"They who dance are thought mad by those who hear not the music"

Există o  elita intelectuală  în orașele mici ale României. Sunt oameni care, cu mari eforturi și luptând cu grele moșteniri comportamentale, reușesc să cristalizeze curente locale de gândire. Ei fac orașele lor să trăiască spiritual și intelectual, nu doar să supraviețuiască mediocru și, eventual, să prospere economic.   Nutresc un respect special pentru membrii acestor elite.  Mulți dintre ei sunt parte a unor universități de importanță locală. Ei au   de luptat în sânul universității lor cu ceea ce eu numesc, voit peiorativ, „intelectuali provinciali”, indivizi care profită de pe urma titlurilor universitare obținute pe nedrept pentru a-și consolida poziția în societatea locală și pentru a beneficia de avantaje materiale meschine. Al doilea front pe care trebuie să lupte aceste reale elite locale este la nivel național: cu mentalitatea potrivit căreia universitățile mici, din provincie, ar fi niște penibile gherete de imprimat diplome, dar şi, ...

Există momente de cotitură în conştiinţa colectivă a naţiunilor. Evenimente aparent minore care provoacă furtuni de nestăvilit. Exact cum bătaia din aripi a unui fluture în jungla amazoniană poate provoca un ciclon în Caraibe. Scrisoarea de susţinere a rectorilor pentru nominalizarea făcută de un partid la funcţia de ministru este un astfel de moment. În care, dacă forţa colectivă a naţiei amorţite nu reacţionează radical, resorturile acestui comportament se vor reactiva şi îl vor reproduce la infinit, în ipostaze din ce în ce mai toxice. Să explic de ce; cu menţiunea că numele ministrului şi al partidului nu au nicio importanţă. Au importanţă cauzele care au dus aici, numele celorlalţi actori, ce e de făcut şi consecinţele. Să le luăm pe rând. Şi, credeţi-mă pe cuvânt, ceea ce spun este informaţie la prima mână. Nu teorii conspiraţioniste. Iar soluţia este unică. Ce s-a întâmplat de fapt: un partid nominalizează un rector la funcţia de ministru al educaţiei. Stupoare însă: tri...