PNL; trecem cu vederea multe, dar nu încercaţi să ne îndepărtaţi prin calcule de partid care, în interior, par savante dar din exterior se văd rău de tot. Nouă, celor mulţi, ne va fi clar cine sunteţi şi ce calităţi de lider aveţi în funcţie de modul în care veţi ieşi din situaţia creată de tinerii penelişti. Este primul test adevărat la care sunteţi supus în calitate de lider al unui mare partid. Ceea ce veţi face ne va spune dacă aţi îmbrăcat haina de lider al milioanelor de români care vor normalitate sau încă mai purtaţi paltonul omului politic pentru care glumiţele şi pozele cu pisici sunt considerate argumente electorale. Da, acest palton vi se potrivea, Domnule Orban...

Capul în gură dat de domolul nostru ministru bucovinean universităţilor « tradiţionale » ne-a făcut să privim dincolo de festivismele penibile cu care ne-au obişnuit universităţile noastre şi să vedem că de fapt roba şi toca universitare sunt mai degrabă nişte deghizări de clovni decât simbolul unei excelenţe comportamentale. Mai rar atâta minciună, amatorism, prostie, manipulare şi politicianism de doi bani ca în „scandalul” alocărilor de locuri (şi implicit finanţare) universităţilor de stat. O ocazie unică pentru fiecare actor să fie „masculul alfa” în faţa propriilor suporteri (prezenţi şi viitori), cu unic rezultat o hărmălaie generalizată din care nimeni nu mai înţelege nimic. La final, fiecare va fi considerat, pe rând, Scaraoţchi, erou, reper moral, luptător pentru valoare academică, securist şi/sau pesedist, dar rezulatul concret al grevelor care nu sunt greve, al cearceafurilor cu sloganuri, al râurilor de cerneală, înjurături, proteste şi postări pe facebook va f...