Legitimitatea opiniei și capcana propagandei: diferența dintre toleranță și lașitate

Oamenii au păreri în funcție de care acționează. Unuia îi plac puloverele verzi, alteia îi plac șlapii maro, unuia îi plac bananele, altuia piersicile și mie cireșele. Foarte bine, libertate înseamnă ca atunci când ceva îți place sau displace să nu trebuiască să dai socoteală nimănui referitor la ceea ce îți place sau nu, să poți să alegi fără a fi constrâns de altceva decât de legile adoptate conform procedurilor instituționale ale statului democratic.

De exemplu mie nu îmi place să strâng mâinile oamenilor. E o formă foarte ușoară de afefobie. Mai precis sunt strâns-mâini-fob. Uneori trec peste, pentru conveniență socială, pentru că în ziua aceea sunt mai relaxat, sau pur și simplu, pentru că așa am chef pe moment. Alteori nu am chef și, civilizat și discret, sugerez interlocutorului să intrăm în subiect fără vreo strângere de mână. Covârșitoarea majoritate nu bagă de seamă, unii consideră asta o ciudățenie, alții mă arată cu degetul pentru că „hă hă hă, ăsta e diliu, cum dracu să nu strângi mâinile?”.

Prin 2010 am realizat că, din cauza strâns-mâini-fobiei mele, nu eram iubit printre parlamentari: „ministrul ăsta e arogant, nu strânge 200 de mâini când vine în Parlament, ce, ne consideră niște nespălați*?”. Am avut probleme politice din cauza asta: „nu comunică bine cu partidul”, pe scurt am constatat că sunt discriminat de către majoritatea cu gândire ultraconservatoare și medievală a afefobi-fobilor.

Atunci am mai găsit niște tovarăși care erau ca mine. Cercetătorii britanici descoperiseră cu un an înainte că 5.3% din populație e afefobă, unii fără să își dea seama. Unul din afefobi, nu-i dau numele pentru că nu vrea să apară public, din imensa sa bogăție, ne-a finanțat un ONG, Afefobovici care a finanțat niște cercetători britanici de la universitatea Cambxford. Aceștia, într-un studiu anonimizat, au descoperit că:

1. Afefobii au 65.12% șanse mai mici de a fi contaminați cu virusul FLMMID, și, ca urmare, au în medie viața mai lungă cu 12.3 săptămâni.
2. Afefobii sunt, în medie, mai educați ca ne-afefobii (observați că nu am scris ca „persoanele normale”, că e stigmatizant să spui că a fi afefob ar fi anormal).
3. Afefobii sunt rejectați de biserica „Lăcusta lui Montezcalp”, unde ritualul impune 3 minute de strâns mâna la începutul și la sfârșitul slujbei de joi.
4. Copiii afefobi au rezultate cu 0.23 puncte mai bune la fizică.
5. 23% dintre afefobi nu știu că sunt afefobi.
6. Într-un studiu intersecțional s-a dovedit că 100% dintre afefobii care consumă jumătate de kilogram de cireșe pe zi între luna mai și iunie ajung să obțină doctoratul cu un laureat Nobel.
7. Sunt persoane faimoase, precum Kelly Osbourne, care au simptome din spectrul afefobiei.

Pe baza acestor studii, noi, afefobii, am decis să ieșim public și să prezentăm avantajele afefobiei. Iată primele realizări:

1. Am trecut o lege în parlament care impune lecții de afefobie la clasele primare FĂRĂ necesitatea semnăturii de la părinți.
2. În Scandinavia, se știe, plaiuri cu oameni mai evoluați social ca noi, toți copiii de 8 ani dau un test de afefobie, pentru a fi identificați precoce și pentru a primi un culoar special în școală, astfel încât să nu fie atinși în îmbulzeala generală de la intrare sau ieșire.
3. Am impus cote obligatorii de afefobi pe listele partidelor politice și am propus Convenția de la Bujumbura, pentru acceptarea afefobiei.
4. Biserica „Lăcusta lui Montescalp” a fost sancționată cu amendă de 30.000 de sesterci pe zi pentru fiecare afefob exclus.
5. Membrii ONG-ului Afefobovici au reducere de 10% în toate restaurantele de lăcuste.

Sigur, nu ne vom opri aici. Acum este în derulare o campanie care vizează să convingem oamenii, pe baza studiilor științifice ale cercetătorilor britanici de mai sus, că nu e bine să-și strângă mâinile când se întâlnesc. Virusul FLMMID, transmis exclusiv prin strângerea mâinilor, produce pagube de 10.000.000 de euro anual economiilor noastre. Deja există o inițiativă legislativă cu scopul de a interzice strânsul mâinilor în public.

Suntem, iată, pe calea cea bună!

V-ați prins ce am făcut în acest ridicol exemplu, bineînțeles fake? Din legitima mea PĂRERE că nu-mi place să strâng mâini, de care nu-i păsa nimănui și care nu mi-a cauzat niciun incident semnificativ -în orice caz nu mai mare decât râsetele colegilor din în clasa a VI-a, când m-au ras în cap pentru o boacănă- i-am agregat pe cei ca mine și am trecut de la „opinie” la „militantism”. Pentru că aveam bani, timp și expertiză profesionistă în militantism, am ocupat viața publică cu această temă și am reușit, pas cu pas, schimbări societale care par aberante și celui mai ciudat creier.

Existența și exprimarea opiniilor și comportamentelor diverse (legale, of course) sunt perfect legitime. E intruziv, nepoliticos -poate chiar ne-binevenit- să încercăm nesolicitați să convingem un iubitor de cireșe să renunțe la ele, un iubitor de verde să îmbrace roșu sau unei femei căreia îi plac bărbații chei să se mărite cu unul cu păr lung. E bine să avem opinii și comportamente diferite, să nu fim toți la fel.

Doar că agregarea celor cu opinii similare -devenită facilă în epoca rețelelor de socializare- și crearea unei „identități” de grup, împreună cu campanii susținute financiar, nu mai reprezintă „opinii”, ci reprezintă „propagandă”.

De ce e importantă diferența esențială între „opinie” și „propagandă”?

Pentru că opiniile și comportamentele legale intră sub incidența „toleranței”. Propaganda nu intră sub incidența toleranței. Opiniile diferite, de exemplu, sunt legitime a fi prezentate copiilor. Propaganda este interzisă, prin lege, în școli.

Când propaganda nu este combătută, ea devine dictatură. Tot așa cum propaganda este susținută de structuri, finanțări și resurse umane este esențial ca cei care nu sunt de acord cu o anumită propagandă să o contreze cu mijloace similare.

A nu accepta existența unor opinii contrare opiniilor tale poate însemna că ești obtuz sau, în funcție de intensitatea cu care respingi acceptarea existenței altor opinii, lipsă de toleranță.

A nu accepta o propagandă și a o combatea este perfect legitim, chiar sănătos. Combaterea propagandei -atunci când crezi altfel- este, aș îndrăzni să spun, chiar o datorie.

Tăcerea în fața propagandei care nu îți convine este lașitate.

Fiți buni cu cei care nu gândesc sau nu se comportă ca voi. Fiți înțelegători cu cei care au obiceiuri, idei sau credințe diferite de ale voastre. Adesea avem multe de învățat de la cei diferiți. Fiți însă necruțători cu cei care încearcă să transforme particularitățile lor perfect acceptabile cât timp sunt ale lor, în normă socială, dacă norma respectivă pur și simplu nu vă convine. Luptați, nu lăsați confuzia dintre „opinie” și „propagandă” să vă încețoșeze gândirea, țineți piept celor cu bani, timp și reflexe militante dacă cauza lor vă e străină. Pentru că, altminteri, lupii în blană de oaie vă vor hali înainte să vă dați seama ce vi se întâmplă.